Seful CJ Hundedoara, audiat la DNA ca martor in dosarul fostului presedinte al Consiliului Judetean
'Am fost citat in calitate de martor pentru a da declaratii in legatura cu dosarul 173/2013 privind ancheta asupra infractiunilor care cad in sarcina domnilor (Mircea -n.r.) Molot, (Tiberiu -n.r.) Balint si ceilalti inculpati in acest dosar. Am raspuns la toate intrebarile formulate de organul de ancheta, mi-am exercitat astazi indatorirea de cetatean al Romaniei si sper ca declaratia mea va servi aflarii adevarului in acest dosar', a declarat presei, la iesirea din sediul DNA, unde a stat peste doua ore, presedintele CJ Hunedoara.
Adrian David a mentionat ca au fost intrebari legate atat de activitatea sa de consilier judetean, cat si de cea de vicepresedinte sau de presedinte al CJ.
'Atat pot sa va spun. Am fost instruit de doamna procuror si de domnul comisar sef ca e o ancheta in curs. Sunt convins ca toate intrebarile si raspunsurile pe care eu le-am formulat vor fi prezentate cu ocazia incheierii urmaririi penale in acest dosar', a conchis presedintele CJ Hunedoara.
Tot miercuri este audiata la DNA - Alba Iulia si Vetuta Stanescu, vicepresedinte al CJ Hunedoara.
Adrian David, Vetuta Stanescu si opt consilieri judeteni au fost chemati la audieri, miercuri si joi, la sediul DNA Alba Iulia. Cei zece reprezentanti ai CJ Hunedoara vor fi audiati in calitate de martori, se arata intr-un comunicat al institutiei administrative citat de Agerpres.
Fostul presedinte al CJ Hunedoara Mircea Molot este cercetat penal intr-un dosar in care este acuzat de trafic de influenta, luare de mita, spalare de bani, in forma instigarii, conflict de interese si detinerea fara drept a unui document ce contine informatii secret de stat.
In acelasi dosar mai este anchetat fostul vicepresedinte al CJ Hunedoara Tiberiu Balint, acuzat de procurorii anticoruptie de savarsirea infractiunilor concurente de luare de mita, fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalare de bani.
Cercetarile din dosar ii vizeaza si pe oamenii de afaceri Emanoil Milica Pup, Vasile Axinte si Roberto Venter - ginerele lui Mircea Molot.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 4 luni
- 16 ani
- 15 ani 7 luni
- 11 ani 11 luni
- 11 ani 9 luni
- 4542 zile
- 4345 zile
- 4011 zile
- 3925 zile
- 3925 zile
- 7863 zile
- 4536 zile
- 6102 zile
- 6677 zile
- 4089 zile
- 3941 zile
- 6528 zile
- 5881 zile
- 6486 zile
- 3983 zile
- 4548 zile
- 6221 zile
- 7055 zile
- 5625 zile
- 5552 zile
- 6607 zile
- 6580 zile
- 3637 zile
- 4788 zile
- 6581 zile
- 4040 zile
- 3856 zile
- 4850 zile
- 5654 zile
- 5668 zile
- 6488 zile
- 5649 zile
- 3933 zile
- 3900 zile
- 4773 zile
- 6291 zile
- 4813 zile
- 6074 zile
- 4366 zile
- 6420 zile
- 4927 zile
- 3863 zile
- 4086 zile
- 5198 zile
- 3876 zile
- 4122 zile
- 6938 zile
- 5846 zile
- 5135 zile