Motivarea deciziei de arestare a lui Nicusor Constantinescu: Suspiciuni de fals in dosarul presedintelui CJ Constanta, el i-ar fi spus doctorului ce sa treaca in scrisoarea medicala, semnatura difera de alte inscrisuri
Informatiile sunt cuprinse in motivarea deciziei prin careTribunalul Bucuresti a decis inlocuirea masurii controlului judiciar cu arestarea preventiva pentru 30 de zile, in cazul lui Constantinescu, potrivit Mediafax.
In motivare, judecatoarea Luisa Emanuela Dragomir face referire la scrisoarea medicala invocata de apararea presedintelui CJ Constanta, subliniind ca aceasta "comporta numeroase critici", atat cu privire la forma, cat si la fond.
Referitor la continutul scrisorii, din motivare reiese ca acesta, practic, i-a fost trimis de Nicusor Constantinescu doctorului care urma sa emita documentul: "La examinarea inscrisului nu se poate face abstractie de corespondenta email din data de ..... 2014, cand inculpatul solicita medicului ce sa contina scrisoarea medicala, facand o prezentare elaborata, o descriere detaliata a cuprinsului acestuia, aspectele invederate de inculpat in cuprinsul emailului regasindu-se si in continutul inscrisului ce se pretinde a emana de la medicul mai sus mentionat", se arata in motivare.
Tot legat de continutul scrisorii, instanta apreciaza ca modalitatea de prezentare a situatiei medicale a lui Constantinescu este "una evaziva", iar aspectul privind un anumit tratament apare ca fiind "unul ipotetic".
Judecatoarea mai mentioneaza faptul sa scrisoarea medicala nu este datata, iar semnatura doctorului "difera izbitor fata de semnatura existenta pe alte inscrisuri, ce se afla la dosarul cauzei si care emana de la acelasi medic".
In aceste conditii, instanta a concluzionat ca "exista serioase indoieli atat cu privire la autenticitatea unui astfel de inscris, cat si la veridicitatea afirmatiilor din cuprinsul acestuia".
Tot in motivare se precizeaza ca "nu s-a facut nici dovada necesitatii ca inculpatul sa ramana pe teritoriul altui stat in vederea efectuarii unui eventual tratament medical".
Judecatoarea face referire si la fotografiile in care presedintele CJ Constanta aparea, potrivit avocatului sau, intins pe un pat dintr-un "asezamant paramedical care are un protocol de colaborare cu clinica unde a fost operat si unde i se administreaza tratamentul", in SUA. Intr-una dintre fotografii, Nicusor Constantinescu tinea in mana un ziar local, pe a carui prima pagina se putea citi data.
"Nici fotografiile pretins a fi realizate in data de .....2014 nu pot fi avute in vedere intrucat au un caracter incert atat in privinta locului unde au fost facute, cat si a datei. Totodata, acestea nu pot demonstra stadiul starii de sanatate a inculpatului, ci numai o persoana abilitata, ce are cunostinte medicale poate sa procedeze in acest mod. Chiar daca una din poze il infatiseaza pe inculpat tinand in mana publicatia '...' din ...2014, totusi acest aspect nu este de natura sa releve vreun element privitor la starea actuala de sanatate a inculpatului", se arata in motivare.
Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost dat in urmarire nationala dupa ce Tribunalul Bucuresti a decis inlocuirea masurii controlului judiciar cu arestarea preventiva pentru 30 de zile, potrivit unor surse din Politie.
Sursele citate au declarat ca mandatul de arestare a ajuns, in 23 iunie, la sediul Inspectoratului Judetean de Politie Constanta. Dupa ce, potrivit procedurii, politistii au mers la locuinta lui Nicusor Constantinescu si au constatat, in mod oficial, ca acesta nu este acasa, a fost emis un mandat de urmarire nationala.
Avocatul presedintelui Consiliului Judetean Constanta, Marius Mocanu, a confirmat, pentru Mediafax, ca Nicusor Constantinescu este urmarit national, pentru ca decizia Tribunalului Bucuresti este executorie.
Avand in vedere faptul Nicusor Constantinescu nu este in tara, ci potrivit declaratiilor sale, se afla in Statele Unite ale Americii, instanta va emite un mandat de urmarire internationala.
Intrebat daca presedintele CJ Constanta a fost externat din Spitalul Johns Hopkins din luna mai, avocatul a spus ca Nicusor Constantinescu "se afla in SUA, insa intr-un asezamant paramedical care are un protocol de colaborare cu clinica unde a fost operat si unde i se administreaza tratamentul".
"Niciodata nu am sustinut faptul ca ar fi internat nonstop in clinica, pacientul fiind internat cu ocazia efectuarii operatiei, precum si in doua randuri, cand starea sa de sanatate s-a agravat. Aceasta este procedura medicala standard in SUA, mai ales in cazul pacientilor nerezidenti. Aceste informatii si dovezi au fost prezentate si DNA, si judecatorului", a declarat avocatul lui Nicusor Constantinescu.
In 25 aprilie, seful Consiliului Judetean Constanta a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, pentru abuz in serviciu in forma continuata, el fiind acuzat ca, in perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta.
Intr-un alt dosar, Nicusor Constantinescu a fost trimis in judecata de procurorii DNA, in 27 mai, pentru abuz in serviciu, alaturi de el fiind deferit justitiei directorul RAJDP Constanta, Adrian Gambuteanu, dupa ce niciunul dintre cei doi nu s-a supus controlului Curtii de Conturi.
Potrivit DNA, Gambuteanu, in calitatea sa de director general al director general al Regiei Autonome Judetene de Drumuri si Poduri Constanta (RAJDP) Constanta, cu ajutorul lui Nicusor Daniel Constantinescu, presedinte al Consiliului Judetean Constanta, a refuzat, in mod repetat, sa puna la dispozitia Curtii de Conturi documentele necesare efectuarii controlului de specialitate programat in 2011, 2012 si 2013. Astfel, arata procurorii, nu a mai fost posibila efectuarea consecutiva a trei controale pe care Curtea de Conturi le avea programate conform planului de activitate.
O alta acuzatie adusa in acest dosar se refera la faptul ca in perioada 2007-2014, presedintele Consiliului Judetean Constanta nu a prelungit 11 certificate de urbanism si autorizatiile de construire a unor centrale si generatoare eoliene, solicitate de doua societati comerciale.
Constantinescu este cercetat, in alt dosar, pentru luare de mita si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, dupa ce in casa lui au fost gasite, la perchezitii, 15 cartuse de 9 milimetri.
Nicusor Constantinescu mai este judecat, din octombrie 2008, in dosarul privind atribuirea nelegala a unor terenuri in care mai sunt acuzati primarul Radu Mazare si alte 35 de persoane.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile
Asta dacă hoţii se îmbolnăvesc.
Tot aşa ajung banii noştri în sistemul de învăţământ al străinilor - căci hoţii îşi educă prinţişorii tot în străinătate.
Categoric, românii şi-o fac cu mâna lor, băgând singuri şi nesiliţi de nimeni în urnă votul pentru nişte hoţi.
din politica si dovada presiunilor exercitate .
Din pacate NIMENI nu e mai presus de borfasii psd, nici macar legea, asa ca-i doare fix in pix de Constitutie si de...PROSTIMEA care-i voteaza...indobitocita.
abia dupa ce s-a aflat ca de fapt nu-i internat in spital,
deci nu facea nici un fel de radioterapie, a dat-o intoarsa ca face nu's ce tratament.
vaz albina.
ori problemele sunt de la cancer, si atunci stai internat si faci chimioterapie sau radioterapie, ori e vorba de o infectie post-operatorie si urmezi tratament cu antibiotice.
caz in care tratamentul se poate face si aici, la Jilava/Rahova.