Darius Valcov ramane sub control judiciar. Urmatorul termen in procesul in care este judecat pentru fapte de coruptie, pe 11 octombrie
"In cauza s-a mentinut masura controlului judiciar, care a fost modificata in sensul ca in loc sa mearga o data pe saptamana la politie i s-a admis cererea de a merge o data la doua saptamani", a declarat joi, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al Tribunalului Dolj, Denis Ghervase.
Potrivit unei decizii CEDO, daca dosarul este stramutat, iar una dintre parti solicita reaudierea unor martori, acestia se reaudiaza in fata judecatorului la care a ajuns dosarul.
Dosarul lui Darius Valcov, aflat pe rolul Tribunalului Dolj, a fost stramutat luna de la Tribunalul Olt, in urma unei decizii a Curtii de Apel Craiova.
In 2015, Darius Valcov a fost trimis in judecata in doua dosare instrumentate de DNA, fiind inculpat pentru trafic de influenta si luare de mita. Celalalt dosar al lui Valcov se judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In dosarul stramutat la Tribunalul Dolj, fostul ministru este acuzat de procurori ca in perioada noiembrie-decembrie 2012, in calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri - denuntator in cauza - aproximativ 10% din sumele incasate de o societate de la Primaria Slatina, in baza unui contract semnat anterior, iar in perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, in mai multe transe, de la respectiva firma, printr-o alta intermediara, peste 2,1 milioane lei.
Potrivit procurorilor, banii au fost pretinsi pentru ca denuntatorul sa nu intampine probleme in derularea contractului si sa primeasca banii la timp pentru lucrarile efectuate. Este vorba despre contracte pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina si pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice si lucrari la izolarea termica a unor blocuri.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile