Dosarul Portul Constanta: Senatorul Mircea Banias, achitat in prima instanta
Magistratii ICCJ au decis, marti, achitarea, in prima instanta, a senatorului PC Mircea Banias si a altor 38 de persoane care sunt cercetate intr-un dosarul prvind importurile ilegale din Portul Constanta.
Potrivit procurorilor, acestia faceau parte dintr-un grup infractional care controla activitatile de import-export din cadrul Directiei regionale vamale Constanta, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamala a marfurilor, indiferent daca erau introduse licit sau ilicit.
Membrii gruparii sunt acuzati de dare si luare de mita, trafic de influenta, evaziune fiscala, contrabanda, fals in inscrisuri sub semnatura privata, fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamala sau infractiuni contra drepturilor de marca industriala inregistrata.
Senatorul Mircea-Marius Banias este acuzat de initierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup, trafic de influenta, instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Eugen Bogatu, fost director al Directiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta, a fost trimis in judecata pentru initierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup, cumparare de influenta, trafic de influenta, instigare la doua infractiuni de dare de mita, complicitate la dare si la luare de mita, precum si pentru instigare la abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Laurentiu Mironescu, fostul secretar general al Ministerului Administratiei si Internelor, este judecat pentru initierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup si trafic de influenta.
Alaturi de acestia au fost trimisi in judecata Cadir Sunai, fost director al DRAOV Constanta, Liviu-Adrian Durbac, fost sef al Biroului Vamal Constanta Sud Agigea, in prezent sef al Biroului Vamal Targuri si Expozitii Bucuresti, Claudiu-Constantin Olteanu, adjunct al sefului Biroul Vamal Constanta Sud Agigea, Liviu Costel Bratu, adjunct al sefului Biroului Vamal Constanta Sud Agigea, ofiterul de politie Adrian Sorin Patrascu, comandant adjunct "Grup de nave" Constanta, in cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, si Ionut Marius Scriosteanu, sef al Biroului Vamal Slobozia, potrivit procurorilor DNA.
Totodata, in dosar sunt judecati lucratori si inspectori vamali, asociati si administratori ai unor firme, comisionari vamali.
- +1 (3 voturi)cum asa? (Marţi, 22 martie 2016, 19:46) Gustav666 [utilizator]ICCJ s-a dat cu mafia, nu degeaba l-a tinut DNA-ul in arest preventive, DNA are intotdeauna dreptate.raspunde trimite
- +1 (1 vot)miliarde de euro inca se pierd (Miercuri, 23 martie 2016, 10:02) jescu [utilizator]Centrele comerciale en-gros au fost si inca sunt pline de marfa fara factura...care trece cumva de vama. Targurile de provincie sunt si ele pline de marfa pentru care nu se da bon fiscal, deci cum ajunge acolo ? Vorbim de miliarde de euro, nu de cativa lei ? Nu e vorba doar ca DNA-ul esueaza lamentabil in cazul asta particular ci mai importante sunt cele cateva miliarde de euro pe care le pierde bugetul anual.raspunde trimite
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile