DNA: Neculai Ontanu a ignorat opiniile departamentului juridic privind retrocedarea unor terenuri
Procurorii DNA arata ca in perioada 2006-2007, Neculai Ontanu, in calitate de Primar al Sectorului 2, ar fi facilitat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, fara a tine cont de recomandarile juristilor din cadrul institutiei pe care o conducea.
"Inculpatul Ontanu Neculai era presedintele subcomisiei de fond funciar, iar inculpatul Sutru Toma era secretarul subcomisiei. Inculpatii au avut o implicare directa pe parcursul procedurii si au fost interesati de finalizarea cu succes a acesteia. Demersurile efectuate de Ontanu Neculai si Sutru Toma au avut un caracter atipic, printre acestea regasindu-se pastrarea nemijlocita a documentatiei in biroul secretarului, ignorarea opiniilor formulate de departamentul juridic si formularea propunerii de reconstituire in lipsa avizului emis de acest departament", mentioneza procurorii DNA in referatul cu propunerea de arestare preventiva.
Intr-o nota a Directiei Juridice referitoare la dosarul de retrocedare, directorul departamentului evidentia ca "din dosarul de revendicare lipsesc mai multe documente clarificatoare cu privire la intinderea dreptului revendicat si modalitatea de reconstituire" acesta propunand "completarea dosarului de catre solicitant precum si solicitarea unor date de la Arhivele Nationale, respectiv obtinerea unui punct de vedere din partea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor", explica procurorii DNA.
In finalul notei Directiei Juridice se preciza ca "in lipsa clarificarii aspectelor semnalate se va afla in ,,imposibilitatea de a aviza o eventuala propunere de atribuire in echivalent". Nota in cauza a fost aprobata de catre primarul Neculai Ontanu, insa acesta a convenit cu inculpatul Sutru Toma sa formuleze propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate in lipsa avizului", arata DNA in referatul trimis judecatorilor.
In schimbul interventiei sale, dupa emiterea titlului de proprietate, Neculai Ontanu ar primit "o suprafata totala de teren de 1.500 mp, situata pe strada Barbu Vacarescu, care a fost transferata de catre denuntator, in mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vanzare - cumparare fictive catre suspecta Radu Loredana Claudia si o alta persoana, interpusi indicati de edil", sustin procurorii.
"Ontanu Neculai i-a transmis lui (...) ca in contul foloaselor care i se cuveneau sa ii fie cedat dreptul de proprietate asupra unei parti din lotul de teren atribuit in strada Barbu Vacarescu. Inculpatul a cerut ca terenul sa fie transferat unui intermediar pe care l-a indicat, respectiv inculpata Radu Loredana Claudia. (...) i-a transmis la randul sau aceasta solicitare lui (...), urmand ca acesta sa se ocupe de incheierea contractului de vanzare cumparare prin mandatarul proprietarului, pe care il coordona", se arata in referat.
Pretul prevazut in contract a fost de 50.000 de euro, de zece ori mai mic decat valoarea minima prevazuta la acel moment pentru zona, spun anchetatorii, explicand ca la momentul respectiv "s-a mentionat ca s-ar fi platit un avans de 5.000 euro la o data neprecizata, iar diferenta de 45.000 euro s-ar fi achitat in numerar in ziua incheierii contractului. In realitate nu s-a achitat nicio suma de bani, iar cele doua contracte au avut caracter fictiv, terenurile fiind transferate in contul mitei promise primarului Ontanu Neculai, la indicatia acestuia".
"La data de 17.12.2008, Radu Loredana Claudia a revandut terenul catre (...), persoana apropiata primarului Ontanu Neculai (cei doi erau colegi in cadrul Partidului (...) , (...) ). Relatia apropiata dintre inculpatul Ontanu Neculai si beneficiarul final al terenului, care l-a obtinut la un pret mult inferior valorii reale, confirma faptul ca prin transferul initial al dreptului de proprietate s-a urmarit crearea unui beneficiu patrimonial indirect primarului Sectorului 2" mai arata procurorii anticoruptie.
In aceeasi cauza, DNA a cerut arestarea Loredanei Radu, avocat in Baroul Bucuresti, fost aparator al lui Victor Ponta.
Si Toma Sutru, secretar al Consiliului local al Sectorului, a fost retinut, fiind acuzat ca ar fi solicitat pentru interventia sa doua milioane de euro, banii fiind mascati sub forma unui contract de vanzare cumparare pentru un teren care nu putea fi utilizat, pretul acestuia fiind supraestimat, spun procurorii.
Cristi Borcea ar fi denuntator in dosarul lui Ontanu - surse
PSD anunta ca isi pune candidat la primaria Sectorului 2, dupa retinerea lui Ontanu/ UNPR: Pana la o decizie a instantei, Neculai Ontanu este nevinovat
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4503 zile
- 4306 zile
- 3972 zile
- 3886 zile
- 3886 zile
- 7824 zile
- 4497 zile
- 6063 zile
- 6638 zile
- 4050 zile
- 3902 zile
- 6489 zile
- 5842 zile
- 6447 zile
- 3944 zile
- 4509 zile
- 6182 zile
- 7016 zile
- 5586 zile
- 5513 zile
- 6568 zile
- 6541 zile
- 3598 zile
- 4749 zile
- 6542 zile
- 4001 zile
- 3817 zile
- 4811 zile
- 5615 zile
- 5629 zile
- 6449 zile
- 5610 zile
- 3894 zile
- 3861 zile
- 4734 zile
- 6252 zile
- 4774 zile
- 6035 zile
- 4327 zile
- 6381 zile
- 4888 zile
- 3824 zile
- 4047 zile
- 5159 zile
- 3837 zile
- 4083 zile
- 6899 zile
- 5807 zile
- 5096 zile