Cadru didactic de la Universitatea de Vest din Timisoara, prins in timp ce lua bani de la studenti
Potrivit unor surse judiciare, joi seara, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, alaturi de ofiteri de Politie de la DGA, l-au prins in flagrant pe Ovidiu Aritoni, preparator de informatica la Facultatea de Matematica - Informatica din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara (UVT) in timp ce lua bani de la studenti pentru a-i trece examenele.
Conform surselor citate, barbatul a luat suma de 600 de lei, dupa ce anterior mai luase diferite sume de bani de la studenti.
Acesta a fost retinut pentru 24 de ore, urmand sa fie prezentat in fata judecatorilor de la Tribunalul Timis cu propunere de arestare preventiva.
Universitatea de Vest din Timisoara a transmis, vineri, un comunicat de presa prin care isi arata regretul pentru acest incident.
"Institutia regreta faptul ca un om nu a inteles ca Universitatea are toleranta zero fata de asemenea comportamente nedemne. In plus, apreciaza implicarea autoritatilor judiciare si se bucura sa ii aiba aproape in mentinerea unui mediu academic sanatos", se arata in comunicat.
De asemenea, in comunicat se mai arata ca UVT este una dintre cele mai mari universitati din vestul tarii, avand peste o mie de angajati, astfel ca fiecare angajat in parte raspunde pentru faptele sale.
"Universitatea este probabil cea mai mare institutie din vestul tarii, cu peste 1.000 de angajati si mai mult de 15.000 de studenti, insa responsabilitatea pentru actele respective ii apartin in totalitate persoanei in cauza, singurul care va suporta consecintele propriilor decizii. Asemenea fapte nu au ce cauta in mediul academic si vor fi eliminate de catre de comunitate, cu sprijinul partenerilor institutionali, "se mai arata in comunicat.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile
Doar pentru ca rectorul UVT este redus mintal, asta nu inseamna ca trebuie sa va apucati acum sa va razbunati pe toti oamenii din UVT.
Stim cum lucreza sistemul universitar, dar nu asa trebuie reformat.
Si cineva sa ii explice si rectorului UVT, ca statul e complex si are multe preocupari si aspecte, si daca vrea sa reformeze invatamantul trebuie sa munceasca mai mult pentru asta, sa promoveze un proiect national si o strategie de dezvoltare, si nu sa vina cu argumente imbecile de genul: cheltuiti pe biserici in loc sa jucarii la copii, cheltuiti pe turism in loc sa jucarii la copii, cheltuiti pe autostrazi in loc sa jucarii la copii, etc in loc sa jucarii la copii.
Statul trebuie sa se devolte si sa mentina echilibrul in mai multe planuri.
Cerea mita.
Ce dracu' n-ai inteles?
Daca nu-i ajungeau banii putea sa-si ia si a doua slujba.
Asa ca altii, de exemplu...
Da-i mai simplu sa-ti faci plinul la examene, n-asa?!?
Zero efort, profit maxim...
Ptiu!