Un fost ofiter DNA, trimis in judecata dupa ce a prevenit un suspect in legatura cu un flagrant
Potrivit DNA, in 28 noiembrie 2012, Dan Emil Manolachi, in calitate de ofiter de politie judiciara in cadrul DNA, delegat intr-un dosar penal sa participe la constatarea flagrant de trafic de influenta, l-a informat pe Valentin Preda sa nu se intalneasca cu Tudor Gabriel Bohalteanu, inculpat si el in dosar, care urma sa-i dea 50.000 de euro. Manolachi a divulgat astfel actiunea organizata de institutia din care facea parte.
Suma de bani urma sa ajunga la Preda prin intermediul Simona Elena Hulubariu, judecata si ea in dosar. Banii, spun reprezentantii DNA, reprezentau doar o parte din cei 200.000 de euro ceruti de Preda de la Andrei Stefan Caunii, reprezentant al unei societati pe actiuni.
"Suma de 200.000 de euro fusese solicitata de inculpatul Preda Raducu Valentin pentru a interveni, in luna octombrie 2012, pe langa un martor, in vederea urgentarii incheierii unui contract privind extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei, intre CNANDR si o alta societate comerciala", precizeaza procurorii in actul de sesizare a instantei.
In contul aceleiasi sume, in noiembrie 2012, fostul secretar de stat trebuia sa intervina, printr-un intermediar, pe langa aceeasi persoana pentru ca aceasta companie sa faca plata mai multor facturi in valoare de 16.437.061 de lei, emise de firma respectiva, plata efectiv efectuata in data de 27 noiembrie 2012, pentru una dintre ele.
"In acest sens inculpata Cazan Geanina Lavinia, in calitate de sef al cabinetului secretarului de stat, inculpatul Preda Raducu Valentin, la solicitarea acestuia din urma, in a doua decada a lunii noiembrie 2012, in mai multe randuri, l-a chemat pe unul dintre martori la cabinetul inculpatului anterior amintit, cerandu-i sa faca plata facturilor emise", precizeaza anchetatorii.
Pentru a disimula suma de 200.000 de euro, care urma sa ajunga la Valentin Preda, Octavia Mihaela Vasile, in calitate de reprezentant al firmei lui Caunii, a falsificat un document, in care a atestat date nereale cu privire la ziua intocmirii, precum si operatiunile cuprinse in continutul acestora, in sensul ca serviciile nu au fost prestate. Documentul a fost semnat si de administratorul altei firme, respectiv de Catalin Radu, tocmai pentru a se pierde urma banilor.
"Inculpata a beneficiat de sprijinul inculpatului Irofte Marius, angajat al aceleasi firme, care a intocmit certificatul de acceptanta partiala datat 2 iulie 2012, inscris in care a certificat date nereale cu privire la receptionarea unor servicii de catre societatea in care isi desfasura activitatea. Sumele de bani au tranzitat firma administrata de Radu Catalin, care a acceptat acest lucru. Mai mult, a facut demersuri ca in data de 28 noiembrie 2012, sa aiba disponibil in conturile sale suma de 50.000 de euro in vederea remiterii inculpatului Preda Raducu Valentin, ca prima transa din suma de 200.000 de euro, pretinsa pentru interventiile sale", potrivit procurorilor DNA.
In plus, spun anchetatorii, fostul ofiter al DNA Dan Emil Manolachi a fotografiat documente ce contineau informatii secrete de stat - nivel strict secret si le-a pus la dispozitia inculpatului Preda, care intentiona sa le trimita unei persoane, vizata de cercetarile din acel dosar penal.
Pentru aceste "servicii" fostul secretar de stat in Ministerul Transporturilor urma sa-l ajute pe Manolachi sa-si angajeze o ruda, in cadrul Serviciului Judetean Constanta- Arhivele Nationale si sa-l ajute sa obtina o functie de conducere in cadrul IPJ Constanta.
"De asemenea, inculpatul, in calitate de ofiter de politie judiciara, a primit suma de 40.000 de lei, de la un martor denuntator, pentru a efectua acte premergatoare, potrivit delegarii primite, intr-un dosar penal, astfel incat sa obtina o solutie favorabila martorului respectiv", arata Directia Nationala Anticoruptie.
Procurorii au pus sechestru pe 435 de parti sociale, detinute de Andrei Caunii Andrei la societatea comerciala pe care o reprezenta. Aceasta este cota sa de participare la beneficiile si pierderile societatii. De asemenea, s-a mai pus sechestru si pe o cladire din Bucuresti, care valoreaza aproximativ 6,2 milioane de lei si care se afla in patrimoniul firmei respective.
"De asemenea s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile/imobile, aflate in proprietatea/posesia inculpatului Manolachi Dan Emil, pana la concurenta sumei de 40.000 lei", conform sursei citate.
Dosarul urmeaza sa fie solutionat de Curtea de Apel Bucuresti. Procurorii au cerut judecatorilor si mentinerea controlului judiciar fata de Dan Manolachi.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4513 zile
- 4316 zile
- 3982 zile
- 3896 zile
- 3896 zile
- 7834 zile
- 4507 zile
- 6073 zile
- 6648 zile
- 4060 zile
- 3912 zile
- 6499 zile
- 5852 zile
- 6457 zile
- 3954 zile
- 4519 zile
- 6192 zile
- 7026 zile
- 5596 zile
- 5523 zile
- 6578 zile
- 6551 zile
- 3608 zile
- 4759 zile
- 6552 zile
- 4011 zile
- 3827 zile
- 4821 zile
- 5625 zile
- 5639 zile
- 6459 zile
- 5620 zile
- 3904 zile
- 3871 zile
- 4744 zile
- 6262 zile
- 4784 zile
- 6045 zile
- 4337 zile
- 6391 zile
- 4898 zile
- 3834 zile
- 4057 zile
- 5169 zile
- 3847 zile
- 4093 zile
- 6909 zile
- 5817 zile
- 5106 zile
Demilitarizarea s-a făcut doar de ochii vestului.