Pur si simplu o resursa evaluata la 1 miliard de dolari risca sa fie instrainata pentru 4 milioane de euro, pentru ca reprezentantii Fiscului din Arad au intarziat cu trei saptamani sa conteste o hotarare judecatoreasca.
Termenul legal pana la care putea fi declarat recursul era 7 ianuarie 2014, insa contestatia a fost depusa abia pe 28 ianuarie a.c.
RISE Project a obtinut decizia Curtii de Apel Timisoara ¬ instanta care a declarat ca tardiv recursul Fiscului in dosarul in care miza era reluarea licitatiei pentru resursa naturala.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) s-a opus constant, mai bine de doi ani, ca firma elvetiana Mineco sa preia licenta de exploatare si terenurile Moldomin SA Moldova Noua, companie de stat aflata in faliment.
Toate aceste eforturi ale ANAF au fost zadarnicite de proprii angajati din Arad.
Neglijenta lor vine in contextul in care sefii Mineco sunt anchetati in lipsa la Bucuresti pentru cumparare de influenta.
Contestatiile Fiscului au generat un scandal de coruptie, in urma cu doi ani, dupa ce sefii Mineco au fost pusi sub acuzare, iar fostul director al Moldomim si un judecator au fost arestati. Reprezentantii Mineco au incercat, in 2012, sa scape de primele contestatii ale Fiscului, mituindu-l pe vicepresedintele Curtii de Apel Timisoara, Catalin Serban ¬ condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare in acest caz.
(Cititi AICI cum a decurs operatiunea pentru mituirea judecatorului si cine sunt investitorii de la Moldomin)
ANAF a incercat apoi sa obtina, in instanta, reluarea licitatiei de la momentul ofertelor finale. Tribunalul Caras Severin a respins, in prima etapa, cererea Fiscului iar luna trecuta, Curtea de Apel Timisoara a pus punct procesului din cauza intarzierii recursului.
Mineco are termen pana pe 17 iunie sa semneze contractul pentru terenurile Moldomin, dupa ce a obtinut gratuit dreptul sa exploateze zacamantul.
Cititi si: