Primarul oraşului Drăgăneşti-Olt, condamnat în primă instanţă, cu suspendare, pentru abuz în serviciu
El a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Soluţia a fost pronunţată vineri de Judecătoria Caracal şi poate fi atacată cu apel.
În soluţia pe scurt postată pe portalul instanţei, se arată: "condamnă pe inculpatul Rotaru Pantelie, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, asimilată infracţiunilor de corupţie. (...) condamnă pe inculpatul Rotaru Pantelie, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. (...) condamnă pe inculpatul Rotaru Pantelie, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals. (...) contopeşte pedepsele determinate anterior, stabilind pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 11 luni închisoare. (...) dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului Rotaru Pantelie, pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare".
Instanţa a dispus mai multe măsuri pe durata termenului de supraveghere, printre care: să frecventeze program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioada de 60 de zile în cadrul Primăriei oraşului Draganesti-Olt etc.
Alţi doi inculpaţi din acelaşi dosar, Cristian Motroc şi Dumitru Jianu Ştefănescu, au primit tot pedepse cu suspendare.
Primăria Drăgăneşti-Olt nu s-a constituit parte civilă.
În noiembrie 2016 primarul oraşului Drăgăneşti-Olt, Pantelie Rotaru, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie după ce ar fi plătit cu fonduri de la bugetul local reparaţiile maşinii personale
Pantelie Rotaru a fost acuzat de abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals iar procurorii au stabilit că prejudiciul cauzat bugetului local a fost de 12.590 lei.
Rotaru ar fi folosit fondurile publice (de la bugetul local al oraşului Drăgăneşti-Olt) pentru plata facturii emisă de o firmă pentru reparaţii la un automobil aparţinând firmei al cărei acţionar este soţia primarului din Drăgăneşti-Olt. În factura plătită din fonduri publice s-a menţionat că reparaţiile ar fi fost făcute unui autoturism aparţinând Primăriei Drăgăneşti-Olt, conform unui comunicat din 2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
"În fapt, s-a reţinut că la data de 24.07.2015, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a îndeplinit în mod defectuos un act prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează aprobarea şi utilizarea fondurilor publice locale de către ordonatorii principali de credite (primarii). În acest sens, a aplicat pe o factură fiscală emisă la 22.07.2015 de către o societate comercială, ştampila având inscripţia 'bun de plată', pe care ulterior a semnat-o, consecinţa fiind efectuarea plăţii sumei de 12.590,51 lei, din bugetul local al oraşului şi reprezentând contravaloarea unor lucrări de reparaţii aduse unui autoturism folosit de către inculpat şi care aparţinea societăţii comerciale la care acţionar este soţia acestuia. De notat este faptul că în cuprinsul respectivei facturi s-a inserat că reparaţiile au fost aduse unui alt autoturism, care aparţine Primăriei Oraşului Drăgăneşti Olt. Prin această activitate infracţională, s-a produs o pagubă în patrimoniul Primăriei oraşului Drăgăneşti Olt în cuantum de 12.590,51 lei, precum şi un folos necuvenit primarului R.P.", au explicat procurorii.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile
Ma amuza ca unii iau apararea unei justitii care nu exista si nu a existat in Romania, fiind aservita unor grupuri locale sau centrale, dupa caz. Poate ar trebui o sectie de cercetare a magistratilor formata din justitiabili cu studii juridice, avocati, procurori si judecatori. CSM este o gluma proasta si apara in dependenta incompetetei si a manevrelor.
Ce intelegem noi de aici? Daca furam, trebuie sa furam bine! Cu cat mai mult, cu atat pedeapsa e mai de ras!
Prin 2000, presa prezenta astfel de cazuri, cineva fusese condamnat la doi ani jumate de puscarie, CU EXECUTARE, pentru o gainarie, la propriu: a furat doi curcani si trei gaini!!!!