Sorin Oprescu, dus din arest la Spitalul Universitar de Urgenta, pentru investigatii medicale
"In timp ce ma aflam in aceasta dimineata la arest, i s-a aprobat cererea de a fi transferat la Spitalul Universitar pentru investigatii. Decizia medicala apartine celor de la spital. Important este ca cei de la arest ne-au confirmat ca s-a aprobat solicitarea noastra de a fi transportat la spital. Dimineata, cand eu am fost in arest, era slabit, foarte slabit", a declarat Chiciu, sambata dupa-amiaza, pentru Agerpres.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat vineri ca, in cazul in care recomandarile facute Centrului de Retinere si Arestare Preventiva unde se afla Sorin Oprescu nu sunt luate in considerare, institutia pe care o conduce se poate adresa ministrului de Interne, Gabriel Oprea.
"Avem in vedere diabetul avansat de care sufera Oprescu, faptul ca s-a plans ca a mancat numai din alimentele care i-au fost aduse la pachet, si-a expirat cota si, din pacate, nu prea mai are cu ce se hrani respectand regimul pentru boala de care sufera", a precizat Victor Ciorbea, la finalul unei conferinte de presa in care s-au prezentat concluziile raportului unei echipe care a efectuat o investigatie la centrul de arest unde se afla primarul suspendat al Capitalei.
Concluziile raportului recomanda prezentarea de urgenta a lui Oprescu la o unitate medicala cardiologica dotata cu aparatura de specialitate, care sa permita investigarea pacientului conform recomandarii medicului de la Spitalul Sf. Ioan, avand in vedere agravarea starii de sanatate si contextul patologic la momentul efectuarii vizitei de catre o echipa a Avocatului Poporului.

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani
- 14 ani 8 luni
- 14 ani 3 luni
- 10 ani 7 luni
- 10 ani 5 luni
- 4057 zile
- 3860 zile
- 3526 zile
- 3440 zile
- 3440 zile
- 7378 zile
- 4051 zile
- 5617 zile
- 6192 zile
- 3604 zile
- 3456 zile
- 6043 zile
- 5396 zile
- 6001 zile
- 3498 zile
- 4063 zile
- 5736 zile
- 6570 zile
- 5140 zile
- 5067 zile
- 6122 zile
- 6095 zile
- 3152 zile
- 4303 zile
- 6096 zile
- 3555 zile
- 3371 zile
- 4365 zile
- 5169 zile
- 5183 zile
- 6003 zile
- 5164 zile
- 3448 zile
- 3415 zile
- 4288 zile
- 5806 zile
- 4328 zile
- 5589 zile
- 3881 zile
- 5935 zile
- 4442 zile
- 3378 zile
- 3601 zile
- 4713 zile
- 3391 zile
- 3637 zile
- 6453 zile
- 5361 zile
- 4650 zile
Avocatul asta nu este al poporului, ci al poporului pesede.
Cum poate fi demis avocatul asta care numai al poporului nu este!?
Nu se poate ca un android sa fie avocatul unei parti a poporului si nu a intregului popor?
Asta cand ajunge la inchisoare?
Doctorul Ciorbea va lua legatura cu marile clinici de prin America de Sud, pt. o interventie de maxima urgenta.
Nu stie Avocatul Poporului cine se va mai imbolnavi? nu de alta, sa nu fie luat prin surprindere.
De cand e ma baiatule diabetul incompatibil cu inchisoarea? Da, diabetul se poate acutiza, mai face omul o infectie urinara, ii mai creste glicemia etc. etc. Lucrurile astea pot fi si trebuie tratate ori de cate ori este posibil, in puscarie.
Ca sa il iei pe Oprescu si sa il scoti din inchisoare ar fi bine sa aibe un deget negru, o insuficienta renala acuta care sa necesite dializa sau macar ceva schimbari ischemice pe ECG cu troponina crescuta.
Ba baieti, vedeti ca ne-am saturat de voi.
@HotNews
Stati cu ochii pe astia ca iar au luat-o pe calea "scutirii medicale". Urmariti cu atentie respectarea procedurilor de investigatie si tratament in asemenea cazuri. Aflati care sunt procedurile si stai cu ochii pe ei. Aminti-va de Adrian Nastase. Tineti minte cum a iesit nemernicul ala la poarta spitalului sa il apere? Mare atentie...
Dr. Dragos Vinereanu, Dr. Gherasim au si ei ocazia sa nu se faca de ris. Oprescu trebuie dus inapoi in arest ASAP..De aia exista spitale penitenciar.
In vest cu sirienii sau ce or fi, pt un salar decent de 1-2-3000 €, servicii decente, scoli decente, spitale decente si viata decenta.
Ne facem si noi un csrtier de oameni decenti si gata.
Nu se va mai intoarce la arestul preventiv, penalul Ciorbea vegheaza pentru asta, altceva NU a facut de cand e-n functiea de Avocat al poporului decat sa se "socheze" vazand penalii lui colegi din politica ajunsi in arestul preventiv al capitalei, chinuiti de WCul turcesc din celula!
Rusine, hotii se apara intre ei, sila!
de cand diabetul are nevoie de monitorizare???