Gica Popescu petrece Pastele in libertate, dupa ce conducerea penitenciarului i-a acordat permisie pentru buna purtare

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 11 aprilie 2015, 18:32 Dosare Anticoruptie


Gică Popescu petrece Paştele în libertate, alături de familie, după ce conducerea Penitenciarului Jilava i-a acordat o permisie pentru bună purtare, au declarat surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, citate de Mediafax. Fostul căpitan al Barcelonei a plecat, vineri, în jurul prânzului, de la Penitenciarul Jilava. Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 4 martie 2014, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, în Dosarul Transferurilor.

Permisia lui Popescu vine după ce, în 6 aprilie, George Copos a fost eliberat condiţionat, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare, decizia, luată de Tribunalul Bucureşti, fiind definitivă. Între motivele care au stat la baza deciziei instanţei s-a numărat şi faptul că omul de afaceri a scris în penitenciar cinci cărţi.

De asemenea, un alt om de fotbal eliberat în ultima perioadă este patronul FC Steaua. Gigi Becali a plecat din Penitenciarul Poarta Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, decizia fiind luată în data de 3 aprilie de Tribunalul Constanţa.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























2126 vizualizari

  • +9 (11 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 11 aprilie 2015, 21:51)

    [anonim]

  • +2 (2 voturi)    
    Intreabare (Sâmbătă, 11 aprilie 2015, 21:55)

    Zummm [utilizator]

    In ce colt de lume se mai intampla asa ? Nu pe bune, sunt si eu curios
  • +1 (1 vot)    
    Mica Gratiere (Duminică, 12 aprilie 2015, 0:33)

    ghest [utilizator]

    Cadou facut de guvernul Romaniei dupa condamnarea borfasilor din fotbal. Campania mediatica de la RTV si Antena 3 nu a ramas fara raspuns. Au dat chix cu legea dar au modificat ANP-ul in mod brutal si pe shestache. Tineti minte cum promitea Ponta pe toate gardurile ca el ar gratia daca ar fi dupa el?

    http://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/ponta-a-declansat-mica-gratiere-generala-detinutii-pot-iesi-temporar-din-penitenciar-mult-mai-usor/

    Tin minte ca numai Prisacariu(ex-B1) a vorbit despre acest lucru.
  • -3 (5 voturi)    
    Singurul care ar fi trebuit sa scrie o carte (Duminică, 12 aprilie 2015, 11:36)

    VictorS [utilizator]

    E singurul cat de cat cinstit.
    Cei care i-au eliberat pe Copos si Becali trebuie sa raspunda personal pentru lipsa lor de reactie in fata abuzului.
  • +1 (1 vot)    
    practicantul cu basica (Duminică, 12 aprilie 2015, 13:42)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    e singurul infractor din puscariile din Romania care merita o minivacanta de paste ?


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by