UPDATE Presedinta Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, arestata in dosarul in care este acuzata ca a primit mita 200.000 euro
Decizia de arestare a judecatoarei Carmen Marinescu a fost luata de Curtea de Apel Craiova, insa aceasta poate fi contestata la instanta suprema.
Judecatoarea Carmen Marinescu este suspectata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) de luare de mita, trafic de influenta si fals in declaratii in forma continuata.
Potrivit DNA, judecatoarea a cerut si a primit, prin intermediul unui fost procuror, Dumitru Cismaru, care in prezent este avocat, de la o persoana denuntatoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denuntatorului in stare de libertate si pentru a pronunta o solutie pe fond favorabila acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsa neprivativa de libertate, dar si pentru a interveni, in acelasi scop, pe langa ceilalti judecatori care urmau sa judece cauza.
Suma de bani a fost primita de avocat in doua transe. Prima data, avocatul a primit 150.000 de euro, inaintea termenului de judecata din data de 31 august 2011, cand s-a dispus pentru prima oara inlocuirea masurii arestului prevenit cu masura obligarii de a nu parasi localitatea. Ulterior, Cismaru a primit 50.000 de euro, in data de 20 septembrie 2011, judecatoarea Marinescu amanand pronuntarea asupra cererii de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea ori tara pentru data de 22 septembrie 2011, cand a si admis cererea formulata de inculpat, inlocuind masura arestului preventiv cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.
Dupa primirea sumei de 200.000 de euro, la trei luni dupa pronuntarea incheierii din data de 22 septembrie 2011, respectiv in intervalul 14-22 decembrie 2011, Eugenia-Carmen Marinescu si sotul ei, luliu-Severus Marinescu, au cumparat trei suprafete de teren si o casa, doua dintre aceste achizitii nefiind mentionate in declaratiile de avere ale magistratului, sustin anchetatorii.
Astfel, sotul judecatoarei a primit, de la o persoana apropiata avocatului Dumitru Cismaru, o donatie reprezentand un teren de 703 metri patrati si o constructie de 29 de metri patrati pe acelasi amplasament, situat in localitatea Baile Olanesti.
"In realitate, pentru a evita mentionarea magistratului judecator Marinescu Eugenia-Carmen in contractul de cumparare a acestui imobil, inculpatii Marinescu luliu-Severus si Cismaru Dumitru au deteminat-o pe proprietara sa accepte incheierea unui act de donatie, in realitate intre parti fiind incheiat un contract tipic de vanzare-cumparare si fiind platit pretul de 55.000 lei", conform DNA.
Procurorii anticoruptie mai spun ca luliu-Severus Marinescu a cumparat, de la o alta persoana, un teren situat in localitatea Corbu, din judetul Constanta, acesta avand o suprafata de 1.250 de metri patrati.
"Exista indicii privind subevaluarea pretului achitat de inculpat, urmand a fi efectuate in continuare cercetari in cauza cu privire la aceasta tranzactie", mai arata DNA.
Aceste doua achizitii nu sunt mentionate in declaratiile de avere intocmite si depuse in cursul anilor 2012 si 2013 de presedinta Tribunalului Olt, asa cum prevede legea.
Mai mult, procurorii spun ca sotii Marinescu au cumparat un teren intravilan de 600 de metri patrati, situat in municipiul Slatina, tranzactie consemnata in declaratia de avere a magistratului.
"Terenul a fost trecut de catre Consiliul Local Slatina din domeniul public in inventarul bunurilor ce apartin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotararea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26 iulie 2011", sustin anchetatorii.
In realitate, aceste imobile, precum si cel situat in judetul Constanta, au fost achizitionate din suma de 200.000 de euro primita drept mita de judecatoare.
"Toate demersurile au fost efectuate de magistrat cu scopul de a ascunde sau disimula originea ilegala a acestor bunuri si ajutarea persoanelor care au savarsit infractiunea din care provin bunurile sa se sustraga de la raspunderea penala", conform DNA.
In acest dosar, judecatorii Curtii de Apel Craiova au dispus arestarea sotului judecatoarei si a avocatului, dar si cercetarea sub control judiciar a lui Ilie Buca, unul dintre oamenii de legatura ai lui Carmen Marinescu.
Dumitru Cismaru este avocat dupa ce a fost exclus din magistratura ca urmare a faptului ca a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare, in urma producerii unui accident de circulatie soldat cu doua victime, el fiind in stare de ebrietate in momentul producerii accidentului.
Judecatoarea Carmen Marinescu este presedinte al Tribunalului Olt incepand din decembrie 2014, anterior ea ocupand functia de vicepresedinte al aceleiasi instante.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4505 zile
- 4308 zile
- 3974 zile
- 3888 zile
- 3888 zile
- 7826 zile
- 4499 zile
- 6065 zile
- 6640 zile
- 4052 zile
- 3904 zile
- 6491 zile
- 5844 zile
- 6449 zile
- 3946 zile
- 4511 zile
- 6184 zile
- 7018 zile
- 5588 zile
- 5515 zile
- 6570 zile
- 6543 zile
- 3600 zile
- 4751 zile
- 6544 zile
- 4003 zile
- 3819 zile
- 4813 zile
- 5617 zile
- 5631 zile
- 6451 zile
- 5612 zile
- 3896 zile
- 3863 zile
- 4736 zile
- 6254 zile
- 4776 zile
- 6037 zile
- 4329 zile
- 6383 zile
- 4890 zile
- 3826 zile
- 4049 zile
- 5161 zile
- 3839 zile
- 4085 zile
- 6901 zile
- 5809 zile
- 5098 zile