Rechizitoriu DNA: Procurorii au pus sechestru inclusiv pe bunurile înstrăinate de Gabriel Oprea către membrii familiei
Procurorii arată că, după momentul comiterii infracţiunilor care fac obiectul dosarului, Oprea a înstrăinat cu titlu gratuit, către membrii familiei sale, cea mai mare parte a bunurilor imobile pe care le deţinea în proprietate.
"Faţă de momentul acestor înstrăinări (după demararea cercetărilor în prezenta cauză, iar în cazul celor din urmă înstrăinări chiar după dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de inculpat), de caracterul gratuit al actelor translative de proprietate încheiate, de persoanele beneficiare ale acestor liberalităţi făcute de către inculpatul Oprea Gabriel (respectiv membrii de familie ai acestuia), procurorul a concluzionat că aceste înstrăinări au fost făcute pro causa, pentru a sustrage aceste bunuri de la măsurile asigurătorii care s-ar putea lua în cauză şi pentru a crea aparenţa unei imposibilităţi a inculpatului Oprea Gabriel de a repara prejudiciul, în eventualitatea în care acesta ar fi obligat la aceasta", se precizează în rechizitoriu.
Conform aceleiaşi surse, procurorul a tras concluzia că bunurile imobile aparent înstrăinate sunt în realitate ale lui Gabriel Oprea, astfel că au fost luate măsuri asiguratorii şi cu privire la acestea.
Printr-o ordonanţă din data de 6 decembrie 2016 s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aflate în posesia ori proprietatea lui Gabriel Oprea, până la concurenţa sumei de 13,6 milioane de lei.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Gabriel Oprea, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, în dosarul privind accidentul rutier ce a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis pe 2 mai, în acelaşi dosar procurorii au dispus trimiterea în judecată a societăţii General MPM Impex SRL şi a administratorului acesteia, Petre Mazilu, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
"În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa", se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către inculpaţii Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi - activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile