Nicusor Constantinescu, trimis in judecata de DNA intr-un nou dosar, alaturi de Cristian Zgabercea, producator general al TVR
Potrivit unui comunicat al DNA, in 2012, Nicusor Constantinescu, impreuna cu ceilalti inculpati, a constituit un grup infractional organizat al carui scop a fost comiterea mai multor infractiuni indreptate impotriva patrimoniului judetului Constanta, precum si a unor infractiuni de evaziune fiscala.
In aceeasi perioada, Constantinescu, ajutat de inculpatii Zgabercea si Oproiu, este acuzat ca si-a indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu care decurgeau din calitatea de presedinte CJ si a platit in mod nelegal suma de aproximativ 5,1 milioane lei, reprezentand finantari nerambursabile din fonduri publice catre asociatii si fundatii.
DNA precizeaza ca finantarea si platile au fost efectuate numai in baza unei hotarari a CJ, fara respectarea normelor legale in vigoare prevazute de Legea 350/ 2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activitati non-profit de interes general si de OG 51/1998, actualizata, referitoare la imbunatatirea sistemului de finantare a programelor, proiectelor si actiunilor culturale, care stipuleaza in mod expres principiile si regulile in care se pot asigura finantari nerambursabile din fonduri publice.
Procurorii sustin ca in 2012 Constantinescu, ajutat de cei doi inculpati, si-a indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu, finantand in mod nelegal cheltuieli cu activitatile sportive in suma de peste 13, 3 milioane lei, ce au reprezentat plati nerambursabile din fonduri publice catre asociatii si cluburi sportive, tot numai in baza hotararilor CJ, cu incalcarea flagranta a prevederilor legale.
DNA mentioneaza ca in 8 ianuarie 2015 Nicusor Constantinescu a emis o dispozitie prin care in mod nelegal a deposedat o persoana de atributiile functiei de director general al unei directii din CJ Constanta, totodata retragandu-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control.
"Prin aceasta, inculpatul i-a provocat persoanei respective o vatamare nepatrimoniala a drepturilor si intereselor legitime privind exercitarea atributiilor unui post pe care il ocupase prin concurs si o paguba patrimoniala reprezentata de diminuarea salariului", se arata in comunicat.
Anchetatorii il acuza pe seful CJ Constanta ca in perioada 2009 - 2014, in exercitarea atributiilor de serviciu si in scopul obtinerii direct sau indirect a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, a efectuat urmatoarele actiuni: a aprobat virarea a 100.000 lei catre Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Constanta la solicitarea acestei institutii, pentru achitarea unui avans catre un hotel, in conditiile in care acesta este detinut de o societate la care inculpatul detine 25% din partile sociale; a finantat echipa de handbal a municipiului Constanta, in mod ilegal, de la bugetul judetean, cu 3.750.000 lei iar din aceasta suma clubul sportiv, al carui presedinte era tot el, a achitat societatii la care detinea 25% din partile sociale suma de 113.032 lei; a incheiat 7 contracte de prestari servicii cu trei firme, la care asociat este o persoana aflata in relatii comerciale cu el si a efectuat plati din fonduri publice in temeiul acestor contracte, in mai multe randuri, in cuantum total de peste 3 milioane euro.
"In 2012, Zgabercea, impreuna cu Fundatia Fantasio, a disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, in scopul sustragerii de la plata obligatiilor fiscale (impozitul pe venit datorat bugetului de stat), pentru veniturile platite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, intocmite fictiv cu ocazia organizarii a doua festivaluri de muzica. In acest sens, Zgabercea a inregistrat in contabilitate facturile emise de Fundatia Culturala Thalia, prin Marcel Parau si a efectuat plati in temeiul lor, desi cunostea ca operatiunile comerciale facturate aveau un caracter fictiv, iar cheltuielile subsecvente erau nereale", se arata in comunicat.
Sursa citata subliniaza ca aceste documente nu au fost insotite de documente justificative iar serviciile a caror plata se solicitase nu fusesera receptionate de beneficiarii lor, care cunosteau ca Fundatia Thalia nu le prestase in fapt.
In aceasta modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de peste 152.000 lei.
Prejudiciul produs Unitatii Administrativ Teritoriale Constanta este de peste 8 milioane de euro.
Pana la momentul intocmirii prezentului rechizitoriu, CJ Constanta nu a comunicat daca se constituie parte civila in cauza, desi i s-a solicitat acest lucru.
In cauza, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil apartinand lui Zgabercea.
Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanta cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4503 zile
- 4306 zile
- 3972 zile
- 3886 zile
- 3886 zile
- 7824 zile
- 4497 zile
- 6063 zile
- 6638 zile
- 4050 zile
- 3902 zile
- 6489 zile
- 5842 zile
- 6447 zile
- 3944 zile
- 4509 zile
- 6182 zile
- 7016 zile
- 5586 zile
- 5513 zile
- 6568 zile
- 6541 zile
- 3598 zile
- 4749 zile
- 6542 zile
- 4001 zile
- 3817 zile
- 4811 zile
- 5615 zile
- 5629 zile
- 6449 zile
- 5610 zile
- 3894 zile
- 3861 zile
- 4734 zile
- 6252 zile
- 4774 zile
- 6035 zile
- 4327 zile
- 6381 zile
- 4888 zile
- 3824 zile
- 4047 zile
- 5159 zile
- 3837 zile
- 4083 zile
- 6899 zile
- 5807 zile
- 5096 zile
Pentru ăsta nu înțeleg de ce nu îi dă arest la beci. Are......nici nu se mai știe câte dosare deschise.....plus alergie la meleaguri autohtone când este strâns de „oă”. E în stare să plece pe mare în Crimeea porcușorul ăsta ca să scape de tirani și de regim.