"Ceea ce am de spus o sa impartasesc organelor de ancheta, pentru ca toate sunt fapte legate de un proiect pe care singur mi l-am asumat in urma cu 16 ani si care viza infiintarea si in Romania a unei unitati de ingrijire a bolnavilor arsi grav. Proiectul asta s-a nascut foarte greu, iar ceea ce s-a intamplat la Colectiv a certificat ca avem nevoie de asa ceva, dar eu m-am luptat cu punerea in aplicare 16 ani. Sigur, sunt o multime de persoane care nu pot, le vine greu, nu au competenta sa inteleaga care sunt detaliile legate de complexitatea acestei probleme si sigur ca organele indreptatite sa disece adevarul sunt cele care isi fac acum datoria. Consider ca chiar era necesara o clarificare a situatiei si o parte din institutiile media care au dezvoltat subiectul vor intelege care au fost obiectivele infiintarii acestei sectii. Asta e scopul aceste anchete, sa desparta graul de neghina, adevarul de minciuna", a declarat, pentru Mediafax, medicul Ioan Lascar.
Procurorii DNA au pus sub invinuire mai multi fosti sefi din cadrul Spitalului Floreasca pentru abuz in serviciu, acestia fiind acuzati ca au adus un prejudiciu de peste sase milioane lei unitatii prin achizitionarea de echipamente supravealuate si a barocamerei care nu a functionat niciodata.
Radu Alexandru Macovei, fost manager al Spitalului Floreasca, Ioan Lascar, fost sef al Clinicii de Chirurgie Plastica si Microchirurgie Reconstructiva din cadrul spitalului, Marina-Magdalena Gontariu si Marian Mihaila, fosti sefi ai biroului de achizitii, sunt acuzati de DNA de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave.