Peste 10 milioane de euro, scosi din patrimoniul Ultra Pro Computers si transferati in offshore-uri - surse
Potrivit surselor citate, sotii Cristian si Alina Fughina, tatal fostului patron al firmei care gestiona magazinele Ultra Pro Computers, Stefan Fughina, si omul de afaceri Laszlo Kiss s-ar fi folosit de legislatia fiscala si de cea privind insolventa companiilor comerciale pentru a falimenta controlat societatea, care, in realitate, nu avea probleme.
Cei patru au resit sa scoata din patrimoniul firmei de IT peste 10 milioane de euro, bani care ar fi ajuns in conturile a doua societati offshore si care reprezinta prejudiciul in acest caz. Acestia s-ar fi folosit de doua societati comerciale, special create, care au cerut insolventa firmei de IT pentru presupuse datorii, sumele invocate fiind derizorii, au precizat sursele citate.
In acest sens, firma de IT ar fi incheiat contracte cu cele doua societatile comerciale special create, controlate de cei patru, dar care nu au fost onorate, pentru a se crea premisa solicitarii insolventei. Ulterior, cele doua firme au fost introduse actiuni prin care au cerut insolventa firmei de IT, dosarele fiind inregistrate atat la Tribunalul Constanta, cat si la Tribunalul Bucuresti.
Sursele citate au precizat ca sumele pentru care s-a cerut insolventa firmei de IT sunt derizorii, iar societatea putea sa onoreze contractele incheiate cu cele doua societati controlate de cei patru suspecti.
Fostul patron al firmei care gestiona magazinele Ultra Pro Computers, Cristian Fughina, este audiat miercuri la DIICOT, in dosarul in care se fac cercetari privind falimentarea controlata a societatii, au declarat surse judiciare.
La DIICOT mai sunt audiati sotia lui Cristian Fughina si omul de afaceri Laszlo Kiss, al carui nume a aparut si in dosarul privind delapidarea Petromservice. Pe numele lui Laszlo Kiss a fost emis un mandat de aducere.
Surse judiciare au precizat ca sotii Fughina si Stefan Fughina ar fi urmarit, din 2010, falimentarea controlata a societatii Ultra Pro Computers. Cei trei sunt suspectati ca ar fi scos bani din societate, pe care i-ar fi bagat in offshore-uri apartinand lui Laszlo Kiss. Astfel, societatea ar fi acumulat datorii de peste 40 de milioane de euro la stat si la banci.
Anchetatorii au facut perchezii la domiciliile sotilor Alina si Cristian Fughina si al lui Stefan Fughina, precum si la un sediu al Ultra Pro Computers, din Calea Floreasca, si la domiciliile altor persoane.
In dosar sunt vizate 18 persoane, care vor fi audiate la DIICOT.
In iunie 2010, Tribunalul Constanta hotara intrarea in faliment si dizolvarea K Tech Electronics, societatea care gestiona magazinele Ultra Pro Computers.
Printre creditorii companiei K Tech Electronics se numara, pe langa institutiile bancare, si producatori si distribuitori IT internationali si locali, institutii de stat si primarii.
Conform datelor publicate in 2010 de Tribunalul Constanta, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Directia Economica si de Finante Publice Locale Iasi, directiile generale ale Finantelor Publice Braila si Constanta, precum si primariile din Craiova, Arad si Sector 6 Bucuresti, se aflau printre cei 114 creditori.
Dintre furnizorii de utilitati, printre creditorii companiei se numarau Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice Bucuresti, CEZ Vanzare, Enel Energie, EON Gaz Romania, precum si Electrocentrale Deva.
Datoriile acumulate de companie se ridicau atunci la 28 milioane de euro. Cea mai mare datorie, de 3,5 milioane de euro, era catre Banca Romaneasca, in baza unui imprumut gajat cu cea mai mare parte a bunurilor.
K Tech Electronics a fost infiintata in anul 1997 de Alina si Cristian Fughina.
In 2008, afacerile societatii au crescut cu 1,5%, la 252,84 milioane de lei, iar rezultatul activitatii a fost negativ, pierderi ridicandu-se la 12,97 milioane de lei, de la un profit net de 457.751 lei in 2007, potrivit datelor de atunci de la Ministerul Finantelor.
In prima parte a anului 2009, afacerile K Tech Electronics au scazut puternic, la putin peste 56 milioane de lei, in timp ce pierderile au crescut cu peste 40% fata de decembrie 2009, la peste 18 milioane de lei, potrivit datelor din raportul administratorului judiciar, BDO Conti Insolvency.
Cu un capital social de 11,4 milioane de lei, K Tech Electronics era controlata integral de Milena Trading Company Ltd (Statele Unite), administrata de Cristian Fughina.

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani 3 luni
- 14 ani 11 luni
- 14 ani 7 luni
- 10 ani 11 luni
- 10 ani 8 luni
- 4157 zile
- 3960 zile
- 3626 zile
- 3540 zile
- 3540 zile
- 7478 zile
- 4151 zile
- 5717 zile
- 6292 zile
- 3704 zile
- 3556 zile
- 6143 zile
- 5496 zile
- 6101 zile
- 3598 zile
- 4163 zile
- 5836 zile
- 6670 zile
- 5240 zile
- 5167 zile
- 6222 zile
- 6195 zile
- 3252 zile
- 4403 zile
- 6196 zile
- 3655 zile
- 3471 zile
- 4465 zile
- 5269 zile
- 5283 zile
- 6103 zile
- 5264 zile
- 3548 zile
- 3515 zile
- 4388 zile
- 5906 zile
- 4428 zile
- 5689 zile
- 3981 zile
- 6035 zile
- 4542 zile
- 3478 zile
- 3701 zile
- 4813 zile
- 3491 zile
- 3737 zile
- 6553 zile
- 5461 zile
- 4750 zile
Am dori sa vedem si autosesizari DNA, DIICOT, etc pe teme asemanatoare (companii de IT din Romania care au fraudat masiv bugetul de stat: RHS COMPANY SA, SCOP COMPUTERS SA, ASESOFT INTERNATIONAL, CNDPI ROMSOFT SA). Materiale de studiu (rapoarte ANAF, dosare de insolventa, TVA evaporat, eludarea fiscului):
1. http://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/118441/romsoft-scop-computers-si-rhs-fraude-de-milioane.html#Scene_1
2. http://www.riseproject.ro/articol/reteaua-asesoft-bani-de-la-buget-in-firme-fantoma/
Felicitari DNA/DIICOT pentru Siveco si success in continuare cu cei 4 musterii de mai sus