Tribunalul Bucuresti judeca un nou termen in dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului pentru Cercetari Alimentare
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC 'Bioprod' SA Bucureşti.
Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.
În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC 'Benefica' SA Bucureşti (firmă din grupul GRIVCO) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.
De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile
Dar nu exasperati , dupa asta mai vine una , ca doar vine vara si unul din avocati sau inculpati trebuie sa faca si insolatie , ca doar e anotimpu'
Nastase - cata vâlva nu s-a facut, cum zice "olyvat" , ba un avocat avea insolatie, ba era constipat, ba foloseau fiecare nisa legislativa (a lua in calcul ca nastase totusi este espert in drept si a avut o armata de avocati, si au frecat sistemul de l-au zapacit)
Voiculescu - asta are alte nuante, personal cred ca omul nu a fost doar turnator, este prea elevat si cunoaste prea multe pentru a fi un simplu turnator Secu....cunoaste la perfectie metode de manipulare a maselor (A3), stie cum sa isi stimuleze slugile si sa le eficientizeze, cunoaste oamenii care s-au propagat dupa 89 care in ce directie si cum sa ii foloseasca, atacurile sale directionate impotriva lui Basescu sunt foarte ascutite si meticuloase, metodice, demne de studiat in facultate...omul nu se pierde cu firea in fata unui pericol, ba se calmeaza ca la Yoga si planuieste cum si prin ce metode sa atace inapoi fara a lua in calcul faptul ca actiunile sale afecteaza o tara intreaga