Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea de liberare condiţionată a lui Victor Becali; decizia nu este definitivă
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a decis joi să respingă cererea de liberare condiţionată formulată de Victor Becali. Instanţa a decis ca acesta mai poate formula o nouă cerere după data de 27 august. Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu este definitivă.
În urmă cu trei săptămâni, Judecătoria Slobozia a decis că Ioan Becali, condamnat în acelaşi dosar la şapte ani şi patru luni de închisoare, poate fi liberat condiţionat, nici această decizie nefiind definitivă.
Magistraţii instanţei supreme au decis luna trecută condamnarea la cinci ani şi opt luni de închisoare a lui Victor Becali, Ioan Becali a primit şapte ani şi patru luni de închisoare, în timp ce Cristian Borcea a fost achitat, în dosarul în care sunt acuzaţi că i-au dat mită aproape 200.000 de euro fostei judecătoare Geanina Terceanu pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de jucători. La rândul său, Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare.
În noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamna pe Ioan Becali la 7 ani şi 4 luni de închisoare, pe Victor Becali la 5 ani şi 8 luni, pe Cristian Borcea la 7 ani şi 10 luni şi pe fosta judecătoare Geanina Terceanu la 5 ani şi 6 luni, în dosarul privind mita de 195.000 de euro primită de Terceanu când era judecător la Tribunalul Bucureşti pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de jucători. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă.
Procurorii DNA i-au trimis în judecată, în februarie 2016, pe Geanina Terceanu pentru luare de mită, pe cei trei oameni de fotbal pentru dare de mită şi pe cei doi avocaţi pentru mărturie mincinoasă.
Potrivit procurorilor, în cursul lunii februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, i-a fost repartizat dosarul în care Borcea şi fraţii Becali fuseseră trimişi în judecată pentru înşelăciune şi evaziune fiscală privind transferurile unor jucători.
Pe 3 aprilie 2012, Terceanu a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată şi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestora, achitare pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 ("fapta nu există").
Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie, magistratul ar fi primit, în intervalul aprilie 2009 - mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro, din care 185.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali, iar 10.000 de euro de la Cristian Borcea.
Din banii primiţi, magistratul a folosit 56.000 de euro pentru cumpărarea unei locuinţe.
În 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de Geanina Terceanu a fost desfiinţată printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare, în cazul inculpaţilor. Ioan Becali a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Victor Becali şi Cristi Borcea, la câte şapte.
Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi, de Tribunalul Bucureşti.
În urma rejudecării, tot la Curtea de Apel Bucureşti, toţi inculpaţii au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Cristian Borcea şi Ioan Becali - câte şase ani şi patru luni, Victor Becali - patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos - trei ani şi opt luni, Mihai Stoica - trei ani şi şase luni, Gheorghe Neţoiu şi Jean Pădureanu - câte trei ani şi patru luni, şi Gheorghe Popescu - trei ani, o lună şi zece zile.
Fraţii Becali au fost eliberaţi condiţionat, Cristian Borcea fiind singurul încarcerat rămas după condamnarea în dosarul Transferurilor. El poate cere din nou eliberarea condiţionată în 23 aprilie 2018.
Judecatoria Slobozia a admis, in prima instanta, cererea de eliberare conditionata a lui Ioan Becali, la doua saptamani dupa condamnare
Victor Becali, eliberat conditionat din inchisoare
Victor Becali, la iesirea din penitenciar: Am ispasit mai mult de 95 la suta din pedeapsa. A fost o perioada grea. Fotbalul nu ma mai intereseaza
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4505 zile
- 4308 zile
- 3974 zile
- 3888 zile
- 3888 zile
- 7826 zile
- 4499 zile
- 6065 zile
- 6640 zile
- 4052 zile
- 3904 zile
- 6491 zile
- 5844 zile
- 6449 zile
- 3946 zile
- 4511 zile
- 6184 zile
- 7018 zile
- 5588 zile
- 5515 zile
- 6570 zile
- 6543 zile
- 3600 zile
- 4751 zile
- 6544 zile
- 4003 zile
- 3819 zile
- 4813 zile
- 5617 zile
- 5631 zile
- 6451 zile
- 5612 zile
- 3896 zile
- 3863 zile
- 4736 zile
- 6254 zile
- 4776 zile
- 6037 zile
- 4329 zile
- 6383 zile
- 4890 zile
- 3826 zile
- 4049 zile
- 5161 zile
- 3839 zile
- 4085 zile
- 6901 zile
- 5809 zile
- 5098 zile