UPDATE Adrian Duicu, presedintele CJ Mehedinti, a fost ridicat de la locuinta parintilor
Perchezitiile la locuinta din Toplet a parintilor sefului CJ Mehedinti, incepute miercuri dimineata, s-au incheiat in jurul orei 14.15, cand Adrian Duicu a fost scos de catre anchetatori din casa, fiind urcat intr-o duba a Politiei.
El a refuzat sa faca declaratii jurnalistilor prezenti.
Anchetatorii au ridicat din locuinta parintilor lui Duicu si doi saci cu documente.
Presedintele CJ si seful IPJ Mehedinti sunt suspectati de abuz in serviciu si trafic de influenta, dupa ce ar fi determinat functionari publici sa numeasca si sa mentina apropiati ai acestora in functii de conducere in institutii publice si sa concesioneze terenuri din Orsova, la preturi convenabile, potrivit unor surse citate de Mediafax.
Procurorii DNA au facut perchezitii, miercuri, la sediile unor institutii si firme din Orsova, Drobeta-Turnu Severin si Craiova, intr-un dosar privind fapte de coruptie savarsite de functionari cu functii de conducere in plan local, in perioada 2012-2013 si in luna ianuarie 2014.
Directia Nationala Anticoruptie a anuntat, intr-un comunicat de presa, ca prin ordonanta a procurorilor de la Sectia de combatere a infractiunilor de coruptie, s-a dispus inceperea urmaririi penale in aceasta cauza, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, trafic de influenta, respectiv cumparare de influenta, folosirea, in orice mod, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii in scopul obtinerii pentru sine de foloase necuvenite si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Din probele administrate de procurori pana in prezent rezulta ca, in perioada 2012-2013 si in cursul lunii ianuarie 2014, "folosindu-se de influenta conferita de functiile publice detinute, doua persoane din doua institutii publice ale judetului Mehedinti au determinat functionari din cadrul unor institutii de interes public din acelasi judet sa indeplineasca acte de serviciu in favoarea intereselor personale ale celor doi sau ale apropiatilor (rude si patroni de societati comerciale de la care obtineau in schimb direct sau indirect foloase necuvenite)".
Surse judicare au declarat pentru Mediafax ca cele doua persoane vizate sunt presedintele Consiliului Judetean Mehedinti, Adrian Duicu, si seful Inspectoratului de Politie al Judetul Mehedinti, Stefan Ponea.
DNA a precizat, in comunicatul citat, ca cele doua persoane au intervenit pentru a influenta "numiri si mentineri in functii de conducere la unele institutii publice sau numiri ale unor apropiati in functii de conducere".
Acestia ar fi intervenit si pentru aprobarea scoaterii din domeniul public si concesionarea catre apropiati la un pret "convenabil", de suprafete de teren intravilan situate in centrul municipiului Orsova, in conditiile in care erau inscrise in cartea funciara a localitatii Orsova ca apartinand domeniului public al statului roman si astfel nu puteau fi trecute in domeniul privat si nici concesionate, a mai aratat DNA.
Totodata, cei doi si-ar fi folosit influenta pentru a determina "functionari de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Mehedinti sa deconteze catre anumite societati comerciale servicii medicale presupus neefectuate" sau pentru a determina unii agenti economici din Mehedinti "sa incheie contracte de publicitate sau sponsorizare, in conditii favorabile unui post de televiziune local".
Acestia si-ar fi folosit influenta si pentru a permite unor persoane neautorizate sa aiba acces la informatii care, la acel moment, nu erau destinate publicitatii, "astfel incat anumiti agenti economici sa obtina folos necuvenit si conditii financiare avantajoase si impiedicarea altor agenti economici sa participe la o licitatie publica", fiind astfel dezavantajat Spitalul Judetean de Urgenta Drobeta-Turnu Severin, institutia publica beneficiara a bunurilor ce aveau sa fie dobandite prin achizitie publica, potrivit DNA.
Cei doi ar fi intervenit si pentru avantajarea unei anumite persoane prin furnizarea subiectelor la un concurs pentru ocuparea unei functii de sef serviciu la Consiliul Judetean Mehedinti, in detrimentul altor persoane.
Procurorii DNA informau, miercuri dimineata, ca se fac perchezitii in acest dosar si ca urmarirea penala a fost inceputa pentru fapte, nu fata de persoane.
Surse judiciare declarau pentru Mediafax ca au loc perchezitii la locuinta din Orsova a presedintelui CJ Mehedinti, Adrian Duicu, la casa parintilor acestuia din comuna Toplet, judetul Caras-Severin, precum si la Hotelul Palace din Drobeta-Turnu Severin, detinut de familia lui.
Ulterior, presedintele CJ Mehedinti, Adrian Duicu, a confirmat pentru Mediafax ca au loc perchezitii la locuinta sa, precizand ca va pleca apoi, impreuna cu anchetatorii, la sediul CJ.
De asemenea, anchetatorii au descins si la sediile Consiliului Judetean Mehedinti si Primariei Drobeta-Turnu Severin, fiind vizati mai multi functionari suspectati de fapte de coruptie, dar si la locuinta din Orsova a sefului Politiei Judetene Mehedinti, comisar-sef Stefan Ponea, cunoscut drept un apropiat al lui Adrian Duicu.
Totodata, au fost facute perchezitii si la sediul Primariei Orsova, precum si la firma Floricola, care furnizeaza serviciile de salubrizare si apa-canal din Orsova si care apartine presedintelui PSD Orsova, Constantin Popescu, al carui fiu, Valentin Popescu, director al DGASPC Mehedinti, il are ca nas pe Duicu.
In acest dosar sunt vizate si mai mute firme de constructii din Drobeta-Turnu Severin care au contracte cu institutii publice locale, dar si cu Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN), au mai aratat sursele judiciare. Intre aceste firme se afla Alpha Construct Sistem, apartinandu-i omului de afaceri Constantin Izvoranu, care are mai multe contracte de reabilitare si asfaltare de drumuri atat cu Consiliul Judetean Mehedinti, cat si cu Primaria Drobeta-Turnu Severin.
Conform surselor judiciare citate, in acest dosar ar fi vizati si functionari de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Mehedinti si angajati ai Spitalului Judetean, unde au loc, de asemenea, perchezitii. Totodata, anchetatorii au descins si la locuinta managerului Spitalului Judetean din Drobeta-Turnu Severin, Doina Boruga.
Surse judiciare au afirmat ca in acest dosar de coruptie ar fi in atentia anchetatorilor si judecatoarea Adina Ponea, sora sefului Politiei Mehedinti, care este presedinte al Sectiei de Contencios Administrativ si Fiscal de la Curtea de Apel Craiova, dar si procurorul Elisabeta Ponea, sotia comisarului-sef Stefan Ponea.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 4 luni
- 16 ani
- 15 ani 7 luni
- 11 ani 11 luni
- 11 ani 9 luni
- 4542 zile
- 4345 zile
- 4011 zile
- 3925 zile
- 3925 zile
- 7863 zile
- 4536 zile
- 6102 zile
- 6677 zile
- 4089 zile
- 3941 zile
- 6528 zile
- 5881 zile
- 6486 zile
- 3983 zile
- 4548 zile
- 6221 zile
- 7055 zile
- 5625 zile
- 5552 zile
- 6607 zile
- 6580 zile
- 3637 zile
- 4788 zile
- 6581 zile
- 4040 zile
- 3856 zile
- 4850 zile
- 5654 zile
- 5668 zile
- 6488 zile
- 5649 zile
- 3933 zile
- 3900 zile
- 4773 zile
- 6291 zile
- 4813 zile
- 6074 zile
- 4366 zile
- 6420 zile
- 4927 zile
- 3863 zile
- 4086 zile
- 5198 zile
- 3876 zile
- 4122 zile
- 6938 zile
- 5846 zile
- 5135 zile
deci, cu mai multe posibilitati de tratament in sua sau la floreasca.
Si probabil ca schema asta se repeta in majoritatea judetelor din tara.
Felicitari DNA, tineti-o tot asa. Mai aveti vreo 30 si ceva de judete.
Felicitari DNA, ANI si procurorilor romani care au inteles ca Romania face totusi parte din lumea civilizata a Uniunii Europene si ca orice borfas, hot sau infractor, indiferent de pozitia sociala si politica pe care s-a cocotat sau de averea de care dispune poate fi judecat corect si conform legilor tarii, valabile pentru absolut toti cetatenii ei.
Din punctul meu de vedere, sunt dispus sa accept ca in urmatorii 20 de ani Romania sa nu construiasca nici macar un kilometru de autostrada daca in schimb construieste inca 5-6 puscarii care sa-i poata caza pe toti acesti politicieni si conducatori borfasi de cea mai joasa speta. In cazul unui referendum pe tema asta as opta fara nici cea mai mica ezitare pentru folosirea banilor publici pentru construirea de noi puscarii in locul autostrazilor.
Felicitari presedintelui Traian Basescu pentru ca a reusit sa ne arate cum isi plang de mila si suspina din greu prin puscariile patriei hoti ordinari de genul lui Vantu, Becali, Borcea sau Nastase.
Cred ca Romania ar progresa enorm daca va fi condusa in urmatorii 50 de ani de un presedinte asemenea lui Basescu!
Nu cred sa existe la ora actuala in Romania vreo primarie, prefectura sau alta institutie publica unde sa nu gasesti tot felul de invarteli si aranjamente mafiote, numai bune sa inveti codul penal citindu-le pe toate.
O mizerie si un putregai totale, de care nu putem scapa decat taind raul de la radacina, cu riscul de a ramane o scurta perioada fara functionari publici suficienti, vezi cazul politiei din Georgia pe vremea fostului presedinte Saakasvili.