Fost director al Agentiei de Plati, trimis in judecata de DNA. Acesta, impreuna cu alt sef din APDRP, ar fi umflat punctajele acordate pentru doua comune, ce au primit fonduri nerambursabile de 17 mil. lei
Potrivit procurorilor, cei doi au marit punctajele pentru proiecte cu bani europeni pentru doua comune din Dambovita, cele doua unitati teritoriale fiind astfel "finantate pe nedrept din fonduri nerambursabile" cu peste 17 milioane de lei.
Mai mult, acuza DNA, in perioada 2008-2009, firma administrata de Vadan a incheiat cu primariile a doua alte comune mai multe contracte de consultanta - proiectare in valoare totala de 964.670 lei.
Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
VADAN MIHAI-GAVRIL, director general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, la data faptelor in sarcina caruia s-a retinut savarsirea infractiunilor de: - abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (doua infractiuni), - conflict de interese, (patru infractiuni).
GAFENCU DORU, director delegat al Directiei Selectare Contractare din cadrul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, la data faptelor, in sarcina caruia s-a retinut savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt: In cursul lunii mai 2009, inculpatul Gafencu Doru, in calitate de director delegat al Directiei Selectare Contractare din cadrul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit si-a exercitat in mod defectuos atributiile de serviciu - cu ocazia reevaluarii unor cereri de finantare depuse de comunele Branesti si Rascaeti, judetul Dambovita - prin majorarea punctajelor acordate pentru criteriile de selectie S2 si S9 care priveau "localitati rurale din regiunile cu grad de saracie ridicat" respectiv "proiecte de investitii in infrastructura sociala".
Acest lucru coroborat cu incalcarea dispozitiilor procedurale in forma aprobata prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 664/30.10.2008, a avut ca finalitate selectarea proiectelor, incheierea a doua contracte de finantare, in valoare totala de 17.208.101 lei (8.037.218 lei pentru comuna Branesti si 9.170.883 lei pentru comuna Rascaeti) si obtinerea de catre beneficiari, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene (suma ce reprezinta prejudiciul cauzat A.P.D.R.P si - totodata - folosul necuvenit realizat de cele doua unitati administrativ teritoriale).
In aceeasi perioada, inculpatul Vadan Mihai-Gavril, in calitate de director general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, cunoscand ca proiectele depuse in numele unitatilor administrativ teritoriale Branesti si Rascaeti nu indeplineau conditiile pentru a beneficia de finantare, si-a exercitat in mod defectuos atributiile de serviciu cu ocazia emiterii deciziei de aprobare a Rapoartelor de evaluare aferente sesiunilor noiembrie - decembrie 2008 si iunie - iulie 2009, in urma carora proiectele mai sus mentionate au fost finantate pe nedrept din fonduri nerambursabile.
De asemenea, in acelasi context au fost selectate pentru finantare si proiectele depuse in numele altor doua comune din acelasi judet.
In acelasi context, in perioada 2008-2009, firma administrata de inculpatul Vadan Mihai-Gavril a incheiat cu primariile comunelor respective mai multe contracte de consultanta / proiectare in valoare totala de 964.670 lei, bani asigurati de Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit prin contractele de finantare nerambursabila, in vederea implementarii proiectelor selectate.
Prejudiciul cauzat Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale este in cuantum de 17.208.101 lei. In cauza, s-a dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil apartinand inculpatului Vadan Mihai-Gavril.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dambovita, cu propunere de a se mentine masura asiguratorie dispusa in cauza.
Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4505 zile
- 4308 zile
- 3974 zile
- 3888 zile
- 3888 zile
- 7826 zile
- 4499 zile
- 6065 zile
- 6640 zile
- 4052 zile
- 3904 zile
- 6491 zile
- 5844 zile
- 6449 zile
- 3946 zile
- 4511 zile
- 6184 zile
- 7018 zile
- 5588 zile
- 5515 zile
- 6570 zile
- 6543 zile
- 3600 zile
- 4751 zile
- 6544 zile
- 4003 zile
- 3819 zile
- 4813 zile
- 5617 zile
- 5631 zile
- 6451 zile
- 5612 zile
- 3896 zile
- 3863 zile
- 4736 zile
- 6254 zile
- 4776 zile
- 6037 zile
- 4329 zile
- 6383 zile
- 4890 zile
- 3826 zile
- 4049 zile
- 5161 zile
- 3839 zile
- 4085 zile
- 6901 zile
- 5809 zile
- 5098 zile