Omul de afaceri Avraham Morgenstern, trimis in judecata pentru evaziune fiscala de 10 milioane de euro

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 12 februarie 2015, 20:16 Dosare Anticoruptie


Avraham Morgenstern a fost trimis in judecata de procurorii DNA care il acuza ca nu a inregistrat veniturile din trei contracte incheiate cu RAEDPP Constanta si o firma si nici facturile fiscale aferente acestor venituri, prejudiciul adus statului fiind de peste 10 milioane de euro.

Procurorii DNA de la Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie l-au deferit justitiei pe Avraham Morgenstern, administrator al Shapir Structures, la data faptelor, in stare de arest preventiv, pentru doua fapte de evaziune fiscala, transmite Mediafax.

In dosar, va fi judecata si firma sa Shapir Structures, tot pentru doua fapte de evaziune fiscala.

In rechizitoriul transmis instantei de judecata procurorii anticoruptie noteaza ca, in perioada 2009 - 2014, Morgenstern, in calitate de administrator al Shapir Structures, nu a inregistrat corespunzator veniturile obtinute din trei contracte, incheiate cu Regia Autonoma Exploatarea Domeniului Public si Privat (RAEDPP) Constanta si Confort Urban Constanta, si nici facturile fiscale aferente acestor venituri, in executarea acestor contracte.

In aceeasi perioada, mai arata anchetatorii, acesta a inregistrat cheltuieli fictive, reprezentand consultanta si asistenta tehnica oferite de societatile Larton Consultants ltd Cipru si Comrad Leasing ltd Cipru.

Aceste activitati au fost realizate, cu scopul de a se sustrage de la plata obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat, producand un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro, se mai arata in documentul anchetatorilor.

In cauza, DNA a dispus punerea sub sechestru a bunurilor mobile si imobile ale lui Morgenstern si societatii Shapir Structures, in valoare totala estimata de circa 2,8 milioane lei si patru imobile din municipiul Constanta, neevaluate.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Bucuresti, cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza.

Omul de afaceri Avraham Morgenstern, retinut, in 18 noiembrie 2014, de procurorii DNA, pentru evaziune fiscala, intr-un dosar disjuns din dosarul de coruptie al primarului Constantei, Radu Mazare, privind construirea de locuinte sociale, a fost arestat o zi mai tarziu.

Omul de afaceri a fost pus sub urmarire penala de DNA pentru evaziune fiscala. Potrivit procurorilor, societatea Shapir Structures SRL, administrata de Morgenstern, s-a sustras de la plata obligatiilor fiscale catre stat, producand un prejudiciu in suma totala de 45.694.558 de lei (peste 10 milioane de euro) compus din: 27.723.810 de lei taxa pe valoarea adaugata si 17.970.747 de lei impozit pe profit.

In acest sens, Morgenstern, pe de o parte, nu a inregistrat in mod corespunzator veniturile obtinute din trei contracte incheiate cu RAEDPP Constanta si Confort Urban SRL Constanta in suma totala de peste 150 de milioane lei si nu a inregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, emise de Shapir Structures SRL, iar, pe de alta parte, a inregistrat cheltuieli fictive in suma totala de peste 65 milioane lei, reprezentand consultanta si asistenta tehnica oferite de societatile Larton Consultants ltd Cipru si Comrad Leasing ltd Cipru, controlate tot de el, potrivit DNA.

Veniturile neinregistrate corespunzator au provenit din: contractul incheiat la 22.12.2011, intre Shapir Structures SRL si RAEDPP pentru proiectarea si executia lucrarilor la campusul social Henri Coanda, venituri neinregistrate corespunzator (peste 40 de milioane lei), contractul incheiat la 10.12.2008 de Shapir Structures SRL cu SC Confort Urban SRL, avand ca obiect reabilitarea tramei stradale a municipiului Constanta si contractul incheiat la data de 23.02.2012, de Shapir Structures SRL cu SC Confort Urban SRL, avand ca obiect lucrari de mentenanta, reparatii si intretinere a tramei stradale din Constanta, valoarea totala a veniturilor neinregistrate fiind de peste 100 de milioane de lei.

Pe de alta parte, continua procurorii, au fost inregistrate cheltuieli fictive in suma totala de circa 65 milioane lei, reprezentand consultanta si asistenta tehnica oferite de societatile controlate de Morgenstern, Larton Consultants ltd Cipru (in suma totala de 32.465.159,34 lei in perioada 2009-2011) si Comrad Leasing ltd Cipru (in suma totala de 32.638.530,02 lei in perioada 2011-2014).

Morgenstern mai este cercetat de DNA in dosarul lui Radu Mazare, fiind acuzat ca i-ar fi dat primarului Constantei 175.000 de euro ca sa castige contractul privind construirea locuintelor sociale din cartierul "Henri Coanda" din Constanta.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























1894 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Si Mazariche sau Nicusor nu stiau nimic nimic? (Joi, 12 februarie 2015, 21:26)

    Vreau sa fiu furat deci votez PSD PNL UDMR [utilizator]

    Exact ca Udrea!
    :))
  • +1 (1 vot)    
    mazărea se usucă (Joi, 12 februarie 2015, 21:41)

    timp tamp [utilizator]

    Măzărichea e pe ducă...lângă udrea lui cocoș...


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by