Dorin Lazar Maior a fost condamnat definitiv la 11 noiembrie 2013 la o pedeapsa de 7 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de santaj.
"Dupa condamnarea sa de catre prima instanta si inainte de pronuntarea hotararii definitive, inculpatul a fugit din tara in Dubai (Emiratele Arabe Unite) pentru a se sustrage de la executarea pedepsei cu inchisoarea la care a fost condamnat. Ulterior, prin contactarea unor persoane, precum si prin intermediul sotiei sale, inculpatul Maior a actionat pentru identificarea si contactarea unor persoane cu influenta in justitie, fiind dispus sa plateasca sume importante de bani pentru a obtine anularea, in mod fraudulos, a hotararii definitive de condamnare la pedeapsa inchisorii", se arata intr-un comunicat al DNA transmis marti.
Procurorii sustin ca, in acest sens, prin intermediul lui George Costin, prieten si fost asociat cu acesta in cadrul asociatiilor de revolutionari, sotii Maior au apelat la Horia Liviu Lascu, persoana care a pretins ca ar avea cunostinte in justitie la cel mai inalt nivel si a promis ca va interveni, prin persoanele pe care le cunoaste, pentru obtinerea unei solutii favorabile.
"Astfel, pe parcursul anului 2015 (incepand cu luna martie), inculpatul Maior, ca sa obtina rejudecarea dosarului in care a fost condamnat la o pedeapsa de 7 ani inchisoare pentru savarsirea unor infractiuni de santaj (de la executarea careia s-a sustras) si, in final, achitarea sa frauduloasa, a convenit cu sotia sa, Florina Maior, ca aceasta sa se intalneasca in mai multe randuri, prin intermediul lui George Costin, cu Horia Liviu Lascu, persoana care pretindea ca ar avea influenta necesara in justitie. Ca urmare, acesta din urma a acceptat ca, in schimbul unor sume de bani - respectiv pastrarea pentru sine a aproximativ 40.000 de euro, bani obtinuti din vanzarea nefiscalizata a unei parti din marfurilor importate de sotii Maior din Polonia - sa intervina prin persoanele pe care le cunoaste la cel mai inalt nivel pentru obtinerea solutiei de achitare dorita", au retinut anchetatorii.
DNA mentioneaza ca, pentru a-i inlesni lui Iulian Tiberiu Serban - persoana cu care se afla in relatii de amicitie - sa obtina, in mod fraudulos, o solutie de achitare si despre care stia ca este dispus sa dea sume importante de bani in schimbul unei solutii favorabile, Dorin Lazar Maior l-a pus in legatura prin intermediul sotiei sale cu George Costin pentru ca acesta, la randul lui, sa il puna in legatura cu Lascu.
"Iulian Tiberiu Serban fusese condamnat in prima instanta la o pedeapsa de 7 ani inchisoare pentru infractiuni comise cu violenta, intre care lipsire de libertate in mod ilegal. Apoi, inculpatul Maior a coordonat mai multe intalniri la care s-a discutat problema pe care o avea Serban in justitie, pastrand legatura direct, prin intermediul telefonului sau online, sau indirect, prin intermediul lui Costin George, cu acesta, punandu-se de acord asupra modalitatii de actiune", se spune in comunicat.
DNA mentioneaza ca Horia Liviu Lascu, George Costin, Florina Maior si Iulian Tiberiu Serban au fost trimisi in judecata pentru infractiuni de cumparare/ trafic de influenta in legatura cu imprejurarile mentionate in 27 noiembrie 2015.
"Prezentul dosar a fost disjuns din acea cauza, pe motiv ca, la acel moment, Lazar Dorin Maior se sustragea urmaririi penale (fiind chiar arestat preventiv in lipsa din acest motiv), astfel ca nu i s-a putut aduce la cunostinta invinuirea si dosarul nu a putea fi finalizat in ceea ce il privea. Ulterior, ca urmare a emiterii mandatului de arestare preventiva in lipsa, dar si a altor mandate emise anterior de autoritatile judiciare romane pe numele inculpatului, procedura de extradare a acestuia din Emiratele Arabe Unite a fost finalizata cu succes la 21 aprilie 2016", mai spune DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brasov.
- Dorin Lazar Maior este fost deputat ales in 2000 din partea PRM, iar in 2001 a trecut la PSD. El este presedintele Asociatiei Luptatorilor, Ranitilor si Urmasii Eroilor "Brasov Decembrie 1989" si presedintele Blocului National al Revolutionarilor, unde presedinte de onoare este Ion Iliescu, precum si Teodor Draghici, presedintele Sindicatului Revolutionarilor din Romania.
- Maior s-a numarat printre conducatorii revoltei din august 2012 din Piata Universitatii si de la Curtea Constitutionala, cand circa 800 de protestatari anti-Basescu au fortat gardurile metalice si cordoanele de jandarmi si au blocat carosabilul fara ca fortele de ordine sa intervina.