Europarlamentarul Dan Nica, la DNA
In septembrie 2014, procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a cerut ridicarea imunitatii pentru inceperea urmaririi penale pe numele a noua fosti ministri, in dosarul privind presupuse fapte de coruptie in cazul mai multor contracte referitoare la licente IT de sute de milioane de euro.
Kovesi a transmis procurorului general referatul in vederea sesizarii Senatului, respectiv a Camerei Deputatilor, pentru formularea cererii de efectuarea urmaririi penale fata de Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Serban Mihailescu, in vederea sesizarii Parlamentului European pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de Dan Nica, in vederea sesizarii presedintelui Romaniei pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de Adriana Ticau, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu si Mihai Tanasescu.
In cazul lui Dan Nica, ministru al MCTI in perioada 2000 - iulie 2004 si in prezent membru al Parlamentului European, DNA a cerut anchetarea pentru abuz in serviciu, luare de mita, trafic de influenta si spalare de bani, constand in aceea ca ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului ''Sistem Educational Informatizat'' si respectiv pentru proiectul ce a vizat licentierea Microsoft; ar fi initiat si avizat proiecte de Hotarari de Guvern prin care a urmarit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers si Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, ar fi stabilit printr-un Memorandum firmele care sa participe la realizarea proiectului atestand in mod nereal ca acestea fac parte dintr-un consortiu; ar fi stabilit procente de participare la proiect in favoarea anumitor firme; ar fi acceptat cesiunea contractului de catre Siveco, desi invocase necesitatea achizitiei de la aceeasi sursa; ar fi inlesnit firmei Siveco si colaboratorilor sai incheierea contractului in conditiile lipsei de competitie, incheind contractul in conditii oneroase pentru ministerul pe care il conducea, faptele sale avand drept consecinta prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achizitiei de servicii si produse la preturi peste valoarea de piata: licente cu circa 30 - 40% mai scumpe, calculatoare si produse software la preturi cu pana la 50% mai mari decat cele pentru aceleasi produse sau produse similare de pe piata.
In perioada aprilie - noiembrie 2004, ar fi pretins si primit o parte din suma de circa 20 milioane USD virata de Fujitsu Siemens Computers in contul unor societati de tip off -shore cu titlu de consultanta si asistenta tehnica aferenta contractului incheiat cu Guvernul Romaniei pentru ca, in baza influentei pe care o avea, sa asigure incheierea contractului in conditiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 7 luni
- 11 ani 11 luni
- 11 ani 8 luni
- 4522 zile
- 4325 zile
- 3991 zile
- 3905 zile
- 3905 zile
- 7843 zile
- 4516 zile
- 6082 zile
- 6657 zile
- 4069 zile
- 3921 zile
- 6508 zile
- 5861 zile
- 6466 zile
- 3963 zile
- 4528 zile
- 6201 zile
- 7035 zile
- 5605 zile
- 5532 zile
- 6587 zile
- 6560 zile
- 3617 zile
- 4768 zile
- 6561 zile
- 4020 zile
- 3836 zile
- 4830 zile
- 5634 zile
- 5648 zile
- 6468 zile
- 5629 zile
- 3913 zile
- 3880 zile
- 4753 zile
- 6271 zile
- 4793 zile
- 6054 zile
- 4346 zile
- 6400 zile
- 4907 zile
- 3843 zile
- 4066 zile
- 5178 zile
- 3856 zile
- 4102 zile
- 6918 zile
- 5826 zile
- 5115 zile
Presupun ca asta a si fost motivatia sa abandoneze postul de ministru MCSI ca sa se faca europarlamentar si sa scape de dosarele de coruptie din urma
Rusine, o adunatura de penali in fruntea Romaniei, ati furat cat ati vrut voi in astia 25 de ani, macar acum sa dati socoteala!
Succes DNA, la puscarie cu penalii din politica romaneasca
Asteptam cu interes vesti de la DNA si despre Abramburica, Manivelo si DIP.