Secretarul Camerei, Nicolae Mircovici, a declarat ca Biroul Permanent a luat act de scrisoarea ministrului Justitiei si a sesizat Comisia juridica, aceasta avand termen trei zile lucratoare pentru a intocmi un raport, astfel incat luni la pranz raportul sa poata fi prezentat Biroului.
Potrivit lui Mircovici, dupa prezentarea raportului Comisiei juridice, Biroul Permanent are la dispozitia cinci zile lucratoare pentru a convoca plenul Camerei, iar acesta sa se pronunte in cazul lui Florin Popescu.
"Vom avea Birou Permanent luni si probabil intre 5-7 mai, cu ocazia votului final pe proiectele de lege, sa aiba loc si votul plenului pe acest raport", a precizat Mircivici.
Sedinta de joi a Biroului Permanent a durat cateva minute si a avut ca singur punct pe ordinea de zi scrisoarea ministrului Justitiei privindu-l pe Florin Popescu. La sedinta au fost prezenti cativa membri ai conducerii Camerei.
Cererea de incuviintare a arestarii preventive a deputatului Florin Popescu a ajuns joi la Camera Deputatilor, solicitarea fiind trimisa in cursul diminetii de catre ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc.
Procurorul general Tiberiu Nitu i-a transmis, miercuri, ministrului Justitiei, Robert Cazanciuc, referatul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), pentru a solicita incuviintarea arestarii preventive a deputatului Florin Popescu - acuzat ca ar fi cerut mita in campania electorala din 2012.
"In temeiul art. 72 alin. 2 din Constitutia Romaniei si art. 195 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputatilor republicat, in temeiul art. II din Hotararea Camerei Deputatilor nr. 7/2011, raportat la prevederile art. 202 Cod procedura penala, si existand cazul prevazut de art. 223 alin. 2, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a transmis ministrului Justitiei referatul Directiei Nationale Anticoruptie pentru a solicita incuviintarea arestarii preventive a deputatului Popescu Florin-Aurelian pentru faptele descrise in referatul intocmit de procurorul de caz", informeaza Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ).
Demersul vine dupa ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventiva a lui Florin Popescu, in dosarul in care acesta este acuzat ca a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, in valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetatenilor in campania electorala din iunie 2012.
Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a transmis procurorului general al Romaniei cererea si referatul intocmit de procurorii anticoruptie, in vederea sesizarii ministrului Justitiei, pentru a cere presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii preventive a deputatului Florin Aurelian Popescu, pentru savarsirea infractiunii de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
"Din probele analizate rezulta suspiciunea rezonabila ca faptele pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale, efectuarea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale constau in aceea ca, in cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenta si autoritatea decurgand din functia de presedinte al organizatiei judetene Dambovita a unui partid, i-a cerut administratorului unor societati comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui in scop electoral cetatenilor din judetul Dambovita, in cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012", a aratat DNA, in cererea transmisa procurorului general.
Deputatul Florin Popescu a declarat miercuri, la iesirea de la DNA, ca procurorii il acuza de fapte de coruptie, respectiv ca ar fi cerut de la o firma din Dambovita, in campania electorala din 2012, saci cu produse agricole, el precizand ca, "oricum, acestea nu sunt droguri".
"In primul rand, vreau sa multumesc celor de aici, de la DNA, pentru ca au fost foarte corecti, mi-au spus toate articolele din lege pe care le-as fi incalcat si mi-au pus la dispozitie dosarul in termenul legal. Mi-au adus la cunostinta invinuirile, faptul ca am avut o legatura acum doi ani de zile, in 2012, cu o firma de pe raza judetului Dambovita si ca as fi solicitat, in prima functie pe care am avut-o, anumite produse agricole, pe care sa le folosesc in campania electorala", a spus deputatul Florin Popescu.
Deputatul a precizat ca le-a cerut procurorilor un termen de cateva zile in care sa discute cu avocatii, dupa care va reveni la DNA pentru a-si expune punctul de vedere.
Intrebat despre cati saci de produse a fost vorba, ce produse erau si in ce scop le-a folosit, Florin Popescu nu a dorit sa comenteze, dar a aratat ca nu are nimic de ascuns, ca este la dispozitia justitiei si ca "oricum nu sunt droguri".
Comunicatul DNA
In completarea comunicatului nr. 494/VIII/3 din 23 aprilie 2014, Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa transmita urmatoarele:
In conformitate cu prevederile din Constitutia Romaniei si cele din Regulamentul Camerei Deputatilor, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a transmis procurorului general al Romaniei cererea si referatul intocmit de procurorii anticoruptie, in vederea sesizarii ministrului Justitiei, pentru a cere presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii preventive a deputatului POPESCU FLORIN AURELIAN pentru savarsirea infractiunii de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
Din probele analizate rezulta suspiciunea rezonabila ca faptele pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale, efectuarea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale constau in aceea ca, in cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenta si autoritatea decurgand din functia de presedinte al organizatiei judetene Dambovita a unui partid, i-a cerut administratorului unor societati comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui in scop electoral cetatenilor din judetul Dambovita, in cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012.
Cererea de incuviintare a arestarii preventive a fost formulata avand in vedere ca sunt indeplinite conditiile prevazute de Codul de procedura penala.
Astfel, din probele administrate rezulta ca infractiunea ce ar fi fost savarsita de inculpat este sanctionata de lege cu pedeapsa inchisorii mai mare de patru ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
In raport de calitatea de inculpat a deputatului Popescu Florin Aurelian, facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
---------------------------
Florin Popescu declarase la intrarea in sediul DNA ca a fost citat telefonic de procurorii anticoruptie si ca urmeaza sa afle despre ce este vorba. "Sunt la dispozitia justitiei si daca am gresit, sa platesc. Voi da o decalaratie cand ies", a afirmat el, potrivit Mediafax.
Intrebat daca dosarul in care este vizat are legatura cu presupuse fapte de coruptie privind modul de organizare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2012, Popescu a aratat ca s-a implicat in acea campanie, desi era suspendat din functia detinuta atunci in PDL.
Intrebat daca in legatura cu acea campanie a cerut bani unor oameni de afaceri, Popescu a spus ca nu a solicitat niciun ban.
Intrebat care au fost gradul sau de implicare in campania electorala din 2012 si care actiunile sale directe, Popescu a raspuns: "In campania din 2012, de la parlamentare, eu nici nu eram presedintele partidului. Fusesem suspendat de catre domnul Blaga, deci nu eram presedinte de partid si eu niciodata nu am fost trezorierul partidului, nici la nivelul judetului Dambovita, nici la nivel national. Am facut campanie, cum sa nu fac. Am mers din poarta in poarta, am prezentat oferta electorala si am spus ca, daca considera oamenii ca mi-am facut datoria fata de Targoviste si de judetul Dambovita, sa ma voteze".
Intrebat daca se afla pentru prima data la DNA, Florin Popescu a spus ca a mai avut o reclamatie facuta de "niste adversari de acolo, din judetul Dambovita, pe o tema mai veche, cu un stilou ...".
Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dambovita si presedinte al CJ Dambovita in mandatul 2008-2012. In decembrie 2012, Florin Popescu a obtinut un mandat de deputat in Dambovita. La inceputul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a inscris in PMP.
Imi este teama insa ca deputatii vor face scut in jurul acestuia pentru a nu crea inca un precedent "periculos" pentru ei. Cind e vorba la furt nu prea exista culoare politica..
..
Doar senatorii sunt in vacanta sau "munca" in teritoriu.
sa mai aud pe cineva ca zice ca psd a fost ales pe baza de zahar si ulei
Eu cred ca DNA pregateste o mare arestare...Mai vorbim!...
Cifra: 50.000 de pui mi se pare a dracului de mare. Pt. ca 50.000 de familii reprezinta un oras cat Bacaul (fara sa ratezi vreo familie !!!!). Chiar mi-e greu sa-mi imaginez toata desfasurarea de forte necesara.
Astfel: sper ca DNA-ul are probe clare (macar vreo punga de pui, daca nu un camion si filmari cu aia care imparteau prada) ca altfel, doar ca o zis unul ca i-o cerut Popescu vreo 20 camioane de fripturi si le-a si impartit, e ...hilar, daca nu ridicol.