DNA: Preot paroh din comuna brasoveana Cincu - trimis in judecata pentru fraude cu fonduri europene
Potrivit unui comunicat al DNA transmis marti, preotul este acuzat de savarsirea a doua infractiuni de folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene dintre care una in forma continuata (cinci acte materiale).
In acelasi dosar au mai fost deferiti justitiei, pentru complicitate, Gheorghe Tisca si Ioan Mamaliga, ultimul inspector de cadastru si urbanism din cadrul Primariei Cincu.
"In perioada 2011-2017, inculpatul Butum Florin Adrian (...) a pretins ca parohia sa detine si utilizeaza o suprafata de teren de 11,51 ha care se afla, in realitate, in incinta poligonului militar Cincu. In perioada 2013-2017, alaturi de aceasta suprafata, inculpatul a adaugat si suprafata de teren de 9,33 ha, situata in acelasi poligon militar, cu privire la care a declarat ca o detine si utilizeaza. In plus, a pretins ca el ar detine si oi cu care s-a obligat sa pasuneze suprafetele de teren respective", se arata in comunicat.
Conform aceleiasi surse, pentru ambele suprafete si pentru pretinsa activitate de pasunat s-a obtinut in mod nelegal sprijin financiar de la centrele locale APIA din Voila sau Fagaras, in valoare de 126.267 de lei.
"Concret, a reiesit ca suprafata de 20,84 ha de pajisti permanente (formata din suprafetele de 11,51 ha si 9,33 ha) nu a fost detinuta legal de Biserica Ortodoxa Romana - Parohia Cincu, iar aceasta aparenta a fost creata cu ajutorul inculpatului Mamaliga Ioan din cadrul Primariei Cincu, persoana responsabila cu intocmirea adeverintelor necesare pentru APIA", se precizeaza in comunicatul DNA.
In declaratiile depuse la APIA in perioada 2013-2017, preotul paroh a declarat in mod nereal ca utilizeaza pentru pasunat suprafetele de teren aflate in incinta poligonului militar de la Cincu si ca detine peste 100 de oi.
"Astfel, desi nici el si nici parohia Cincu nu indeplineau conditiile prevazute de lege pentru a obtine finantare din fonduri europene, in sensul ca nu erau utilizatori legali ai suprafetelor de teren, iar Butum Florin Adrian nu era detinator legal de ovine, au obtinut pe nedrept fonduri europene in valoare totala de 107.626,4 lei", se mai mentioneaza in comunicat.
Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au pus sechestru pe mai multe bunuri si sume de bani detinute de inculpati, iar dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Brasov.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile