Cei cinci membri ai familiei Anghel judecati pentru santaj cer stramutarea procesului
Avocatul Pavel Abraham, aparatorul a trei dintre cei cinci reprezentanti ai familiei Anghel, a depus o cerere pentru stramutarea acestui proces, pe motiv ca atat Mircea Basescu, cat si fostul presedinte Traian Basescu ar avea influenta pe plan local, transmite Mediafax.
"Am solicitat stramutarea cauzei avand in vedere ca pana in acest moment am constatat ca exista o suspiciune rezonabila de impartialitate din partea magistratilor de aici, dat fiind felul in care s-a derulat procesul. In perioada de camera preliminara, potrivit legii, nu puteam face acest lucru si este primul termen la care am participat eu, la solicitarea clientilor am facut aceasta cerere si urmeaza sa fie analizata, sa se stabileasca un termen la Curtea de Apel si se va vedea ce se va dispune. Dat fiind faptul ca domnul Mircea Basescu are o influenta deosebita si ne-am convins de acest fapt, dat fiind faptul ca atat domnul Mircea Basescu, cat si domnul Traian Basescu sunt originari din judetul Constanta au relatii multiple, dat fiind faptul ca din probele pe care le-am prezentat si pe care le voi dezavolta in instanta rezulta atitudinea anumitor persoane care administreaza legea la acest nivel. Avem aceasta suspiciune rezonabila¬, a declarat Pavel Abraham jurnalistilor, la finalul procesului de marti.
De asemenea, avocatul a spus ca intentioneaza chemarea lui Traian Basescu ca martor in acest proces, dar si a altor membri din familia lui Mircea Basescu.
La Tribunalul Constanta a avut loc marti, un nou termen in dosarul in care Fanica Anghel, Izaura Anghel, Florin Anghel, Grinica-Ion Anghel si Marius Constantin sunt judecati pentru santajarea lui Mircea Basescu. Cu acest prilej au dat declaratii in fata instantei Florin Anghel, Izaura Anghel si Grinica-Ion Anghel, dupa ce la termenul anterior prezentase versiunea sa asupra faptelor Marius Constantin, procesul incheindu-se in jurul orei 19 la sapte ore de la inceperea sa.
Florin Anghel a spus ca jumatate din banii pe care familia sa i-a dat lui Mircea Basescu, adica 300.000 de euro, au ajuns la Traian Basescu pentru ca acesta sa faca interventii pentru scoaterea din inchisoare a tatalui sau, Sandu Anghel.
"Am stat de vorba cu Mircea Basescu acasa la el la sfarsitul lunii octombrie 2013 si mi-a spus sa stau linistit ca tata va iesi din inchisoare pe data de 1 noiembrie 2013. El spunea ca va face demersuri in acest sens, ca a luat legatura cu fratele sau, Traian, care a primit jumatate din bani, adica 300.000 de euro, pentru a interveni la magistratii de la Craiova. La cateva zile dupa ce tata a fost condamnat la zece ani de inchisoare, l-am sunat pe Mircea Basescu si i-am cerut explicatii pentru aceasta pedeapsa. El mi-a zis ca la urmatoarea instanta tata va primi ca pedeapsa perioada executata deja in arest preventiv", a afirmat Florin Anghel.
El a mai povestit ca, dupa ce tatal sau a fost condamnat definitiv la inchisoare pentru tentativa de omor, familia sa a incercat sa-si recupereze banii pe care ii dadusera lui Mircea Basescu, dar nu au primit decat 280.000 de dolari. La sfarsitul lunii mai 2014, Mircea Basescu le-a spus ca le va da restul de bani, adica 285.000 de euro si i-a chemat la Constanta, dar le-a organizat flagrantul pentru care sunt in prezent judecati pentru santaj.
Izaura Anghel a povestit apoi in fata instantei ca nu familia sa a fost cea care i-a cerut lui Mircea Basescu sa intervina in favoarea tatalui sau, ci acesta s-a oferit sa-i ajute in schimbul sumei de un milion de euro.
"Tata a fost arestat pe 19 februarie 2011. Dupa cateva zile a venit la noi Marian Capatana care ne-a spus ca a fost trimis de Mircea Basescu care vrea sa ne ajute. El ar urma sa intervina in justitie ca sa-l scape pe tata in schimbul sumei de un milion de euro", a povestit Izaura Anghel.
Ea a precizat ca Mircea Basescu a primit suma de 600.000 de euro in doua transe, una de 350.000 de euro, iar cealalta de 250.000 de euro. Izaura a spus ca, desi Mircea Basescu le dadea asigurari ca lucrurile sunt in ordine, tatal sau fusese condamnat pentru tentativa de omor, moment in care familia Anghel si-a cerut banii inapoi. In urma insistentelor membrilor familiei Anghel, Mircea Basescu le-a returnat apoi 280.000 de dolari, spunand ca le va da si restul banilor, dar ca nu mai are altii deocamdata. Izaura a mai spus ca i-a sugerat lui Mircea Basescu sa se imprumute la fratele sau, dar acesta i-a raspuns ca nu are Traian Basescu atatia bani.
La sfarsitul lunii mai, Izaura a fost chemata de Mircea Basescu sa-i dea banii, mergand la biroul acestuia din Constanta impreuna cu sotul ei, Marius Constantin si cu fratele ei, Grinica-Ion. Izaura a mai spus ca Mircea Basescu le-a oferit suma de 10.000 de euro, bani pe care initial nu a vrut sa-i ia pentru ca erau prea putini. Izaura sustine ca i-a spus lui Mircea Basescu ca daca nu le da toti banii datorati atunci va sesiza DNA si va da presei imaginile in care fratele fostului presedinte discuta despre sumele primite. La iesirea din sediul firmei lui Mircea Basescu, cei trei membri ai familia Anghel au fost ridicati de catre procurorii DNA.
"Cand am iesit pe usa m-a luat coruptia, m-a luat DNA, m-a pus pe burta si am crezut ca ma omoara. Procurorul mi-a zis sa arunc banii, cei 10.000 de euro, dar eu nu am vrut pentru ca erau banii mei. M-au dus intr-o camera apropiata de biroul lui Mircea Basescu si l-am auzit pe procuror spunand acestuia <<te-am scapat de tigani, da sticla de whisky>>", a declarat Izaura Anghel.
Izaura Anghel a afirmat ca la cateva zile de la flagrant a fost vizitata de Marian Capatana care i-a oferit suma de 20.000 de euro, din partea lui Mircea Basescu, spunandu-i sa nu dea filmarile cu acesta la DNA sau la presa.
Cel de-al treilea inculpat care a dat declaratii in fata instantei a fost Grinica-Ion Anghel, acesta prezentand aceleasi fapte care au fost sustinute si de Izaura si Florin Anghel.
Instanta a luat apoi in discutie legalitatea si temeinicia arestului preventiv in cazul lui Marius Constantin, iar cu acest prilej Pavel Abraham a cerut inlocuirea acestuia cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar, instanta ramanand in pronuntare.
Urmatorul termen al judecatii pe fond a fost stabilit pentru 10 martie, cand vor fi audiati Fanica Anghel si Mircea Basescu.
Mircea Basescu este judecat, alaturi de Marian Capatana, in dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestati preventiv dupa ce familia lui Bercea Mondial a facut publice inregistrari facute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenta de care este acuzat fratele presedintelui.
In 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanta a decis ca Mircea Basescu, care se afla in arest preventiv din 20 iunie 2014, sa fie judecat in arest la domiciliu, aceeasi decizie fiind luata si in cazul lui Marian Capatana.
Mircea Basescu si Marian Capatana au facut mai multe solicitari pentru a fi judecati sub control judiciar sau in arest la domiciliu, de fiecare data cererile acestora fiind respinse de instanta.
In 9 ianuarie 2015, Mircea Basescu si Marian Capatana au solicitat la Tribunalul Constanta revocarea masurii arestului la domiciliu, respectiv inlocuirea arestului la domiciliu cu masura controlului judiciar. In 14 ianuarie, Tribunalul Constanta a decis ca Mircea Basescu sa ramana in arest la domiciliu, dar i-a permis sa mearga la lucru doua zile saptamanal, cate trei ori pe zi. Procurorii au contestat decizia, insa doua zile mai tarziu Curtea de Apel Constanta a respins contestatia procurorilor DNA.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 4 luni
- 16 ani
- 15 ani 7 luni
- 11 ani 11 luni
- 11 ani 9 luni
- 4542 zile
- 4345 zile
- 4011 zile
- 3925 zile
- 3925 zile
- 7863 zile
- 4536 zile
- 6102 zile
- 6677 zile
- 4089 zile
- 3941 zile
- 6528 zile
- 5881 zile
- 6486 zile
- 3983 zile
- 4548 zile
- 6221 zile
- 7055 zile
- 5625 zile
- 5552 zile
- 6607 zile
- 6580 zile
- 3637 zile
- 4788 zile
- 6581 zile
- 4040 zile
- 3856 zile
- 4850 zile
- 5654 zile
- 5668 zile
- 6488 zile
- 5649 zile
- 3933 zile
- 3900 zile
- 4773 zile
- 6291 zile
- 4813 zile
- 6074 zile
- 4366 zile
- 6420 zile
- 4927 zile
- 3863 zile
- 4086 zile
- 5198 zile
- 3876 zile
- 4122 zile
- 6938 zile
- 5846 zile
- 5135 zile