Dosarul scurgerilor de informatii: Fostul subofiter SRI Anca Albu i-a filat pe Horea Uioreanu, Razvan Pop si Mihnea Iuoras, apoi le-a spus "sa aiba grija"

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 9 octombrie 2014, 18:31 Dosare Anticoruptie


Fostul subofiter SRI Anca Albu le-a povestit procurorilor DNA cum i-a supravegheat pe fostul presedinte al Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, si pe fostul lui sef de cabinet Razvan Pop, in ce relatii se afla cu fostul subprefect Mihnea Iuoras (PNL) si cum l-a sunat sa-i spuna "sa aiba grija", dar si cum i-a solicitat Uioreanu CV-ul pentru Teodor Melescanu, relateaza site-ul Clujust.ro.

Potrivit sursei citate, Anca Elena Albu, subofiter SRI pana recent si fost membru PNL, a fost supusa unui vast interogatoriu de catre procurorii militari din cadrul DNA. Intrebata daca a participat la actiuni de filaj ce-l vizau pe Razvan Pop, Anca Albu a raspuns:

"Este posibil sa fi participat la masurile care l-au vizat pe Pop Razvan Marius insa nu sunt sigura de aceasta, insa cu certitudine pot spune ca am participat intr-o zi de sambata la momente operative a lunii decembrie 2013 si consultand un calendar imi dau seama ca este vorba de data de 19. Pe data de 21 vazand persoana care intra in sediul DNA Cluj l-am recunoscut pe Pop Razvan si mi-am dat seama ca supravegherea la care participasem in data de 19 il vizase pe acesta.

Imi amintesc ca si pe data de 12.03.2014 am participat ca membru al echipei de supraveghere operativa la momentul in care Pop Razvan s-a prezentat la sediul DNA pentru a da declaratii. De asemenea, imi amintesc ca si la data de 15.03.2014 am participat la masuri care-l vizau pe Pop Razvan. Si la data de 18.03.2014 am participat alaturi de alti colegi la masuri care l-au vizat tot pe Pop Marius Razvan.

Pe data de 26.05.2014 am participat la o actiune in care era obiectiv Uioreanu - presedintele consiliului judetetean. Acesta nu era in localitate. Precizez ca o parte a colegilor in dimineata l-au avut ca obiectiv pe Uioreanu si o parte pe Iuoras. Faptul ca cealalta echipa l-a avut ca obiectiv pe subprefectul judetului, numitul Iuoras, l-am aflat de la seful de sector la deschiderea lucrarii in jurul orei 9.00".

L-a avertizat pe Mihnea Iuoras sa aiba grija

"In perioada 07.04 -18.04.2014 am participat la un curs de instruire profesionala organizat la Bucuresti de unitatea centrala de profil si nu am fost implicata in derularea unor misiuni ordonate ci doar am participat la cursul de instruire. La data de 11.04 am fost contactata telefonic de Vitca Antonio - coleg cu mine la acel moment la aceeasi unitate si mi-a precizat ca el impreuna cu restul colegilor sa afla in misiune al carei obiectiv era Mihnea. Era prima misiune in care Mihnea aparea ca obiectiv. Dupa ce am vorbit cu respectivul coleg, l-am contactat telefonic pe Mihnea spunandu-i sa aiba grija.

Am vrut sa-l atentionez pe prietenul meu Iuoras, intrucat neaflandu-ma in Cluj nu stiam la ce referire face Vitca Antonio pentru ca nu mi-a spus concret nimic si i-am spus sa aiba grija. Precizez ca l-am incunostiintat in forma aratata pe subprefectul judetului si prietenul meu Iuoras in baza relatiei de prietenie pe care o avem de 11 ani. In aceasta situatie nu am avut in vedere la momentul comunicarii catre subprefect a momentului operativ desfasurat doar persoana acestuia. Nu am urmarit un scop personal ca si la comunicarile anterioare cand am avut in vedere interesul meu de a-mi facilita transferul la Serviciul de Informatii Externe".

"Revin si arat ca in cadrul unor discutii avute in primavara - vara anului 2013, Mihnea mi-a povestit ca in perioada in care a lucrat la Bucuresti a facut niste lucruri la limita legii care pot fi interpretate si rugandu-ma ca daca va exista vreodata suspiciuni asupra sa sau a lui Cipri Paun sa-l avertizez"
, a declarat fostul subofiter SRI la DNA.

Contactat de Clujust.ro, Mihnea Iuoras, fost vicepresedinte al Agentiei Nationale de Restituire a Proprietatilor inainte de a fi numit subprefect, a explicat la ce se refera declaratia: "Cand eram la agentie, s-a facut o greseala, s-a incurcat un numar de dosar. Persoana afectata lucra chiar intr-o structura, cred ca la SRI, si mi-a facut plangere penala pentru fals sau ceva de genul. M-a purtat pe la mai multe parchete, dar peste tot am primit NUP (neinceperea urmaririi penale). Legat de acest aspect am rugat-o pe Anca Albu sa-mi spuna daca mai aude ceva".

De asemenea, contactat de Clujust.ro, Ciprian Paun, avocat, profesor si fost consilier local, a spus ca l-a reprezentat pe Iuoras in proces, dar ca nu stie de ce i-a fost pomenit numele in discutai dintre Albu si Iuoras.

Acelasi mesaj si pentru Uioreanu

"In vara - toamna anului 2013, tot in urma unor discutii cu Mihnea, acesta s-a plans ca Uioreanu face niste lucruri pe care nu le poate intelege si sunt momente in care nu poate comunica cu el. Nu a intrat in nici un amanunt. Tot in acea discutie, Mihnea mi-a spus ca incearca sa-l ajute cat poate si daca stiu ceva legat de Uioreanu sa-l ajut si eu. Precizez ca atat Mihnea cat si presedintele Consiliului Judetean cunosteau faptul ca lucrez in cadrul SRI - Directia Judeteana de Informatii Cluj. Perceptia mea la momentul la care Iuoras m-a rugat ca in masura in care pot sa-l informez cu eventuale suspiciuni care planeaza asupra lui Uioreanu, eu am avut reprezentarea ca de fapt initiativa a venit de la Uioreanu.

In toamna lui 2013, dupa terminarea unor actiuni de supraveghere care-l vizau pe Uioreanu, prin intermediul lui Mihnea, i-am transmis sa aiba grija. Cunoscand calitatea mea de cadru activ SRI, dansul trebuia sa fie atent la actiunile care urmeaza sa le desfasoare. Practic, prin aceasta comunicare, eu il avertizam asupra unor actiuni derulate de SRI si-l puneam in garda asupra unor actiuni viitoare. Mentionez ca anumiti vectori pe care-i aveam ca masura de supraveghere se repetau la actiuni desfasurate"
, a povestit ea procurorilor.

Anca Albu a participat la doua filaje asupra lui Uioreanu in datele de 18 septembrie si 21 octombrie 2013 si la patru actiuni de supraveghere asupra lui Razvan Pop in datale de 19 decembrie 2013, 12 martie, 15 martie si 18 martie 2014.

In 26 mai a participat la sedinta tinuta cu cadrele operative de catre seful Sectorului de Supraveghere Operativa al Directiei Judetene de Informatii Cluj pentru organizarea actiunilor de supraveghere ce ii vizau pe Uioreanu si pe Iuoras.  "Cu acest prilej, plt.(r) Albu Anca Elena a raportat verbal, pentru prima oara, desi aceasta a mai participat la activitati de supraveghere operative privindu-i pe Uioreanu Horea Dorin si Iuoras Mihnea Remus, ca ii cunoaste personal pe cei doi. In aceste conditii, seful sectorului a decis ca sus-numita sa participe la activitati in planul doi al operatiunii, prin realizarea de activitati indirecte, respectiv de a sta in asteptare pentru documentarea foto-video, la solicitarea sefului de echipa, a unor momente operative pe care le-ar fi semnalat membrii echipei", se arata in rechizitoriul DNA.

CV-ul pentru Melescanu

Anca Elena Albu a inceput din 2012 demersurile pentru transferul la SIE, care nu a mai avut loc. "In anul 2012, impreuna cu colegul meu Vitca Antonio ne-am gandit ca ar fi mai bine pentru noi sa ajungem mai departe, respectiv la Serviciul de Informatii Externe. In 1 decembrie 2012, personal am dus un CV lui Mihnea in baza unor discutii anterioare, din care rezulta intentia noastra de a ajunge la SIE. L-am predat subprefectului. Dansul mi-a spus ca incearca sa ma ajute fara a-mi face promisiuni. Planul initial era pentru a pleca eu dupa care sa-l aduc si pe Antonio pentru a ajunge in sistem. Dupa ce am inmanat acest CV pana in vara - toamna anului 2013, nu am mai vorbit cu Mihnea pe acest subiect. Vazand ca nu se intampla nimic, la una din intalnirile noastre, l-am intrebat ce se mai stie de acel CV. Mihnea Iuoras mi-a spus ca are anumite cunostinte care ar putea sa ma ajute, dar o relatie mult mai apropiata cu domnul Melescanu o are Uioreanu si va vorbi cu acesta. A fost ultima data cand am vorbit cu Mihnea despre acest subiect. La acel moment Mihnea nu mi-a pretins nimic in schimbul ajutorului promis de a ma transfera in cadrul SIE cu sprijinul si la interventia lui Uioreanu Horea", se arata in declaratia fostului subofiter SRI.

"In decembrie 2012, asa cum mi-a spus Iuoras, ar fi primul moment la care CV-ul ar fi ajuns la presedintele Consiliului Judetean. Nu pot preciza data exacta, dar Mihnea mi-a comunicat in cursul anului 2013, probabil vara, ca Horea Uioreanu nu mai gaseste CV-ul meu si ma roaga sa trimit altul. Al doilea CV a fost trimis de pe mail-ul mamei catre mail-ul lui Mihnea aproximativ in vara anului 2013. Anul acesta mi-a fost solicitat din nou un CV prin intermediul mamei mele care a discutat direct cu Uioreanu. A discutat telefonic. A cerut un nou CV cu acelasi scop al demersurilor pe care urma sa le faca la Serviciul de Informatii Externe, mai exact la Teodor Melescanu - seful serviciului. Ulterior, mama mi-a comunicat telefonic ca in urma discutiei avute cu Horea Uioreanu voi fi contactata", a mai spus la DNA Albu.

Clujust.ro precizeaza ca Anca Albu si Mihnea Iuoras au cazut de acord cu procurorii asupra unor pedepse de 3 ani de inchisoare cu suspendare, respectiv 2 ani de inchisoare cu amanare, iar Uioreanu va fi judecat in regim normal pentru folosirea de informatii care nu sunt destinate publicitatii in scopul obtinerii de foloase.

Mama Ancai Albu, Silvia Balaj, este si ea inculpata in dosar. La fel ca Iuoras, a acceptat 2 ani de inchisoare cu amanare pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Curtea de Apel Cluj se va pronunta in 10 octombrie daca aproba cele trei acorduri de recunoastere sau dispune judecarea in regim normal. Dosarul in care este trimis in judecata Uioreanu cu privire la informatii de la SRI se afla in camera preliminara.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























8311 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    ce-i aia "inchisoare cu amanare"? (Joi, 9 octombrie 2014, 20:10)

    Codruta N [utilizator]

    E prima data cand aud de asa ceva
  • +2 (2 voturi)    
    CV la SIE prin email? (Joi, 9 octombrie 2014, 20:59)

    Furnicuta [utilizator]

    Asta este cea mai tare faza pe care am citit-o.
    Ha, ha, ha!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by