VIDEO Campania "Singur impotriva tuturor": Lupta unei femei cu administratia locala
O cheamă Simona Niculescu, are 45 de ani, și este unul dintre românii care își cer drepturile de cetățean cu o determinare de invidiat. E adevărat, spiritul civic l-a dezvoltat în Franța, acolo unde a locuit mulți ani, țară pe care a dat-o însă, înapoi, pe România, considerând că aici își poate crește așa cum vrea fiul cel mic, care are 7 ani. S-a mutat cu toată familia în satul Valea Brazilor, din comuna Băiculești, județul Argeș.
Bucuria i-a fost umbrită însă de problemele „made in RO”. Simona Niculescu, absolventă de Drept European, le-a resimțit atât de tare, încât a decis să intre în război cu administrația locală, război care a ajuns, într-un final, în instanță.
„Când am început construcția casei, mai exact când a trebuit să urcăm materialele grele până aici, a intervenit o mare problemă – drumul, care este comunal și deservește 20 de familii, biserica și cimitirul satului”. Au fost chiar și niște momente de groază, povestite de vecini: la o înmormântare, coșciugul a căzut în noroi, din cauza denivelărilor drumului. „Așa că am depus o plângere, o somație, o sesizare, să întrețină drumul, să fie circulabil. Nu s-a făcut acest lucru, au fost foarte supărați de pretenția mea, am fost singura care am avut pretenția asta legal și prin scrisoare”, spune Simona Niculescu.
„După acele somații, depuse în 2013, în februarie a venit o zăpadă mare. Am mers la cumpărături la Curtea de Argeș, dar când ne-am întors, nu am mai putut urca pe acest drum – nici cu mașina, nici cu picioarele, așa că, timp de patru zile, a trebuit să stăm la o pensiune, iar copilul, la vecini”.
„Nu vă convine clima, mutați-vă în California”
În aceeași lună, a depus la Tribunalul Argeș o plângere, iar pe 19 noiembrie 2013, instanța a obligat Consiliul Local să emită o hotărâre urgentă care să prevadă reabilitarea drumului (vezi aici link). Simona Niculescu spune că autoritățile nu s-au conformat. „În iunie 2014, adică după 8 luni, am făcut executare silită. Nimic. Am cerut apoi, la Judecătoria Curtea de Argeș, amendarea primarului și obligarea Consiliului Local la plata unei amenzi de 100.000 de lei vechi. Amendarea primarului nu am obținut-o, dar am obținut amendarea CL”, mai spune ea. Consilierii locali au dat și ei o hotărâre, una prin care anunțau că ei înțeleg doar că au de emis o decizie pe hârtie, „adică să emită o hârtie A4, nu că trebuie să reabiliteze drumul”.
Administrația locală a fost în cele din urmă obligată să plătească penalități de 100 de lei pe zi de întârziere, începând din 10 octombrie 2014 și până la executarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă din 19 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeș – Secţia civilă. Până în 10 martie 2015, suma a ajuns undeva la 15.000 de lei, dar drumul este în continuare în aceeași stare.
Abia în ianuarie 2015, Consiliul Local a anunțat că s-a întocmit un proiect de reabilitare a drumului, care se va pune în practică în decursul acestui an. Asta după ce, în aceeași lună, familia Niculescu a constatat că nu poate ieși din curte pentru a merge să aducă apă, din cauza nămeților de pe drum. „Am chemat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență. A venit șeful de la ISU Băiculești, a ajuns cu chiu cu vai la noi, spunându-ne «A, nu vă convine clima, mutați-vă în California sau luați-vă o mașină de teren»”.
Simona Niculescu nu și-a luat o mașină de teren, dar a cerut Primăriei locale, tot prin instanță, să îi pună familiei sale la dispoziție un 4X4, cu care să poată circula pe drumul cu pricina - strada Bisericii din Valea Brazilor - până la finalizarea lucrărilor. Asta pentru a împinge și mai departe lucrurile, în speranța că primăria și Consiliul Local vor începe efectiv lucrările de reabilitare. „Cum nu știm cât va dura această aventură cu drumul, am cerut instanței să-i oblige să mi-o pună la dispoziție până la recepția finală a drumului. Ca să se grăbească un pic”.
Interviul integral, în înregistrarea de mai jos
Campania „Singur împotriva tuturor” este un demers de încurajare a luptei împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către șefi de instituții, politicieni sau magistrați împotriva celor mulți care lucrează în sistem, fie el public sau privat. Căutăm povești ale unor oameni care au avut curajul să înfrunte instituții, să demaște ilegalități și abuzuri, să schimbe legi. Până la finalul lunii martie, în fiecare săptămână, vom oferi propriile noastre exemple.
Campania se derulează în paralel cu lansarea în cinematografe, pe 27 februarie, a filmului regizat de Tudor Giurgiu, „De ce eu?”, inspirat de cazul procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis la doar 29 de ani, în aprilie 2002.
Pentru a păstra ce s-a câștigat cu greu în ultimii ani, cei care identifică abuzuri și au curajul să le demaște merită sprijiniți și apărați. Poveștile lor trebuie spuse. Le puteți posta la pagina de comentarii a articolelor din campanie sau le puteți trimite pe adresa deceeu@hotnews.ro.
Expert Forum (EFOR) ar putea acorda consultanță cazurilor mai dificile pe care ni le semnalați.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 2 luni
- 15 ani 10 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 7 luni
- 4492 zile
- 4295 zile
- 3961 zile
- 3875 zile
- 3875 zile
- 7813 zile
- 4486 zile
- 6052 zile
- 6627 zile
- 4039 zile
- 3891 zile
- 6478 zile
- 5831 zile
- 6436 zile
- 3933 zile
- 4498 zile
- 6171 zile
- 7005 zile
- 5575 zile
- 5502 zile
- 6557 zile
- 6530 zile
- 3587 zile
- 4738 zile
- 6531 zile
- 3990 zile
- 3806 zile
- 4800 zile
- 5604 zile
- 5618 zile
- 6438 zile
- 5599 zile
- 3883 zile
- 3850 zile
- 4723 zile
- 6241 zile
- 4763 zile
- 6024 zile
- 4316 zile
- 6370 zile
- 4877 zile
- 3813 zile
- 4036 zile
- 5148 zile
- 3826 zile
- 4072 zile
- 6888 zile
- 5796 zile
- 5085 zile
FRAZA E BESTIALA IN BACALIA CONTINUTA :
"""""""" ei înțeleg doar că au de emis o decizie pe hârtie, „adică să emită o hârtie A4, nu că trebuie să reabiliteze drumul”. """""".
Am si eu intrebare pt HN .
Acei consilieri si primarul nu pot fi inchisi pina la reabilitarea drumului pt neglijenta in serviciu si refuzul lor de a pune in aplicare o hotarire a instantei ?????
Noi am platit in 2008 taxa de mediu in jur de 1000 euro. In 2012, deoarece nu returnau de bunavoie sumele, chiar daca acea taxa a fost declarata ilegala, i-am dat in judecata. Abia anul acesta (2015) am castigat procesul dupa ce au avut nesimtirea sa mai faca si recurs. Dupa ce castigi, mai ai de asteptat cel putin 1 an pana vezi prima transa de bani, deoarece "alesii" nostrii destepti au dat o hotarare prin care aceste sume se returneaza esalonat pe 5 ani.Probabil ca o sa recuperam integral acea suma prin 2020 ....2008 _2020 - 12 ani!!!! Tergiversare si nesimtire la maximum.
Dar pretentii sa iti platesti taxele si impozitele la timp sunt!!!
Ar trebui să vă revedeţi -voi Hotnews- paragraful acela de început, în care vorbiţi de colaborare cu Expert Forum. Dacă nici măcar noi, care am făcut obiectul unei emisiuni, nu putem beneficia de un sfat, ce să spere ceilalţi cetăţeni ?