VIDEO Ovidiu Ohanesian, audiat pentru a doua oara la DNA, in dosarul medicului Mohamad Yassin

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 22 aprilie 2015, 11:54 Dosare Anticoruptie


Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnalistii rapiti in Irak, a venit la sediul Directiei Nationale Anticoruptie pentru a fi audiat din nou in dosarul in care medicul Mohamad Yassin a fost arestat, dupa ce ar fi cerut doua milioane de euro pentru ca Omar Hayssam sa fie eliberat din inchisoare, anunta Mediafax. Ovidiu Ohanesian a ajuns la DNA in jurul orei 11:15, aceasta fiind pentru a doua oara in ultimele trei zile cand jurnalistul este chemat de anchetatori. In sediul DNA se afla si Omar Hayssam, care a fost adus, miercuri, pentru a fi audiat in acelasi dosar.

Omar Hayssam a fost adus la DNA in jurul orei 9.30, cu o duba a Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), fiind escortat de trupele de siguranta, procedura ce se aplica in cazul persoanelor condamnate pentru terorism.

Atat sirianul, cat si jurnalistul rapit in Irak dau explicatii in dosarul lui Mohamad Yassin, care, spun anchetatorii, ar fi cerut de la doua persoane, denuntatoare in cauza, suma de aproximativ doua milioane de euro, spunand ca ar putea influenta organe judiciare, in vederea desfiintarii, pe cale extraordinara, a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii cu executare, astfel incat Omar Hayssam sa fie eliberat.

In dosarul lui Yassin au fost audiati, marti, in calitate de martori, si fostii magistrati Ciprian Nastasiu si Sofica Dumitrascu.



Fostul procuror Nastasiu si fostul judecator Dumitrascu au intrat in atentia opiniei publice dupa ce Nastasiu a cerut instantei, in 2006, eliberarea lui Omar Hayssam, motivand faptul ca sirianul este grav bolnav. Solicitarea a fost admisa de Sofica Dumitrascu, care era judecator la acel moment, motiv pentru care Hayssam a fost pus in libertate, iar in scurt timp a fugit din tara.

Mohamad Yassin se afla in arest din 4 aprilie, aceeasi masura fiind dispusa si pentru Tahli Fadel, complicele medicului.

Potrivit procurorilor DNA, in perioada octombrie 2014 - martie 2015, Mohamad Yassin, direct si prin intermediul lui Tahli Fadel, a cerut de la doua persoane, denuntatoare in cauza, suma de aproximativ doua milioane de euro, spunand ca ar putea influenta organe judiciare, in vederea desfiintarii, pe cale extraordinara, a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii cu executare, astfel incat persoana condamnata sa fie pusa in libertate. Persoana condamnata este unul dintre denuntatorii din acest dosar.

Conform unor surse judiciare, Omar Hayssam i-ar fi denuntat pe Mohamad Yassin si Tahli Fadel.

Numele lui Tahli Fadel a aparut si in dosarul Foresta Nehoiu, in care Omar Hayssam a primit o pedeapsa definitiva.

Omar Hayssam executa 23 de ani si patru luni de inchisoare, in urma contopirii pedepselor primite in dosarele "Volvo", "Foresta Nehoiu" si cel al rapirii celor trei jurnalisti, potrivit unei decizi luate in 27 martie, de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).

Omar Hayssam executa pedepsele din iulie 2013, cand a fost adus in tara, dupa sapte ani de la fuga sa din Romania.

In martie 2005, jurnalistii Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian au fost rapiti la Bagdad.

In 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost retinut si, desi Presedintia anunta atunci ca este acuzat de implicare in rapirea celor trei jurnalisti, el a fost arestat preventiv pentru infractiuni economice, intr-un alt dosar.

Ulerior, in iunie 2005, presedintele de atunci Traian Basescu spune ca Omar Hayssam voia sa iasa din Romania si ca isi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al sotiei acestuia si al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad in 29 aprilie, pentru a contacta autoritatile irakiene.

La aproape un an si o luna de la plasarea lui in arest, instanta a acceptat sa il elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse si arestarea sirianului. Eliberarea a fost ceruta pe motiv ca starea de sanatate a lui Hayssam s-a degradat, dupa operatia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat in 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

In 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din Romania la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din functii a sefilor SRI, SIE si DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga si Virgil Ardelean, dar si a procurorului general al Romaniei Ilie Botos, in 20 iulie 2006.

In 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, intr-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, ca la cererea doctorului Yassin s-a intalnit cu presedintele Traian Basescu, dupa ce, in seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anuntat despre rapirea de la Bagdad. El preciza ca Yassin s-a prezentat, in seara de 28 martie 2005, la biroul sau, impreua cu sotia, iar in aceeasi zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat in Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnalistilor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























569 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    se strânge laţul! (Miercuri, 22 aprilie 2015, 12:35)

    barbu007 [anonim]

    misteriosul şi vocalul domn ohanesian... ar trebui să spună, măcar acum, cine şi de ce l-a trimis acolo.
    ţinta băsescu este greu de atins, oricâte eforturi s-au făcut pentru curăţarea terenului.
  • 0 (0 voturi)    
    Ovidiu Ohanesian (Miercuri, 22 aprilie 2015, 13:16)

    Daniels22026 [utilizator]

    Jurnalistul Ovidiu Ohanesian mi-a lasat mereu impresia ca a suferit sechele psihologice dupa rapire. Nu-l iau in deridere, dar omul a insinuat mereu ca statul roman a simulat salvarea jurnalistilor rapiti, si chiar ar fi fost implicat in rapire.

    Cu tot respectul cuvenit jurnalistilor rapiti. Mafia romaneasca, oficialii romani corupti pina la cele mai inalte niveluri, au fost si sunt capabili de jecmanirea bugetelor. Asa e. Dar implicarea in rapiri de persoane, asta refuz sa cred. Mafia romaneasca nu rapeste, nu recurge la violente, nu ucide. Asta-i lege nescrisa. Si-mi trebuie dovezi serioase, sistematice, concrete ca sa-mi schimb parerea despre mafia romaneasca.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by