Vicepresedinte CJ Cluj: DNA investigheaza proiectul construirii pistei de 2.100 metri a aeroportului
Vicepresedintele Consiliului Judetean (CJ) Cluj Ioan Oleleu a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca a constatat ca la proiectul pistei de 2.100 de metri a Aeroportului International "Avram Iancu" au fost incheiat 26 de acte aditionale la contractul initial.
"Pista de 2.100 de metri a aeroportului este al doilea model de jaf din bani publici, aceeasi conceptie a fost si la construirea celor doua terminale si cer institutiilor sa verifice si modul de derulare a contractelor de la terminalele de la aeroport. A fost acelasi model, se incheie contract pe o suma si se fac acte aditionale prin care suma se dubleaza. Trebuie sa se faca lumina. Am constatat ca la pista a fost incheiat contract pe o suma si s-au incheiat ulterior 22 de acte aditionale, iar acum am descoperit alte patru astfel de acte. Vreau sa anunt si faptul ca proiectul pistei face obiectul unei investigatii penale a DNA Cluj", a spus Oleleu.
El a adaugat ca, avand in vedere aspectele grave sesizate in cazul aeroportului, cere demisia din functie a directorului institutiei, David Ciceo, dar si a membrilor Consiliului de Administratie al aeroportului, "daca nu au capacitatea de a pune lucrurile la punct".
Ioan Oleleu a dat asigurari, totodata, ca nu exista si nu va exista un pericol privind inchiderea Aeroportului International "Avram Iancu", asa cum sustin angajatii si sindicalistii institutiei, care vor picheta, incepand de joi, sediul CJ Cluj.
"Am cerut un audit al Curtii de Conturi si, avand in vedere faptul ca exista o ancheta penala a DNA care investigheaza proiectul pistei de 2.100 de metri a aeroportului, presedinte de CJ Cluj suspendat din functie si arestat, director de aeroport suspect in acest dosar, constructor arestat, trebuie sa asteptam pana aceste demersuri se finalizeaza. Nu putem garanta creditul aeroportului cata vreme exista ancheta DNA si avem suspiciuni privind cresterea pretului la pista. Cu toate acestea, nu exista riscul inchiderii aeroportului", a spus Oleleu.
Vicepresedintele CJ Cluj a precizat ca suma initiala pentru construirea pistei de 2.100 de metri a fost de 125 de milioane de lei, iar suma finala, dupa incheierea unor acte aditionale, a ajuns la 186 de milioane de lei.
La randul sau, celalalt vicepresedinte al CJ Cluj, Vakar Istvan, care are atributiile presedintelui, a declarat, in aceeasi conferinta de presa, ca exista "o suspiciune de frauda asupra lucrarilor executate la pista aeroportului, care face obiectul unei cercetari a DNA".
Reprezentantii CJ Cluj au aratat ca, in baza unei hotarari a Consiliului Judetean Cluj din ianuarie, s-a organizat de catre aeroport o licitatie pentru accesarea unui credit de 50 de milioane de lei, care a fost castigata in luna mai de CEC Bank.
Creditul insa nu a mai fost accesat deoarece, la sfarsitul lunii mai, presedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat pentru luare de mita. Odata cu Uioreanu a fost arestat si omul de afaceri Ioan Bene, care controleaza SC Constructii Napoca SA, firma care a castigat licitatia de construire a pistei de 2.100 de metri a Aeroportului International "Avram Iancu".
Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca dosarul DNA privind pista aeroportului a fost disjuns din cel care il vizeaza pe presedintele suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu.
"Aceiasi inculpati din dosarul Uioreanu au calitatea de suspecti in noul dosar, la care se lucreaza de o luna. In acest dosar, directorul aeroportului, David Ciceo, are calitatea de suspect si a fost audiat, la fel cum au fost audiate zeci de persoane, angajati ai aeroportului, ai CJ Cluj, oameni de afaceri. Dosarul se refera, printre altele, la verificarea modului in care s-au executat lucrari fara autorizatie la aeroport, la obiectivul Apron 4", au spus sursele citate.
In 23 iunie, Horea Uioreanu a fost trimis in judecata de catre procurorii DNA, pentru fapte de coruptie, alaturi de oamenii de afaceri Ioan Bene, Vasile Pogacean, Gabriel Davidescu, director de dezvoltare in cadrul SC Uti Grup SA Bucuresti, si de consilierul judetean Ioan Petran.
Saptamana trecuta, membrii Sindicatului Independent si angajatii Aeroportului "Avram Iancu" Cluj anuntau ca, incepand de joi, vor picheta sediul Consiliului Judetean, in semn de protest fata de propunerea de anulare a unei hotarari privind garantarea unui credit de 50 de milioane de lei de catre CJ.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile