DNA: Mihnea Costoiu si Dinu Pescariu, cercetati sub control judiciar in dosarul privind preluarea bazei sportive "Cutezatorii". Prejudiciul - de peste 93 de milioane de euro
Potrivit unui comunicat difuzat marti seara de Directia Nationala Anticoruptie (DNA), procurorii Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au pus in miscare actiunea penala si au dispus luarea masurii preventive a controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile, incepand din 10 octombrie 2017, fata de de cei doi inculpati.
Astfel, conform DNA, Mihnea Cosmin Costoiu, care la data faptelor era secretar de stat la Ministerul Educatiei, este cercetat pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in timp ce Dinu Mihai Pescariu, reprezentantul Fundatiei cu acelasi nume, este cercetat la randul sau pentru savarsirea infractiunii de instigare la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
DNA precizeaza ca dosarul are ca obiect modalitatea incheierii Actului aditional nr. 16832/23.06.2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de locatiune (inchiriere) nr. 269/30.04.2004 potrivit caruia Baza sportiva si de agrement pentru copii "Cutezatorii" din Bucuresti (constand in constructii si teren in suprafata de 5,7 ha), fusese data in folosinta Fundatiei "Dinu Pescariu".
In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, "exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:
In anul 2009, a fost semnat Actul aditional nr. 16832/23.06.2009 la un contract de locatiune (imprumut) incheiat cu Fundatia "Dinu Pescariu". Acest act aditional a fost semnat din partea Ministerului Educatiei Nationale de catre secretarul de stat Costoiu Mihnea Cosmin, iar din partea Fundatiei "Dinu Pescariu" de catre Pescariu Dinu Mihail, fara respectarea prevederilor legale si fara vreun aviz de la Directia Juridica din cadrul Ministerului Educatiei.
Actul aditional a fost incheiat in conditiile in care contractul initial (incheiat in 2004 de RA APPS cu Fundatia "Dinu Pescariu") se afla in curs de reziliere. Actiunea in instanta fusese initiata (in anul 2005) de Ministerul Educatiei Nationale care devenise administrator al Bazei "Cutezatorii".
Asadar, reiese ca, in conditiile in care Ministerul Educatiei Nationale intentase proces Fundatiei "Dinu Pescariu" pentru rezilierea contractului, proces care se afla in curs de judecata, acelasi minister, prin secretarul de stat Costoiu Mihnea Cosmin, a incheiat ulterior un act aditional la contractul pe care il atacase in instanta. Situatia creata prin semnarea actului aditional era menita sa opreasca procesul in care Ministerul Educatiei solicitase incetarea contractului de locatiune.
Concret,
La data de 3 septembrie 2009, inculpat Costoiu Mihnea Cosmin, in calitate de secretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale, cunoscand situatia juridica a Bazei "Cutezatorii", la instigarea inculpatului Pescariu Dinu Mihail si cu incalcarea legii, a incheiat cu Fundatia "Dinu Pescariu" actul aditional mai sus mentionat, la contractul de locatiune (imprumut) initial, aflat in proces de reziliere.
Dispozitii de lege incalcate:
- art.14 si 15 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publica,
- art.122 lit.b din OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii (actual art.104 alin.1 lit.b, alin.2 din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice).
Prin actul incheiat de inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin s-a stabilit, pe langa chiria de 9000 euro/luna (la care se adauga TVA), si acordarea gratuita de catre de Fundatia "Dinu Pescariu", a unor facilitati in suma de 400.000 Euro/an, constand in:
- antrenamente tenis - aprox. 120.000 euro/an (200 abonamente a 50 euro /luna pentru 12 luni),
- abonamente la Clubul sportiv - aprox. 100.000 euro/an (75 abonamente a 1350 de euro/an),
- teren de fotbal - aprox. 30.000 euro/an,
- facilitati pentru elevi - 150.000 euro/an.
In realitate, imediat dupa preluarea Bazei "Cutezatorii", Fundatia "Dinu Pescariu" ingradise accesul elevilor si copiilor la baza materiala (cladiri, terenuri de tenis, fotbal, piscine), proprietate a statului, impiedicandu-i astfel sa desfasoare activitati stiintifice, culturale, sportive si artistice.
De asemenea, Fundatia "Dinu Pescariu" a schimbat scopul utilizarii Bazei "Cutezatorii" (care era desfasurarea, de catre copii, a unor activitati stiintifice, culturale, sportive si artistice), folosind-o in scopuri comerciale, inclusiv prin subinchirierea partiala catre firme al caror obiect de activitate este alimentatia publica, actiuni de divertisment ori tratamente de intretinere si relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publica a statului.
Prin aceasta modalitate a fost cauzat Ministerului Educatiei Nationale un prejudiciu, concomitent cu obtinerea unui folos necuvenit in acelasi cuantum in favoarea Fundatiei Dinu Pescariu.
Prejudiciul estimat, stabilit in urma cercetarilor, cauzat ministerului, pe perioada 2009-prezent este de aproximativ 93.481.200 euro, reprezinta diferenta dintre sumele pe care Fundatia Dinu Pescariu ar fi trebuit sa le plateasca MEN in urma exploatarii constructiilor si terenului din Baza Cutezatorii pentru perioada iunie 2009 - prezent si chiria platita efectiv, respectiv 9.000 euro lunar."
UPDATE Mihnea Costoiu, pus sub control judiciar de DNA in dosarul privind preluarea Bazei Sportive "Cutezatorii"
Ministerul Educatiei a trecut la RA-APPS baza sportiva "Cutezatorii" din Bucuresti
Baza Cutezatorii, o afacere tenebroasa
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile
Diferenta specifica: pesedist.