Sorin Ovidiu Vintu a fost dus la Parchetul General, pentru a-i fi prezentate materialele de urmarire penala in dosarele FNI si Petromservice
Purtatorul de cuvant al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ), Dana Titian, a precizat ca Vintu a fost chemat la PICCJ de procurori din ambele dosare.
Omul de afaceri a stat aproximativ o ora la PICCJ, de unde a fost dus inapoi in locul de detentie.
Vintu a fost adus la Parchetul instantei supreme, in acelasi scop, si la 1 august.
El a fost si in 23 iulie la PICCJ. Surse judiciare declarau atunci, pentru MEDIAFAX, ca ancheta in dosarul Petromservice a fost finalizata, Sorin Ovidiu Vintu fiind dus la sediul Parchetului instantei supreme pentru a studia volumele de urmarire penala.
Vantu este cercetat in acest dosar alaturi de fosta conducere a companiei, pentru devalizarea Petromservice, prejudiciul produs prin falimentare controlata fiind de peste 83 de milioane de euro.
Sorin Ovidiu Vintu a dat atunci o declaratie si in dosarul privind prabusirea Fondului National de Investitii, la solicitarea procurorilor care ancheteaza acest caz. Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie i-au adus atunci la cunostinta lui Vintu faptul ca s-a dispus extinderea cercetarilor si inceperea urmaririi penale fata de el sub aspectul savarsirii infractiunii de spalare a banilor.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca procurorii care ancheteaza cazul FNI au decis sa ii puna la dispozitie lui Vintu un laptop sigilat, pe care sa il poata folosi doar pentru a studia materialul de urmarire penala din acest dosar, care are 50 de volume de urmarire penala.
In dosarul FNI, procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din PICCJ i-au adus la cunostinta lui Vintu, in 19 iulie, faptul ca s-a dispus extinderea cercetarilor si inceperea urmaririi penale fata de el sub aspectul savarsirii infractiunii de spalare a banilor.
Din probele administrate de procurori s-a stabilit ca, in perioada 1999-2000, Vintu a realizat mai multe rascumparari de unitati de fond FNI si a utilizat aceste sume la achizitionarea unor bunuri imobile, altele decat cele retinute in starea de fapt din rezolutia de incepere a urmaririi penale.
Procurorul general Codruta Kovesi a declarat, in 24 august, ca dosarul Fondului Roman de Investitii (FNI), in care Sorin Ovidiu Vintu este acuzat de spalare de bani, va fi finalizat foarte curand, precizand ca, in acest caz, exista 400 de metri liniari de bibliorafturi cu arhive si documente.

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 14 ani 12 luni
- 14 ani 7 luni
- 14 ani 3 luni
- 10 ani 7 luni
- 10 ani 4 luni
- 4038 zile
- 3841 zile
- 3507 zile
- 3421 zile
- 3421 zile
- 7347 zile
- 4020 zile
- 5586 zile
- 6161 zile
- 3573 zile
- 3425 zile
- 6012 zile
- 5365 zile
- 5970 zile
- 3467 zile
- 4032 zile
- 5705 zile
- 6539 zile
- 5109 zile
- 5036 zile
- 6091 zile
- 6064 zile
- 3121 zile
- 4272 zile
- 6065 zile
- 3524 zile
- 3340 zile
- 4334 zile
- 5138 zile
- 5152 zile
- 5972 zile
- 5133 zile
- 3417 zile
- 3384 zile
- 4257 zile
- 5775 zile
- 4297 zile
- 5558 zile
- 3850 zile
- 5904 zile
- 4411 zile
- 3347 zile
- 3570 zile
- 4682 zile
- 3360 zile
- 3606 zile
- 6422 zile
- 5330 zile
- 4619 zile
S-ar parea ca statul s-a intarit suficient de mult ca sa inceapa sa le-o traga astora !