Dosarul retrocedarilor: Paltin Sturdza a fost retinut pentru 24 de ore. El este urmarit penal pentru constituire a unui grup infractional organizat, trei infractiuni de cumparare de influenta si de instigare la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave
Comunicatul DNA:
In cursul anului 2012, prin intermediul inculpatului Adam Ioan, inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe le-a solicitat judecatorilor Ordog Lorand Andras si Uta Gabriel ca, printr-o analiza si interpretare partinitoare a probelor, sa denatureze starea de fapt si sa pronunte o hotarare judecatoreasca (decizia nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna) in favoarea sa, in contradictie evidenta cu principiile de drept si cu starea de fapt reala, creand astfel un prejudiciu in sarcina RNP ROMSILVA de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier).
Imediat dupa ce a obtinut in mod fraudulos decizia civila nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, impreuna cu Adam Ioan, Calugar Daniel-Constantin, Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin, Hrebenciuc Viorel, inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe a constituit si coordonat un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior si alte persoane), ce urmarea sa obtina venituri prin oferire de mita, cumparare de influenta sau folosirea nelegala a influentei, cu scopul de a urgenta punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate precum si o cat mai rapida vanzare a terenului forestier dobandit prin hotararea judecatoreasca mentionata.
Dupa ce a obtinut in mod fraudulos decizia civila nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reusi punerea in aplicare a acesteia, inculpatii Sturdza Paltin Gheorghe si Adam Ioan le-au promis lui Calugar Daniel-Constantin, Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin si Hrebenciuc Viorel, bani sau alte foloase, iar acestia din urma au promis ca vor determina functionarii publici cu atributii in acest sens (din cadrul Comisiei Judetene de Fond Funciar Bacau, Directiei Silvice Bacau, Comisiilor locale de Fond Funciar Asau, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacau, ITRSV Suceava etc.) sa urgenteze indeplinirea actelor ce intra in atributiile lor de serviciu sau sa indeplineasca acte contrare acestor indatoriri.
***
Gheorghe Paltin Sturdza, urmas al lui Dimitrie Sturdza si fost proprietar a zeci de mii de hectare de padure in Moldova, care ar fi obtinut ilegal peste 40.000 de hectare de padure, a ajuns la DNA Brasov in jurul orei 11.30, fara a face declaratii la intrarea in sediu.
Miercuri noapte, la DNA Brasov a fost audiat Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, iar pe numele acestuia procurorii anticoruptie au emis ordonanta de retinere pentru 24 de ore si cer instantei supreme arestarea prenventiva a acestuia, pentru constituirea unui grup infractional organizat, complicitate la trafic de influenta si spalare de bani.

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani 6 luni
- 15 ani 1 luna
- 14 ani 9 luni
- 11 ani 1 luna
- 10 ani 10 luni
- 4222 zile
- 4025 zile
- 3691 zile
- 3605 zile
- 3605 zile
- 7543 zile
- 4216 zile
- 5782 zile
- 6357 zile
- 3769 zile
- 3621 zile
- 6208 zile
- 5561 zile
- 6166 zile
- 3663 zile
- 4228 zile
- 5901 zile
- 6735 zile
- 5305 zile
- 5232 zile
- 6287 zile
- 6260 zile
- 3317 zile
- 4468 zile
- 6261 zile
- 3720 zile
- 3536 zile
- 4530 zile
- 5334 zile
- 5348 zile
- 6168 zile
- 5329 zile
- 3613 zile
- 3580 zile
- 4453 zile
- 5971 zile
- 4493 zile
- 5754 zile
- 4046 zile
- 6100 zile
- 4607 zile
- 3543 zile
- 3766 zile
- 4878 zile
- 3556 zile
- 3802 zile
- 6618 zile
- 5526 zile
- 4815 zile
http://www.romanialibera.ro/special/documentare/retrocedarile-trec-prin-buzunarele-functionarilor-119731
http://www.ziaruldeiasi.ro/local/cea-mai-mare-revendicare-din-istoria-iasului~ni45d3