DNA a cerut în instanță ascultarea interceptărilor din dosarul lui Toni Greblă
La termenul de luni al procesului în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost achitat în primă instanţă în dosarul de trafic de influenţă, procurorul de ședință a cerut ascultarea tuturor înregistrărilor de la dosar având în vedere că judecătorii de la prima instanță le-au apreciat ca "simple declarații", avocatul secretarului general al Executivului nefiind de acord cu această solicitare.
Pe de altă parte, Toni Greblă şi restul inculpaţilor din dosar au anunţat că nu mai doresc să dea declarații în fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
"Am dat o declarație de 11 pagini. Solicitarea DNA este de a lungi nejustificat cauza. Declarațiile mele au fost ample. Nu mai doresc să dau declarații", a spus secretarul general al Guvernului, în fața instanței de judecată.
Magistrații au stabilit un nou termen de judecată pe 25 martie, la ora 10.00.
Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, în mai 2018, să-l achite pe fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă pentru toate infracţiunile de care îl acuzau procurorii, respectiv de fals în declaraţii în formă continuată, trafic de influenţă, coordonarea unui grup infracţional şi operaţiuni economice incompatibile cu funcţia. Procurorii au contestat însă decizia.
Toni Greblă a fost numit, la finele lunii septembrie 2018, secretar general al Guvernului.
Procurorii DNA îl acuzau, în 2015, pe Toni Greblă că, după efectuarea percheziţiilor domiciliare la ferma sa de struţi, fostul judecător al Curţii Constituţionale şi-a continuat activitatea infracţională şi a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obţinute din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, ca să obţină pentru el şi pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
- +5 (5 voturi)Comentariu sters de utilizator (Luni, 25 februarie 2019, 18:46) [anonim]raspunde trimite
- +1 (1 vot)Completul de judecata (Luni, 25 februarie 2019, 19:52) D.M.A.Gogu [utilizator]Parca nu era constituit legal completul de judecata al ICCJ. Ori a dat TT-ul o ordonanta prin care deciziile luate astfel sunt legale atunci cand convin sunt in favoarea inculpatilor?raspunde trimite
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile