ANI: Agent principal de la Serviciul Permise Bucuresti nu poate justifica peste 62.000 de euro
ANI precizeaza ca a constatat, in urma procedurilor de evaluare, existenta unei diferente nejustificate, de 276.827 lei (aprox. 62.208 euro), intre averea dobandita si veniturile realizate, impreuna cu familia, de catre Gabriel Florentin Gheorghe, agent principal in cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Vehiculelor Bucuresti, noteaza Mediafax.
ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curtii de Apel Bucuresti, in vederea inceperii actiunii de control cu privire la modificarile patrimoniale intervenite si veniturile realizate de Gabriel Gheorghe in perioada exercitarii functiei publice.
"In urma procedurilor de evaluare, au rezultat si indicii privind savarsirea de catre Gheorghe Florentin Gabriel a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 330 din noul Cod Penal al Romaniei, conform caruia "Declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unei persoane dintre cele prevazute la art. 175, in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte, se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la doi ani sau cu amenda", intrucat depozitele bancare constituite de catre Gheorghe Florentin Gabriel impreuna cu familia, precum si sumele de bani primite cu titlu gratuit din partea mamei si a socrilor, elemente care au generat diferenta nejustificata intre averea dobandita si veniturile realizate de sus numiti, nu au fost mentionate in nicio declaratie de avere depusa pana in prezent", se arata in comunicatul ANI.
Agentia mai informeaza ca a dispus si sesizarea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 3, Bucuresti, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la posibila savarsire a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 330 din noul Cod penal.
Potrivit sursei citate, Gheorghe Florentin Gabriel a fost informat despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Gabriel Gheorghe a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, se mai arata in comunicat.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4505 zile
- 4308 zile
- 3974 zile
- 3888 zile
- 3888 zile
- 7826 zile
- 4499 zile
- 6065 zile
- 6640 zile
- 4052 zile
- 3904 zile
- 6491 zile
- 5844 zile
- 6449 zile
- 3946 zile
- 4511 zile
- 6184 zile
- 7018 zile
- 5588 zile
- 5515 zile
- 6570 zile
- 6543 zile
- 3600 zile
- 4751 zile
- 6544 zile
- 4003 zile
- 3819 zile
- 4813 zile
- 5617 zile
- 5631 zile
- 6451 zile
- 5612 zile
- 3896 zile
- 3863 zile
- 4736 zile
- 6254 zile
- 4776 zile
- 6037 zile
- 4329 zile
- 6383 zile
- 4890 zile
- 3826 zile
- 4049 zile
- 5161 zile
- 3839 zile
- 4085 zile
- 6901 zile
- 5809 zile
- 5098 zile
62000 eur? Pe bune???