Iata ce au mentionat procurorii DNA:
- In cursul anului 2008, inculpatul Manea Ciprian - Ionut, in calitate de persoana fizica dar si de asociat si administrator la S.C Rulcom SRL, a achizitionat ilegal, de la diversi furnizori persoane fizice, cantitatea totala de 10 tone motorina si alte tipuri de produse petroliere, pe care a depozitat-o in interiorul imobilului sau, in recipiente improprii depozitarii unor astfel de substante periculoase. In acest mod, autoritatile fiscale (D.J.A.O.V. Neamt) au fost in imposibilitatea de a lua la cunostinta despre existenta produselor respective, acestea fiind marfuri impozabile (purtatoare de accize si TVA). Ulterior, inculpatul a vandut produsele petroliere la preturi superioare celor de achizitie.
- Pentru a evita un control al autoritatilor fiscale ce ar fi avut drept consecinta aplicarea unor sanctiuni contraventionale si confiscarea produselor, Manea Ciprian Ionut i-a solicitat lui Gherghel Sorin sa il determine pe inculpatul Ghilea Constantin - Valentin, directorul executiv al D.J.A.OV. Neamt, sa stopeze orice demers legal in vederea controlarii activitatii sale ilicite in domeniul traficului cu produse petroliere.
- In concret, la data de 6 noiembrie 2008, inculpatul Ghilea Constantin - Valentin a ordonat subordonatilor sai, lucratorii vamali Surdu Gheorghe, Preutu Mitica si Casamandra Vasile, sa se retraga fara a efectua controlul la imobilul in care locuia Manea Ciprian Ionut, nu a luat masuri fata de aceasta situatie si a aprobat raportul de misiune al lucratorilor vamali in care nu se face niciun fel de mentiune cu privire la traficul cu produse petroliere. In plus, nu a intreprins niciun demers pentru urmarirea cazului.
Dosarul este judecat de magistratii Tribunalului Neamt. In proces s-au judecat 11 termene din care opt au fost amanari. Ultimul termen s-a judecat pe 17 decembrie 2010.