Fratii Awdi, condamnati la opt, respectiv sase ani si patru luni de inchisoare pentru delapidarea CFR Mesagerie
Curtea de Apel le-a micsorat celor doi pedepsele de cate zece ani de inchisoare dispuse in 31 ianuarie, la fondul dosarului, de Tribunalul Bucuresti.
Tot prin decizia de joi, ceilalti inculpati din dosar, Bassam Istanbouly si Iordan Badeanu, au ramas cu pedepsele hotarate de Tribunalul Capitalei - cinci ani, respectiv trei ani si patru luni de inchisoare.
In decembrie 2012, fratii Hassan si Mehdi Awdi, cetateni americani, impreuna cu libanezul Bassam Istanbouly si Iordan Badeanu, au fost trimisi in judecata de procurorii DIICOT, pentru delapidarea CFR Mesagerie SA si spalare de bani.
Potrivit DIICOT, cei patru, avand functii de conducere la CFR Mesagerie SA, precum si in cadrul altor societati comerciale, au constituit o asociere infractionala in scopul delapidarii CFR Mesagerie, prin insusirea activelor patrimoniale de care dispunea societatea, dar si in scopul sustragerii de la plata catre bugetul de stat a impozitelor si taxelor datorate de catre aceasta societate.
Intentia membrilor gruparii, sustin anchetatorii, ar fi fost aceea de a falimenta CFR Mesagerie, prin transferarea tuturor activelor catre alte societati comerciale pe care inculpatii le controlau, astfel incat sa nu se respecte obligatiile asumate prin contractul de privatizare al CFR Mesagerie, precum si in vederea obtinerii unor beneficii financiare substantiale.
In acest scop, sustine DIICOT, inculpatii ar fi procedat la incheierea de contracte fictive de prestari de servicii, o parte dintre acestea antedatate, in baza carora au fost inregistrate in contabilitatea CFR Mesagerie facturi fiscale reprezentand cheltuieli avand la baza operatiuni nereale, metoda prin care s-ar fi realizat atat sustragerea de la plata obligatiilor fiscale catre bugetul de stat, cat si insusirea in mod nelegal a activului patrimonial al societatii.
"Actionand in aceasta modalitate, inculpatii si-au insusit din patrimoniul SC CFR Mesagerie SA active in valoare de aproximativ 3.400.000 lei si au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 380.000 lei", au precizat anchetatorii.
In vederea recuperarii prejudiciului, procurorii DIICOT au dispus masuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile si parti sociale detinute de inculpati la diverse societati comerciale.
Fratii Awdi sunt cercetati si pentru pagubirea societatii Rodipet SA cu 35,5 milioane euro.
- +1 (1 vot)eee (Joi, 27 noiembrie 2014, 19:48) Dr.Mythnick [utilizator]astia sunt aia cu rodipet, dar de la PSD nimeni?raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Alina Bica... (Joi, 27 noiembrie 2014, 21:02) Ce FaciFoca [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick...e implicata masiv in jegul asta. Si arestata (v. in KMKZ). O sa ciripeasca tot. Ma rog, nu e direct de la PSD, dar e propusa de Tonta, e prietena cu panarama aia de Udrea....Se face curatenie...Nu poti sa furi la nesfarsit bazandu-te pe tupeu de borfas si 3 neuroni stingheri. 'sha-m-as in gura lor de javre proaste!raspunde trimite
-
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile