DNA ii permite presedintelui suspendat al CJ Prahova Mircea Cosma sa paraseasca cinci zile tara

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 27 mai 2015, 18:12 Dosare Anticoruptie


Presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, pus sub control judiciar intr-un dosar instrumentat de DNA si aflat in imposibilitatea de a-si exercita functia pe perioada acestei masuri, va pleca in Republica Moldova, pentru cinci zile, el primind acordul procurorilor in acest sens.

Procurorii DNA Ploiesti au admis o cerere facuta de catre seful Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, care a solicitat modificarea conditiilor controlului judiciar si permisiunea a pleca din tara in Republica Moldova pentru a participa la manifestarile prilejuire de aniversarea a 150 de ani de la nasterea lui Constantin Stere, transmite Mediafax.

Cosma, care are interdictia de a-si exercita atributiile de presedinte al CJ in perioada controlului judiciar, a precizat in solicitarea sa ca merge in Republica Moldova ca presedinte al unei fundatii care are stranse legaturi cu oamenii de cultura din Moldova, au declarat surse judiciare.

El se va deplasa in republica Moldova in perioada 29 mai - 2 iulie, aceeasi perioada in care si o delegatie a Consiliului Judetean Prahova va participa in mai multe orase din Pepublica Moldova la celebrarea a 150 de ani de la nasterea lui Constantin Stere.

Cosma este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova si este cunoscut drept un sustinator al unirii dintre Romania si Republica Moldova.

Mircea Cosma, acuzat de sprijinirea unui grup infractional organizat, este al doilea inculpat din dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Hertanu, care beneficiaza de modificarea conditiilor controlului judiciar si primeste permisiunea de a parasi tara.

In aceasta luna, deputatul Sebastian Ghita, inculpat in acelasi dosar pentru aceeasi infractiune ca si seful CJ Prahova, a primit din partea anchetatorilor permisiunea de a pleca timp de cinci zile in Grecia, unde a fost nasul de botez al copilului omului de afaceri Dan Besciu, aflat sub control judiciar intr-un dosar instrumentat de DIICOT.

Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Hertanu, a fost arestat preventiv in 18 februarie, alaturi de omul de afaceri Vladimir Ciorba, in dosarul vizand fraudarea de fonduri europene pentru lucrari de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. Ulterior, Hertanu a fost plasat in arest la domicliu, in urma unei decizii a instantei supreme.

In acelasi dosar, au fost plasati sub control judiciar deputatul Sebastian Ghita, deputatul PSD Vlad Cosma si tatal acestuia, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, directorul de productie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum si omul de afaceri Liviu Munteanu.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghita, Vlad si Mircea Cosma au sprijinit grupul infractional din care facea parte Iulian Hertanu ca sa acceseze si sa primeasca fonduri europene in cadrul contractului de extindere a retelei de canalizare din orasul Comarnic, proiect in valoare de aproape zece milioane de euro.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























498 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    mi se pare a fi (Miercuri, 27 mai 2015, 18:35)

    victor L [utilizator]

    o dubla masura.
    Sau cu ocaua masluita?
    Pai, lui Videanu i s-a refuzat deplasarea in Italia.
    Aha, Mircea Cosma este scriitor, pe cind Videanu este exploatator de marura :P
  • 0 (0 voturi)    
    numai (Miercuri, 27 mai 2015, 21:05)

    zot [utilizator]

    5 zile? cred ca acolo isi poate pune in practica ce a invatat aici, unde a fost "dat pe fata"
    deci ptr totdeauna in moldova, eventual si preferabil impreuna cu odraslele!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by