​DNA: 59 de persoane, condamnate în perioada iulie-septembrie în dosare de corupţie

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 24 octombrie 2019, 18:57 Dosare Anticoruptie


Sediul DNA
Foto: Victor Cozmei / HotNews.ro
DNA informează joi că, în perioada iulie-septembrie 2019, 59 inculpaţi au fost condamnaţi în dosare de corupţie, prin 23 hotărâri judecătoreşti definitive.

Potrivit unui comunicat al DNA, citat de Agerpres, printre cei condamnaţi se află un preşedinte consiliu judeţean, un primar şi un viceprimar de municipiu, un primar de comună, un preşedinte şi director al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, cinci directori generali din instituţii de stat şi un inspector general şcolar judeţean.

Pedepsele dispuse de judecători variază între 10 ani închisoare şi 1 an şi 2 luni cu amânarea pedepsei.

Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă.

DNA susţine că răspunde astfel cerinţei de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupţie, inclusiv asupra finalităţii dosarelor trimise spre judecare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























3132 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    pleaca psd-ul si prinde curaj dna-ul, valuare! (Joi, 24 octombrie 2019, 19:07)

    Poiana lui Occam [utilizator]

    Printyre cei 59 de condamnati sunt cei care au vandut aurul din subsolul Romaniei pe 3 covrigi ?


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by