- Dan Voiculescu, la plecarea de la Tribunalul Bucuresti: "A durat 9 ore si a ramas o problema neclara: la dosarul de care vorbim noi, nu sunt probe nici directe, nici indirecte, nici marturii, nici declaratii, nu sunt nici macar indicii ca as fi fost implicat in vreun fel in aceasta privatizare".
La ultimul termen de judecata, instanta a audiat ultimii doi martori propusi de aparare, dupa care a constatat ca cercetarea judecatoreasca este finalizata si a ascultat pledoariile finale ale acuzarii si apararii.
Judecatorul a anuntat, la finalul sedintei de judecata, ca sentinta in acest dosar va fi pronuntata in 12 septembrie.
Dan Voiculescu a aratat, in ultimul cuvant, ca in opinia sa exista doua nereguli in ceea ce priveste ancheta si acuzatiile din acest dosar. O prima neregula semnalata de acesta a fost aceea ca, pe parcursul urmaririi penale, el nu ar fi fost chemat niciodata in fata anchetatorilor pentru a da declaratie, in contextul in care, sustine Voiculescu, toate celelalte persoane ar fi fost intrebate in legatura cu persoana sa de catre anchetatori.
O a doua neregula semnalata de Voiculescu judecatorului de caz ar fi aceea ca, in opinia sa, nu exista nicio proba si niciun indiciu direct sau indirect care sa dovedeasca acuzatiile ce i se aduc, respectiv nu exista martori, inregistrari telefonice sau ambientale ori documente care sa dovedeasca acuzatiile ce i se aduc de cate anchetatori.
Voiculescu a mai vrut sa arate ca procurorul de caz a folosit sintagma "telepatie" in rechizitoriu pentru a face conexiunea intre el si ceilalti inculpati, dar nu si-a mai dus ideea la bun sfarsit, fiind intrerupt de judecator.
Procurorul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) prezent la sedinta a prezentat pe scurt toate acuzatiile care le sunt aduse persoanelor judecate in acest dosar, precum si modul ilegal in care s-ar fi desfasurat privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare.
Acesta a aratat ca toate probele, inclusiv expertiza privind terenurile, refacuta pe parcursul procesului, dovedesc acuzatiile aduse inculpatilor din dosar. Procurorul a precizat ca ultima expertiza in cazul terenurilor a indicat o valoare chiar mai mare decat expertiza facuta in timpul urmaririi penale la DNA, ceea ce este de natura sa fondeze si mai mult acuzatiile aduse lui Dan Voiculescu si celorlalti inculpati.
Procurorul a cerut instantei condamnarea lui Dan Voiculescu la o pedeapsa cu executare pentru spalare de bani, confiscarea sumelor de bani ce sunt prevazute in rechizitoriu in cazul acestuia, precum si restrangerea unor drepturi civile.
Acesta a mai solicitat instantei sa se constate ca a intervenit prescriptia speciala in cazul lui Dan Voiculescu privind fapta legata de traficarea influentei.
In cazul celorlalti inculpati din dosar, procurorul a cerut instantei sa se constate ca pentru unii dintre acestia a intervenit prescriptia in cazul unor fapte de fals si uz de fals.
Procurorul a cerut instantei ca acestia sa fie condamnati la pedepse cu executare pentru instigare la fals intelectual, respectiv complicitate la subevaluarea unor active de stat in procesul de privatizare.
Avocatul lui Dan Voiculescu si-a inceput pledoaria aratand ca "nu exista nicio singura proba, directa sau indirecta, pentru fapta de folosire a influentei".
"Infractiunea nu se poate face printr-o inactiune, trebuie sa existe o fapta materiala concreta care genereaza o actiune directa", a aratat avocatul in fata instantei.
-----------------
Tribunalul Bucuresti a audiat joi doi martori, respectiv pe Mihai Lazar, presedinte al Consiliului de Administratie al SC Grivco SA, si pe Laurentiu Lupu, fost sef al Directiei Juridice din cadrul Ministerului Agriculturii.
Mihai Lazar a declarat ca hotararea ca Grivco sa participe la privatizarea ICA a fost luata de Consiliul de Administratie, iar la luarea deciziei a fost prezent si Dan Voiculescu.
"Consiliul de Administratie avea libertate totala de actiune, insa, fiind o hotarare atat de importanta, am decis sa convocam Adunarea Generala a Actionarilor, iar actionarii au decis sa participam la privatizare si au hotarat sa desemneze ca reprezentant la licitatie pe directorul general executiv al Grivco, Sorin Pantis", a spus Lazar.
Laurentiu Lupu a declarat, la randul sau, ca Ministerul Agriculturii a primit o adresa de la Directia Nationala Anticoruptie, in care sa precizeze daca se constituie parte civila.
El a mai explicat ca ministrul Agriculturii din acea vreme, Dacian Ciolos, nu s-a consultat cu el si nici cu alte persoane din cadrul Directiei Juridice in legatura cu constituirea Ministerului Agriculturii ca parte civila.
"Nu ar fi trebuit sa venim pentru ca organele dnei Udrea si dlui Basescu au dat verdictul, daca va uitati in presa scrie: <<instanta trebuie sa...>>. Eu am mare incredere in justitie", a declarat Voiculescu reporterilor, inainte de a intra la Tribunal.
Magistratii au anuntat pe 27 iunie ca pe 29 august va fi ultimul termen in acest dosar si le-au pus in vedere avocatilor sa pregateasca pledoariile finale.
Tribunalul Bucuresti l-a audiat pe 27 iunie pe un inculpat din acest dosar, Nicolae Vlad Savulescu, fost director al Directiei Privatizare din cadrul Agentiei Domeniilor Statului in perioada 2002 - 2005.
El a spus ca nu l-a cunoscut pe Dan Voiculescu inainte de a-l vedea la instanta suprema si ca nu a existat nicio presiune asupra sa cand s-a decis privatizarea ICA.
De asemenea, a fost audiata si Elena Sorina Constanda, angajata la SC 'Grivco' SA. Ea a vorbit despre privatizarea ICA, mentionand ca toti actionarii Grivco au fost de acord cu achizitionarea caietului de sarcini, inclusiv Dan Voiculescu.
Presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis in judecata in decembrie 2008 de procurorii DNA, in calitate de actionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu si Compania (Grivco) SA Bucuresti, de membru al Adunarii Generale a Actionarilor si al Consiliului de Administratie ale ICA si de membru al AGA si director general al SC 'Bioprod' SA Bucuresti.
Procurorii anticoruptie au retinut in sarcina acestuia infractiunile de folosire de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid a influentei si autoritatii date de aceasta calitate in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum si de spalare de bani, ambele infractiuni savarsite in forma continuata.
In acest dosar a mai fost trimis in judecata fostul administrator al SC 'Benefica' SA Bucuresti (firma din grupul Grivco) Jean-Catalin Sandu, pentru complicitate la infractiunea de stabilire, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar.
De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general si membru al AGA si, ulterior, al CA al ICA SA Bucuresti, a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor publice si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Daca instanta il declara vinovat, poti demonstra contrariul? Ca pari cam sigur pe tine...
Voi, care vedeti Basescu in orice lucru aduceti politicul in actul de justitie. Asta cel putin e foarte evident.
Doar de cand a ajuns Basescu la putere am devenit brusc foarte nefericiti.
D-aia a fost o revolutie, cateva mineriade, emigrari masive ale romanilor, lipsa de patriotism adevarat,....etc...
Bai, tu gandesti cand spui aberatiile astea?
Cred ca ai gresit. AI vrut sa scrii ca Basescu a dirijat politica contra adversarilor politici, sa-i bage la puscarie. Acest lucru ar fi fost de condamnat.
Faptul ca presedintele a sustinut permanent condamnarea hotilor consider ca este de laudat. Evident aceasta este parerea mea, probabil ca nu si a hotilor.
Daca il baga la zeghe pe Varan, va fi o mare sarbatoare pe strada noastra.
Astept cu interes decizia finala!
Si ataculde ieri al lui crin antenescu la institutiile DNA si ANI prevesteste o condamnare pe care varanul stie ca n-o mai poate evita.
Ar fi grozav sa se poata recupera prejudiciul, dar felix e "sarac lipit", n-are nimic, au totul fetele lui. Strategie de securist viclean.
Dar poate dă tanti aia legată la ochi îmi readuce zâmbetul :)
Nu este nimic politic taică în procesul ăsta (deși sincer dispețuiesc turnătorul ăsta - și-a turnat propria familie băi frate băi!) - este pur economic totul. A "privatizat" ceva în defavoarea statului. Înșelăciune. Fals în acte. Chestii comune, de pușcăriabil comun. Nimic deosebit.
Pe de alta parte asta'i doar varful icebergului.
PS
"Tandretea lacustelor" facut de Dan Necşulea in 2002. Pe langa o pleiada de actori foarte buni, morala filmului era: Vom fi si la putere si in opozitie.
Este exact ce se intampla in Romania dupa mai mult de 20 de ani dupa ce securitatea a luat puterea in Romania.
Cred ca am spus destul...
A trambita insa condamnarea lui Voiculescu ca un soi de "solutie finala" pentru ilegalitatea din Romania e cel putin ridicol. Fara doar si poate, pentru faradelege e musai ca judecatorii sa aplice legea. Dar sa privesti condamnarea si sa ranjesti multumit e grav si insuficient.
Ce e de facut?
Voiculescu e unul din focarele cancerului. La fel Nastase. Si nu numai. Degeaba insa extirpi formatiunea cea mai mare, daca insa organismul e impanzit de metastaze.
Ce facem cu sefii si sefisorii de directii si autoritati? Ce facem cu directorasii de cabinete ministeriale? Ce facem cu sutele deja de plangeri formulate la DNA de Corpul de Control al premierului?!
Cum bine spunea Andrei Plesu mai demult, e o diferenta esentiala intre a extirpa Raul dintr-o societate si a permite relelor sa existe in continuare. Cam asa ceva s-a intamplat in 1989: Raul vizibil, cunoscut si fatis a disparut, relele au ramas, iar efectele se vad astazi.
Ca o ultima remarca, acest tip de condamnari sunt obsesiv atribuite regimului sau personajului Basescu. Si daca e adevarat acest fapt, Basescu a plusat la nivel electoral si al imaginii personale. Imagologic vorbind, natiunea romana nu si-a schimbat perceptia despre dimensiunea coruptiei din tara, iar natiunile europene nu au adoptat niciun fel de modificare cu privire la perceptia imaginii de tara corupta a Romaniei.
Ti-a furat cineva "brandul", sau te-ai metamorfozat?
http://media.hotnews.ro/media_server1/image-2008-09-8-4269846-70-dan-voiculescu.jpg
Eu zic ca se potriveste mai bine pentru unul de teapa lui.
Infracţiunea de spălarea a banilor definită în Legea nr.656/2002 este activitatea prin care infractorul încearcă să ascundă originea şi posesia reală a veniturilor provenind din activităţi infracţionale, mai simplu spus este încercarea de a introduce pe piaţă bani iliciţi. Poate să-mi spună cineva cu minime cunoştinţe juridice ce are a face excrocheria ICA cu spălarea de bani?
Am impresia că procurorii sau sunt idioţi sau sunt pe o mână cu Voiculescu. Judecătorii pot respinge uşor, fără a putea fi acuzaţi, cererea procurorilor de condamnare cu executare ca neîntemeiată.
Aşa ne trebuie dacă suntem proşti!