Toni Grebla l-ar fi amenintat pe directorul Complexului Energetic Oltenia: O sa am grija sa fii terminat!

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 3 februarie 2015, 18:28 Dosare Anticoruptie


Toni Grebla
Foto: Hotnews
Toni Grebla l-ar fi amenintat pe Laurentiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), intrucat nu era de acord cu o compensare propusa de o firma a lui Ion Barcina, care avea datorii la CEO, Grebla spunandu-i ca nu il va uita si ca va avea grija sa fie "terminat". Laurentiu Ciurel le-a povestit procurorilor anticoruptie ca, in 2008, Toni Grebla i-a reprosat faptul ca nu este de acord cu compensarea propusa de o firma a lui Ion Bircina, care avea o datorie initiala de 10 milione de lei la CE Oltenia si ulterior de aproape 6,3 milioane de lei, se arata in referatul prin care DNA solicita avizarea arestarii judecatorului CCR, document citat de agentia Mediafax.

Compensarea sustinuta de Grebla privea "stingerea creantei cu un teren supraevaluat si aparatura electronica inutila societatii". "Urmarea refuzului explicit, in anul 2013, Toni Grebla, pe holurile prefecturii Gorj, s-a intalnit cu Laurentiu Ciurel, pe care l-a amenintat in mod direct", conform referatului DNA.

Astfel, Ciurel a povestit cum, la acea intalnire de la Prefectura Gorj, au fost prezenti toti parlamentarii din judet, intalnirea fiind convocata de directorul CEO, dupa ce Toni Grebla a spus intr-o conferinta de presa ca CEO va intra in insolventa in urmatoarele doua luni. "Am considerat aceasta declaratie iresponsabila, in contextul in care complexul era la inceput de drum si avea mari probleme cu bancile. Practic, declaratia lui Toni Grebla decredibiliza noul proiect Complexul Energetic Oltenia, abia creat. In acest context, a fost prezent si Toni Grebla, alaturi de alti parlamentari de Gorj si alte oficialitati ale judetului. In fapt, in timpul sedintei m-am contrazis cu Toni Grebla, una dintre contraziceri privind rolul liderului de sindicat Condescu Marin, care era sustinut in mod public de Toni Grebla. Eu ii reprosam lui Condescu amestecul in activitatea administratiei si presiunea continua de a pune directori in tot felul de functii sau alte persoane", a spus Laurentiu Ciurel in fata procurorilor.

La un moment dat, sustine directorul CE Oltenia, si el si Toni Grebla au parasit sala si s-au reintalnit pe holul Prefecturii Gorj. "Foarte nervos, Toni Grebla mi-a spus textual, citez din memorie, "oameni ca tine n-o sa-i uit niciodata si o sa am grija sa fii terminat!". I-am raspuns: "Aveti intentia sa ma amenintati direct?", la care Toni Grebla mi-a spus: "Nu este o amenintare, este doar un avertisment!". Intre cele doua momente (respectiv momentul de refuz al compensarii sustinute de Toni Grebla si momentul amenintarii mele pe holul prefecturii) exista o stransa legatura, in opinia mea", conform declaratiei citate.

Mai mult decat atat, Laurentiu Ciurel, le-a zis anchetatorilor, ca, intre 2009 si 2012, a fost nevoit sa plece din sistemul energetic de stat catre domeniul privat deoarece "nu era agreat de Toni Grebla si Condescu Marin, "cei doi practic controland numirile in functie ale tuturor directorilor din sistemul energetic si minier". "Era de notorietate faptul ca asocierea Condescu Marin - Toni Grebla facea numirile acestor directori in biroul de parlamentar al lui Toni Grebla", a spus Ciurel.

Procurorii DNA au cerut, marti, aviz de la Senat pentru arestarea preventiva si trimiterea in judecata a lui Toni Grebla, judecator la Curtea Constitutionala, in dosarul in care este acuzat de fapte de coruptie.

Potrivit referatului, procurorii au extins acuzatiile in cazul judecatorului constitutional si cer avizarea arestarii sale si pentru favorizarea faptuitorului si folosirea in orice mod direct sau indirect de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

Potrivit anchetatorilor, judcatorul de la Curtea Constitutionala, in cadrul unei intalniri directe cu patronul Ultex, Vasile Nitescu, suspect intr-o cauza penala aflata in instrumentare la DNA, "i-a intarit convingerea ca, in cazul in care ancheta va reprezenta un pericol pentru acesta din urma, va afla acest lucru si ii va comunica, lasandu-l sa creada ca are influenta pentru a obtine aceste informatii de la organele judiciare".

Procurorii mai spun ca activitatea "continua si neintrerupta" a lui Toni Grebla denota "staruinta infractionala a acestuia in a obtine foloase necuvenite din promisiunea traficarii influentei pe langa diferiti functionari publici in favoarea intereselor economice ale societatilor economice controlate de Bircina Ion si prin efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia". Procurorii sustin ca judecatorul CC a incercat prin toate mijloacele sa ascunda interesele sale reale, trecand chiar si peste obligatia de a depune "o declaratie de avere si de interese conforma cu realitatea".

Toni Grebla mai este urmarit penal pentru trafic de influenta, constituirea unui grup infractional organizat si efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia, in scopul obtinerii de bani sau bunuri necuvenite.

In acelasi dosar mai sunt cercetati omul de afaceri Ion Bircina, finul lui Toni Grebla si administratorul mai multor firme, deputatul PSD Iulian Iancu, membru in Consilul National al PSD, Horia Hahaianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi si generalul in rezerva Constantin Bartolomeu Savoiu, Mare Maestru al Marii Loji Nationale Romane -1880.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 2010 - 2015, Toni Grebla, aflat in exercitarea functiei de senator (pana la data de 18.12.2013, cand si-a inceput mandatul de judecator la CC) si ulterior judecator la CC, a pretins si primit de la Ion Bircina, cu titlu de foloase necuvenite, urmatoarele: in perioada 2010 - 2015, folosinta gratuita, intretinerea si asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5 (inmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate Bircina Ion), in echivalent de 56.070 euro; in perioada 2010 - 2015, folosinta gratuita a unui post telefonic, inregistrat pe una din firmele omului de afaceri; in 2.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); in octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afise.

"Foloasele necuvenite au fost primite in schimbul promisiunii de a interveni si determina diferiti functionari publici sa indeplineasca si sa urgenteze indeplinirea unor acte ce intrau in atributiile acestora de serviciu, in folosul firmelor controlate de Bircina Ion, cu interese in domenii de activitate diversa (energie, transport, fier vechi s.a.)", sustin procurorii anticoruptie.

DNA mai spune ca, incepand din august 2014, Toni Grebla Toni a facut demersuri pentru intermedierea unei legaturi comerciale de export intre finul sau, Ion Bircina, un cetatean turc, Victor Dolghi si Constantin Bartolomeu Savoiu. Cetateanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci ar fi constituit un grup infractional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare catre Federatia Rusia, in ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

Acuzatiile i-au fost aduse la cunostinta lui Grebla in 22 ianuarie, cand a fost dus de anchetatori cu mandat la Directia Nationala Anticoruptie. Toni Grebla a intrat in concediu de odihna din 27 ianuarie, dupa ce cazul sau a fost discutat la Curtea Constitutionala.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























1737 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    masoni in puscarie? (Marţi, 3 februarie 2015, 19:02)

    vorax [anonim]

    Hai s-o vedem si p-asta!
    generalul in rezerva Constantin Bartolomeu Savoiu, Mare Maestru al Marii Loji Nationale Romane -1880 - unul dintre cercetati.
  • +2 (2 voturi)    
    Asta e judecator la CCR? Ponto, de ce-l numisi (Marţi, 3 februarie 2015, 19:51)

    Maniu [utilizator]

    ? Sub mutra de mafiot de treaba ( ;) ) se ascunde de fapt un mafiot urat de tot.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by