ICCJ judeca marti procesul fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea
Procesul a fost reluat la ICCJ dupa ce Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a respins, pe 23 martie 2010, exceptiile ridicate in dosarul in care fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea este judecat pentru fapte de coruptie.
DNA a dispus, pe 5 martie 2009, trimiterea in judecata a lui Miron Mitrea, acesta fiind acuzat de luare de mita in legatura cu lucrarile de constructie realizate la casa mamei sale.
Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrarilor Publice si Locuintei in perioada 2000 - 2004, este acuzat de procurorii anticoruptie de luare de mita, instigare la fals material in inscrisuri oficiale, in legatura directa cu infractiunea de coruptie, uz de fals.
In acelasi dosar, a fost trimisa in judecata si Irina Jianu, fost inspector de stat, sef adjunct la Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), ulterior inspector general de stat in constructii la ISC, aceasta fiind acuzata de dare de mita, folosirea cu rea-credinta a bunurilor societatilor comerciale intr-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile
Sau, specialistul IT, lucreaza pentru al 13 lea salariu ?!
adica CCR respinge in martie exceptiile,
iar ICCJ stabileste primul termen in noiembrie?
adica dupa 8 luni de zile?
pacat, mare pacat ca acesti judecatori nu pot fi dati afara, pur si simplu.