Noiembrie 2014. Cum au facut directorii scolilor gorjene receptia in graba a echipamentelor din proiectul Internet in scoala ta, la cererea Ministerului Educatiei
Acţiunea inspectoratului şcolar avea la bază o solicitare trimisă de Ministerul Educaţiei cu o zi mai devreme, pe 24 noiembrie. Desi unii directori s-au temut să semneze, pe motiv că ar fi vorba de un nou scandal de genul dosarului „Microsoft”,. până la urmă au semnat şi şi-au asumat existenţa dotărilor în valoare de 55.000 de lei în fiecare şcoală, scrie Pandurul.
Potrivit sursei citate, directorii au fost alertaţi de Ministerul Educaţiei că trebuie să depună aceste note contabile la secretariatul ISJ, deşi recepţia la investiţiile făcute în cadrul proiectului nici nu era semnată. In cele din urma, directorii scolilor au facut receptia echipamentelor.
„Internet în școala ta. Conectarea la Internet broadband a unităților școlare din zona rurală și mic urbană” este un proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Acesta presupune conectarea a 2446 scoli din mediul rural si mic urban la Internet prin conexiune broadband. Pentru fiecare şcoală costul este de circa 55 mii de lei, iar valoarea totala a proiectului este de aproape 120 de milioane de lei. Contractul a fost semnat in 2013, la Ministerul Educatiei Nationale, in prezenta premierului Victor Ponta. Contractul pentru conectarea scolilor la internet - semnat de minister cu un consortiu format din Omnilogic si Avitech, avand ca subcontractant Romtelecom - este de 119.840.000 lei fara TVA, are o perioada de implementare de sase luni si una de mentenanta de cinci luni.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile
„ Blestem pe toţi învăţătorii şi învăţătoarele care nu-şi vor îndeplini cu sfinţenie datoria în conştiinţă curată la această şcoală! Aşa să le-ajute Dumnezeu! ”
Niste "axiome":
1.Profesorii nu sunt crestini
2.Blestemul te atinge doar daca esti crestin
Nici un sens, nici o logica,eminent.