Fostul ministru de Interne Gabriel Berca, arestat preventiv pentru 30 de zile
Avocatul lui Berca, Alexandru Pruteanu, a declarat ca va depune recurs la decizia CA Bacau, care se va judeca saptamana viitoare la ICCJ.
La ora 12,55 expirase ordonanta de retinere a lui Berca.
Fostul ministru de Interne Gabriel Berca (actual UNPR, fost PDL si PMP, fost consilier prezidential in al doilea mandat al lui Traian Basescu) este acuzat de DNA de trafic de influenta, 2010 -2012, potrivit unor surse judiciare.
DNA il acuza pe Berca (la acel moment senator) de faptul ca ar fi primit 180.000 de euro pentru el si pentru PDL pentru a influenta membri ai Guvernului sa aloce bani primariei comunei bacauane Ardeoani.
E vorba de alocarea unei sume de circa 5,6 milioane de lei, bani necesari pentru plata unor lucrari publice realizate in comuna respectiva.
DNA sustine ca Gabriel Berca ar fi cerut si primit banii prin intermediul lui Mihai Banu (deputat in acel moment), care are si el calitatea de inculpat in acest dosar.
Conform referatului DNA, Gabriel Berca i-a reprosat in 2012 lui Mihai Banu, la acea vreme deputat PDL, ca nu a depus la partid toti banii luati de la un om de afaceri din Bacau in schimbul interventiei pentru alocarea unor sume de bani pentru investitiile dintr-o comuna.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4503 zile
- 4306 zile
- 3972 zile
- 3886 zile
- 3886 zile
- 7824 zile
- 4497 zile
- 6063 zile
- 6638 zile
- 4050 zile
- 3902 zile
- 6489 zile
- 5842 zile
- 6447 zile
- 3944 zile
- 4509 zile
- 6182 zile
- 7016 zile
- 5586 zile
- 5513 zile
- 6568 zile
- 6541 zile
- 3598 zile
- 4749 zile
- 6542 zile
- 4001 zile
- 3817 zile
- 4811 zile
- 5615 zile
- 5629 zile
- 6449 zile
- 5610 zile
- 3894 zile
- 3861 zile
- 4734 zile
- 6252 zile
- 4774 zile
- 6035 zile
- 4327 zile
- 6381 zile
- 4888 zile
- 3824 zile
- 4047 zile
- 5159 zile
- 3837 zile
- 4083 zile
- 6899 zile
- 5807 zile
- 5096 zile
pai, da, "procurorii lui Basescu", pentru ca nu i-au ridicat pe pedelisti cand faceau furturile, asa cum au facut aceiasi procurori cu ministrii, oamenii lui Ponta.De ce abia acum, dupa ce a plecat Basescu? De ce nu atunci, cand se intamplau grozaveniile astea de care vorbea lumea, dar procurorii nu aveau curaj sa intervina, de ce abia acum au divulgat jaful pe timp de criza financiara de la ANRP cu Bica, Georgescu, Teodorescu??????
Faptul ca ii vedem abia acum ridicati pe cei din tagma lui Basescu demonstreaza odata in plus, daca mai era nevoie, ca justitia cladita de Basescu nu era independenta si din pacate nu este nici acum , se face justitie selectiva, asa a inteles Basescu sa reformeze justitia....
Sila!
Un incompetent si un traseist ca toti cei din politica romaneasca!
Succes DNA, la puscarie cu ei!