Cornel Penescu va executa cinci ani de inchisoare, dupa contopirea pedepselor din sapte dosare
Potrivit portalului instantelor de judecata, Tribunalul Prahova a admis cererea de contopire formulata de condamnatul Cornel Penescu, aflat in prezent in Penitenciarul Ploiesti, cu privire la pedepsele definitive primite in sapte dosare.
Penescu a primit pedepse intre doi si cinci ani de inchisoare cu executare in patru dosare, intre care cel al fostului primar al Craiovei, Antonie Solomon, dosarul 'Mita pentru arbitri' si dosarul in care fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Arges, Constantin Nicolescu, a fost condamnat pentru frauda cu fonduri europene.
In alte trei dosare, fostul finantator al FC Arges a primit o pedeapsa de doi ani si sase luni cu suspendare si alte doua de cate trei ani, tot cu suspendare.
Tribunalul Prahova a constatat ca faptele pentru care a fost condamnat definitiv Penescu in cele sapte dosare sunt concurente, a dispus anularea suspendarii executarii sub supraveghere a celor trei pedepse si a descontopit doua dintre cele sapte.
Ulterior, prin contopire, magistratii au stabilit ca Penescu va executa pedeapsa principala cea mai grea, aceea de cinci ani de inchisoare, la care se adauga pedeapsa complementara cea mai grea, aceea a interzicerii, pe o durata de 10 ani dupa executarea pedepsei principale, a drepturilor de a alege si a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat si de a avea orice functie de conducere, decizie sau control intr-o societate comerciala.
Decizia magistratilor nu este definitiva, putand fi contestata in termen de trei zile de la comunicare.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 2 luni
- 15 ani 10 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 7 luni
- 4492 zile
- 4295 zile
- 3961 zile
- 3875 zile
- 3875 zile
- 7813 zile
- 4486 zile
- 6052 zile
- 6627 zile
- 4039 zile
- 3891 zile
- 6478 zile
- 5831 zile
- 6436 zile
- 3933 zile
- 4498 zile
- 6171 zile
- 7005 zile
- 5575 zile
- 5502 zile
- 6557 zile
- 6530 zile
- 3587 zile
- 4738 zile
- 6531 zile
- 3990 zile
- 3806 zile
- 4800 zile
- 5604 zile
- 5618 zile
- 6438 zile
- 5599 zile
- 3883 zile
- 3850 zile
- 4723 zile
- 6241 zile
- 4763 zile
- 6024 zile
- 4316 zile
- 6370 zile
- 4877 zile
- 3813 zile
- 4036 zile
- 5148 zile
- 3826 zile
- 4072 zile
- 6888 zile
- 5796 zile
- 5085 zile