Directorii din CFR vizati in dosarul de coruptie instrumentat de DNA Cluj, suspendati din functie
"Conducerea CFR Calatori a dispus revocarea din functie si suspendarea din activitate a Directorului de Tractiune - Teodor Gavris. Aceasta masura a fost luata ca urmare a implicarii acestuia de catre Directia Nationala Anticoruptie (DNA) intr-un dosar penal privind comiterea unor infractiuni legate de activitatea desfasurata in cadrul companiei", se precizeaza intr-un comunicat transmis vineri de CFR Calatori.
In acelasi context, CFR Calatori informeaza ca a pus la dispozitia DNA documentele solicitate si va colabora in continuare cu toate institutiile statului cu atributii in instrumentarea acestui dosar. De asemenea, directoratul CFR Calatori a demarat un control tematic la nivelul mai multor subunitati ale companiei.
La randul sau, compania CFR anunta ca Laurentiu Seceleanu nu mai indeplineste functia de director al SRCF Galati, acestuia fiindu-i suspendat contractul individual de munca, conform Codului Muncii, art. 50, litera g. "Masura a fost luata in urma deciziei, de arest la domiciliu, a Tribunalului Cluj, in Dosarul nr. 5651/117/2014, din 30 octombrie 2014", precizeaza compania.
Alaturi de Gavris si Seceleanu, in acest dosar sunt arestati la domiciliu, printr-o decizie luata joi de Tribunalul Cluj, omul de afaceri Calin Mitica, directorul general al Transferoviar Grup, Kinga Madarasan, directorul de infrastructura SC Transferoviar Grup SA, Stefan Adriian, directorul Salinei Ocna Dej, Georgel Mihut, si directorul general SC Remarul 16 Februarie SA, Dumitru Barbacuti.
Potrivit DNA, omul de afaceri Calin Mitica ar fi coordonat un grup infractional organizat pe care l-a constituit impreuna cu Madarasan Kinga si Stefan Adriian, pentru a actiona in mod coordonat, in scopul comiterii unor infractiuni de coruptie si a unor infractiuni asimilate acestora. Scopul era de corupere a unor functionari publici cu functii de conducere, din cadrul unor structuri subordonate, CNCF CFR SA, SNTFC CFR Calatori SA, si din cadrul Societatii Nationale a Sarii Salrom SA, pentru obtinerea de avantaje economice ilegale in favoarea SC Remarul 16 Februarie SA si SC Transferoviar Grup SA.
Urmare a deschiderii acestui dosar penal, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a cerut Corpului de control sa verifice legalitatea contractelor de achizitii la CFR Marfa, CFR Calatori si CFR SA privind serviciile de mentenanta si reparatii a materialului rulant.
Calin Mitica si Teodor Gavris, retinuti pentru coruptie privind activitati din transport feroviar, alaturi de alte cinci persoane
Cine este Calin Mitica, anchetat de DNA in legatura cu licitatii trucate in sistemul feroviar de marfa: "Gruia Stoica de la Cluj", implicat in multe afaceri cotroversate in domeniul feroviar, achitat definitiv in dosarul "Remarul 16 februarie"
UPDATE DNA face perchezitii in 22 de locatii din Bucuresti, Cluj, Ilfov, Galati / Este vizat omul de afaceri Calin Mitica
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile