Biroul permanent al Senatului discuta cererea DNA de incuviintare a urmaririi penale in cazul lui Gabriel Oprea
Sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, a cerut joi sesizarea Senatului pentru inceperea urmaririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpa in dosarul privind moartea politistului Bogdan Gigina.
Potrivit DNA, din probele administrate au reiesit indicii rezonabile cu privire la savarsirea unei noi infractiuni fata de cele pentru care se efectua deja urmarirea penala.
Procurorii au aratat ca, in seara de 20 octombrie 2015, in jurul orei 19,00, agentul de politie Bogdan Gigina a fost implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrala, consecinta a unui traumatism cranio-cerebral si facial cu fractura craniana, leziuni care au cauzat decesul.
"La momentul producerii accidentului, victima Bogdan Gigina facea parte dintr-un dispozitiv de insotire al ministrului Oprea. Acest dispozitiv, asigurat de catre Brigada de Politie Rutiera din cadrul DGPMB, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigina) si un echipaj format dintr-un ofiter si un agent de politie aflati intr-un autoturism de politie rutiera. Acest dispozitiv preceda in trafic autoturismul in care se afla ministrul Gabriel Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea se deplasa catre locuinta sa situata in cartierul Cotroceni", a precizat DNA.
Anchetatorii au retinut ca, din probele administrate, rezulta indicii rezonabile ca, incalcand dispozitiile legale care reglementeaza insotirea demnitarilor, ministrul de Interne Oprea a dispus, pentru sine, sa beneficieze de insotire cu echipaje de politie rutiera cu titlu permanent, ca acestea sa fie formate atat dintr-un autoturism de politie rutiera (un agent si un ofiter de politie rutiera), cat si dintr-o motocicleta a politiei rutiere.
- +4 (4 voturi)CORUPTIA permanenta al Senatului ! (Luni, 5 septembrie 2016, 8:11) JohnAnticoruption [utilizator]Coruptia permanenta al Senatului condus de C. P. (KGB ) Taricenau sa face JUDECATORI ???raspunde trimite
- +3 (3 voturi)ce gluma buna (Luni, 5 septembrie 2016, 8:47) Hans Metter [utilizator]nu se va incuviinta nimic. nu stiu la ce mai pierd vremea astia cu astfel de utopii.raspunde trimite
- +5 (5 voturi)... (Luni, 5 septembrie 2016, 9:10) Soljenitin [utilizator]"Incuviintarea cererii de urmarire penala" - aceasta malformatie trebuie sa dispara, ea transforma Senatul intr-un paravan impotriva Justitiei.raspunde trimite
- +3 (3 voturi)imediat (Luni, 5 septembrie 2016, 9:39) theo667 [utilizator]Lasa ca aranjeaza tariceanu si ii ridica imunitatea lui oprea pe 30 decembrie. 2040.raspunde trimite
- +2 (2 voturi)am un deja-vu (Luni, 5 septembrie 2016, 11:55) Gobelin [utilizator]ca Tariceanu o sa iasa: ca-i dosar politic, ca una, ca alta, ca cineva anume, nu spui cine, persoana importanta, capu' la Motoc vrea etc...raspunde trimite
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile