Directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, si seful Romair Consulting, Gheorghe Boeru, retinuti de DNA in dosarul cumnatului lui Ponta
Semcu si Boeru au fost adusi miercuri dimineata cu mandat la sediul DNA Ploiesti, fiind audiati de procurori in dosarul in care este inculpat cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Hertanu.
Potrivit unui comunicat difuzat miercuri seara de DNA, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Ploiesti au dispus "extinderea cercetarilor, punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 10 iunie 2015, a inculpatilor:
SEMCU ADRIAN EMANUIL, la data faptelor vicepresedinte al Consiliului Judetean Prahova, in prezent director general al S.C. HIDRO PRAHOVA S.A, cu privire la savarsirea infractiunii de trafic de influenta
BOERU GHEORGHE, reprezentant al S.C. ROMAIR CONSULTING S.R.L., cu privire la savarsirea infractiunilor de: dare de mita, cumparare de influenta si evaziune fiscala"
Conform comunicatului DNA, "in ordonantele de retinere se arata ca exista date si probe din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:
Incepand cu anul 2010, anterior si pe parcursul derularii procedurilor de achizitie pentru contractele de servicii si lucrari ce urmau sa fie incheiate in cadrul proiectului cu finantare europeana "Reabilitarea si modernizarea sistemelor de apa si canalizare in judetul Prahova" (in valoare totala de cu o valoare totala de 162.731.194 euro avand ca autoritate contractanta SC HIDRO PRAHOVA SA Ploiesti), au existat discutii si intelegeri intre mai multe persoane influente si cu importanta sustinere politica, privind realizarea intereselor vizand obtinerea, in mod ilicit, a unor sume de bani din platile efectuate de catre beneficiarul proiectului, S.C. HIDRO PRAHOVA S.A.. Banii urmau sa fie primiti, sub forma de comisioane, de la societatile agreate pe care, fiecare dintre persoanele implicate, urma sa le sprijine in atribuirea contractelor prin exercitarea influentei pe care o aveau la conducerea si angajatii S.C. HIDRO PRAHOVA S.A., respectiv la reprezentantii Ministerului Mediului si Padurilor cu atributii legate de derularea proiectului.
Concret, in perioada august 2010 - aprilie 2011, in schimbul unei sume de bani, inculpatul Semcu Adrian-Emanuil, in calitate de vicepresedinte al Consiliului Judetean Prahova, folosindu-se si de influenta pe care o avea la reprezentanti ai conducerii SC HIDRO PRAHOVA SA Ploiesti si in intelegere cu inculpatul Boeru Gheorghe, reprezentantul SC ROMAIR CONSULTING SRL Bucuresti, l-a ajutat pe acesta din urma ca asocierea din care facea parte sa castige la licitatie un contract de achizitie publica, finantat in majoritate din fonduri europene.
Contractul, in valoare de 25.085.000 lei, intitulat "Asistenta tehnica pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrari" face parte din proiectul european "Reabilitarea si modernizarea sistemelor de apa si canalizare in judetul Prahova" (avand ca autoritate contractanta SC HIDRO PRAHOVA SA Ploiesti).
Pentru sprijinul acordat la obtinerea contractului, in luna ianuarie 2012, Semcu Adrian Emanuil a primit de la Boeru Gheorghe suma de 100.000 euro (din totalul sumei promise de 200.000 euro).
In acest sens, Semcu Adrian - Emanuil, prin intermediul altor persoane, l-a sustinut pe Boeru Gheorghe, pe parcursul derularii procedurilor de achizitie, pana la stabilirea finala a castigatorului, astfel:
- anterior initierii procedurilor de evaluare a ofertelor (prin determinarea furnizarii unor date tehnice, catre Boeru Gheorghe, necesare adaptarii documentatiei si utile pentru conceperea unei oferte astfel incat aceasta sa castige contractul de achizitie publica),
- in timpul derularii procedurilor de atribuire a contractului (prin determinarea desemnarii unor persoane obediente in comisia de evaluare a ofertelor),
- ulterior, dupa stabilirea castigatorului pana la momentul solutionarii definitive a contestatiilor si actiunilor in instanta (prin crearea posibilitatii pentru S.C.ROMAIR CONSULTING S.R.L. de a gestiona raspunsurile la caile de atac formulate de catre participantii la licitatie nemultumiti, precum si prin interventii la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor - CNSC si la instanta competenta, pentru a mentine decizia de atribuire a contractului catre SC ROMAIR CONSULTING SRL.
Pe de alta parte, si o alta persoana din conducerea S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. a fost cointeresata de inculpatul Boeru Gheorghe, reprezentantul SC ROMAIR CONSULTING SRL, pentru sprijin pe parcursul derularii procedurii de achizitie si pentru a acorda sustinere pe durata derularii contractului, inclusiv pentru a acorda, in avans, o transa din fondurile aferente activitatii de consultanta. Astfel, in perioada 2011 - 2012, Boeru Gheorghe a remis acelei persoane suma totala de 50.400 lei, disimulata in venit aferent unui contract de munca.
O parte din banii incasati de S.C. ROMAIR CONSULTING S.R.L. din fonduri publice au fost tranzitati, la dispozitia lui Boeru Gheorghe, fara a avea la baza justificari economice reale, prin conturile mai multor societati comerciale paravan, scosi, in numerar, si folositi in interesul personal al lui Boeru Gheorghe. Aceste activitati au avut ca rezultat sustragerea de la plata, catre stat, a sumei totale de 251.765 lei reprezentand 151.059 lei TVA si 100.706 lei impozit pe profit."
DNA precizeaza ca "Inculpatilor SEMCU ADRIAN EMANUIL si BOERU GHEORGHE li s-au adus la cunostinta calitatile procesuale si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.
Inculpatii SEMCU ADRIAN EMANUIL si BOERU GHEORGHE urmeaza a fi prezentati, la data de 11 iunie 2015, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, la Inalta Curte de Casatie si Justitie".
DNA aminteste totodata ca, "in prezenta cauza, se efectueaza acte de urmarire penala si fata de inculpatii HERTANU IULIAN CRISTIAN, CIORBA VLADIMIR RAZVAN, COMAN MIHAIL MARIAN, MUNTEANU LIVIU, COSMA MIRCEA, COSMA VLAD ALEXANDRU, GHITA SEBASTIAN AURELIAN, DRAGAN ILIE FLORIN, ROMAN IULIU VIRGILIU, IONESCU IONUT CRISTIAN, pentru infractiuni de coruptie si asimilate coruptiei".
In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii.
***
Semcu este de cateva saptamani directorul SC Hidro Prahova, societate la care actionar majoritar este Consiliul Judetean (CJ) Prahova si prin care se desfasoara un proiect pe fonduri europene care vizeaza reabilitarea si modernizarea sistemelor de apa si canalizare din judet.
Semcu a mai fost parlamentar, prefect de Prahova dar si vicepresedinte al CJ.
Iulian Hertanu, actionar la SC Grossman Engineering Group SRL, a fost arestat preventiv pe 18 februarie si plasat ulterior in arest la domiciliu, fiind acuzat de savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, schimbarea nelegala a destinatiei fondurilor europene si pentru evaziune fiscala.
Aceleasi acuzatii au fost retinute si in cazul oamenilor de afaceri Mihail Marian Coman si Vladimir Razvan Ciorba.
In aceeasi cauza, sunt cercetati sub control judiciar Mircea Cosma, presedinte al CJ Prahova, si deputatii Vlad Cosma si Sebastian Ghita, cei din urma fiind acuzati de sprijinire a unui grup infractional organizat.
De asemenea, procurorii anticoruptie au dispus inceperea urmaririi penale si impotriva omului de afaceri Liviu Munteanu, a directorului de productie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, si a directorului SC Grossmann, Ilie Dragan.
Procurorii le-au mai audiat in aceasta cauza pe mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, si pe sora acestuia, Alexandra Hertanu.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4505 zile
- 4308 zile
- 3974 zile
- 3888 zile
- 3888 zile
- 7826 zile
- 4499 zile
- 6065 zile
- 6640 zile
- 4052 zile
- 3904 zile
- 6491 zile
- 5844 zile
- 6449 zile
- 3946 zile
- 4511 zile
- 6184 zile
- 7018 zile
- 5588 zile
- 5515 zile
- 6570 zile
- 6543 zile
- 3600 zile
- 4751 zile
- 6544 zile
- 4003 zile
- 3819 zile
- 4813 zile
- 5617 zile
- 5631 zile
- 6451 zile
- 5612 zile
- 3896 zile
- 3863 zile
- 4736 zile
- 6254 zile
- 4776 zile
- 6037 zile
- 4329 zile
- 6383 zile
- 4890 zile
- 3826 zile
- 4049 zile
- 5161 zile
- 3839 zile
- 4085 zile
- 6901 zile
- 5809 zile
- 5098 zile