DNA ii cere ministrului Justitiei sa solicite PE ridicarea imunitatii lui Adrian Severin
Adrian Severin a declarat, pentru Realitatea Tv, ca "nu comenteaza" in niciun fel solicitarea DNA.
"Solicitarea a fost făcută în baza art. 9 din capitolul III al Protocolului Uniunii privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene şi articolelor 6 şi 7 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, ridicarea imunităţii parlamentare fiind o condiţie prealabilă efectuării investigaţiei penale în cadrul procesual legal", arata DNA, intr-un comunicat.
La data de 21 martie 2011, în urma unor materiale audio video date publicităţii de publicaţia britanică The Sunday Times, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de corupţie săvârşite de europarlamentarul Adrian Severin.
Reporterii de la "The Sunday Times" au propus unui numar de 60 de membri ai Parlamentului European sa le plateasca pana la 100.000 de euro pe an in schimbul unor amendamente a caror adoptare ar fi fost sustinuta si promovata de ei in PE. "In plasa" ar fi cazut doar 3 dintre acestia - Adrian Severin, Zoran Thaler si Ernst Strasser.
Lunea trecuta, Adrian Severin a demisionat din PSD, dupa ce a fost amenintat cu excluderea din partid, insa a anuntat ca nu va demisiona din Parlamentul European, in ciuda faptului ca demisia sa a fost ceruta si de Jerzy Buzek, presedintele PE.
La randul sau, Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) a declansat o ancheta in cazul celor trei europarlamentari acuzati ca au luat mita, printre care si Adrian Severin. Birourile politicienilor implicati in afacerea "bani contra amendamente" au fost sigilate in scopul protejarii dovezilor.
Pe 24 martie, Adrian Severin a fost huiduit copios de colegii din PE in prima sedinta a Parlamentului European de la scandalul "spaga pentru europarlamantari" dezvaluit de Sunday Times.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4503 zile
- 4306 zile
- 3972 zile
- 3886 zile
- 3886 zile
- 7824 zile
- 4497 zile
- 6063 zile
- 6638 zile
- 4050 zile
- 3902 zile
- 6489 zile
- 5842 zile
- 6447 zile
- 3944 zile
- 4509 zile
- 6182 zile
- 7016 zile
- 5586 zile
- 5513 zile
- 6568 zile
- 6541 zile
- 3598 zile
- 4749 zile
- 6542 zile
- 4001 zile
- 3817 zile
- 4811 zile
- 5615 zile
- 5629 zile
- 6449 zile
- 5610 zile
- 3894 zile
- 3861 zile
- 4734 zile
- 6252 zile
- 4774 zile
- 6035 zile
- 4327 zile
- 6381 zile
- 4888 zile
- 3824 zile
- 4047 zile
- 5159 zile
- 3837 zile
- 4083 zile
- 6899 zile
- 5807 zile
- 5096 zile
Cum cererea de ridicare a imunitatii d-lui Severin este adresa unui alt fel de parlament, in care potrocalii sunt in minoritate, ne asteptam ca raspunsul sa vina mult mai repede.
"Patria si Dreptul Meu !"
.
Serios, acum, unde vez tu ceva scris despre Anastase? Sau nu stii cum sa ajungi cu Basescu in gura?
Linistit! Stai linistit!
Good boy!
Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu, Adrian Nastase, Adrian Severin, DIP, Miron Mitrea, Miky Spaga, Mircea Ionut Costea Geoana, Vadim T...
Luati/va de mana!
Va satisface Basescu pe amandoi!
Su esti tot tu stefane si nu stiai cum sa mai faci rost de o portie?
acest backup se numeste RMOP 'rezerva minima obligatorie a politicienilor'
se pare ca severin a sarit peste :)
Ce lege penala a incalcat? A avut cumva matusi moarte datorita nesabuintei in a economisi? a ar fi amenintat pe cineva sau chiar ar fi apelat la acte de violenta? A incredintat fara licitatie vreo lucrare?
Poate a incalcat procedura parlamentara (nu contest, nu ma pronunt), dar inteleg ca unii echivaleaza procedura parlamentara cu cea penala? Pai in cazul acesta, cel care ia bani fara sa fie prezent - nu cumva incalca si el ceva lege? Dar pe cine arunca insulte si injurii in mijlocul unei sedinte solemne, de el de ce nu va legati?
Probele alora de la Parlamentul European sunt... degeaba!?
Omule, ai probleme mari de perceptie!
Sincer!
Ca e ei ai dracului?
Cine, ce crezi ca are cu prostul tau?
Omule, ca esti pesedist, e treaba ta!
Dar sa ne iei de fraieri, ... asta este treaba mea. Si nu accept ca unul care l/a servit cu paine si sare pe Ceausescu (il scriu cu litera mare pentru ca javrele rosii de acum sunt sub cizmar ca fler politic, ca gandire, ca atitudine, ... "ca caracter") sa ma ia de fraier!
Daca nu stiai, mai citeste! Sa nu ai impresia ca toti au studii la... distanta... de carte!
spaga si ilegalitate se cheama indiferent daca emiti factura sau nu: poti sa prestezi un serviciu si sa iei bani pe... alt serviciu.
atribuirile de contracte "cu dedicatie" nu sunt tot o spaga cu... factura? se completeaza acte, se respecta proceduri legale, dar spaga tot spaga ramane, pentru ca plata se face pentru "favor" si nu pentru eficienta.
asa si cu severin asta.
mie, unul, imi e scarba viscerala cand il vad.
...
încrâncenat, un înecat la mal
...
privire ungiulară!
...
ochi duşmănoşi, întunecaţi
...
foamea şi, ura lumii a adunat-o în ei
...
o coala de hartie expusă, cuiva
...
...
- Voi ! Cine sunteţi, voi nimicuri,
...
ce vreţi de la mine?
...
...
o fiară captivă care aparţine
...
unor rădăcini de trecut!
...
subzistenţă morală, în zone
...
de mâl întunecat
...
aşa a fost educat
...
altceva el nu ştie, este un copil
...
avorton, îndărătnic dintr-o lume
...
pe care nu ne-o mai dorim !
...
...
Plecaţi din viaţa noastra, cei ca el !