Un nou termen in dosarul Transferurilor, la Curtea de Apel Bucuresti
Avocatii lui George Copos, Gheorghe Netoiu, Jean Padureanu, Cristian Borcea, Mihai Stoica, Victor Becali, Ioan Becali si Gheorghe Popescu au anuntat ca vor depune o serie de probe cu inscrisuri, vor cere efectuarea de expertize financiar-contabile si vor chema mai multi martori in vederea audierii.
La termenul de lunea trecuta a fost audiat Gheorghe Popescu, fost angajat al firmei Becali Sport, el fiind singurul care a dorit sa fie audiat la acest termen. Popescu a spus ca isi mentine declaratiile date anterior in acest dosar, atat la urmarirea penala, cat si in fata instantei si a adaugat ca nu recunoaste faptele retinute in sarcina sa.
Avocatul lui George Copos a cerut efectuarea unei expertize financiar-contabile ce se refera la transferul lui Cristian Dulca la Pohang Steelers si cel al lui Daniel Pancu la Galatasaray Istanbul.
Instanta CAB a respins cererea avocatului lui Jean Padureanu de efectuare a unei expertize medico-legale care sa arate ca patronul Gloriei Bistrita se afla in imposibilitate de a da declaratii.
Avocatul Ioan Cazacu a afirmat ca sanatatea lui Padureanu, in varsta de 76 de ani, a suferit o deteriorare continua de la ultimele analize si a depus un dosar medical de peste 100 de file pentru a sustine aceasta cerere. De asemenea, potrivit avocatului, glicemia indicata de un aparat mobil pe care Padureanu il are la el arata valoarea de 400. 'Lipsa de concentrare, lipsa capacitatii de a purta un dialog cu mine, avocatul sau, ma determina sa cer efectuarea acestei expertize', a mai spus Cazacu.
Instanta i-a intrebat pe inculpatii din dosarul transferurilor din fotbal daca vor sa faca declaratii si toti au raspuns afirmativ, iar George Copos si-a rezervat dreptul de a face declaratii dupa administrarea probelor.
Instanta a anuntat ca, potrivit deciziei ICCJ prin care s-a dispus rejudecarea dosarului, urmeaza sa fie audiati 23 de martori, in timp ce, la termenul de joi, avocatii celor opt inculpati au cerut fiecare audierea a trei-patru martori, numarul total al acestora urmand sa se apropie de circa 50.
Odata cu intrarea in vigoare a noilor Coduri penal si de procedura penala, in februarie 2014, pedeapsa pentru inselaciune se va micsora, urmand sa se incadreze in limitele de la unu la cinci ani, ceea ce va duce si la micsorarea termenului de prescriptie a acestei infractiuni, lucru de care ar putea beneficia si cei opt inculpati din dosarul Transferurilor.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis pe 20 mai sa trimita spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti dosarul transferurilor in care opt oameni din fotbal sunt acuzati de spalare de bani si evaziune fiscala.
Instanta suprema a admis astfel recursul declarat de DNA si recursurile formulate de Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Padureanu, Gheorghe Netoiu si fratii Ioan si Victor Becali si a trimis dosarul spre rejudecare la CAB.
Pe 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare pe patronul Clubului Rapid, George Copos.
CAB a mai decis atunci condamnarea la trei ani de inchisoare cu suspendare a finantatorului de la Gloria Bistrita, Jean Padureanu, la patru ani de inchisoare a fostului director al Clubului de Fotbal Otelul Galati Mihai Stoica, la sapte ani de inchisoare cu executare a fostului finantator al FC Dinamo Bucuresti Cristian Borcea, la opt ani de inchisoare cu executare a fostului impresar Ioan Becali, la sapte ani de inchisoare cu executare a impresarului Victor Becali, la trei ani de inchisoare cu suspendare a fostului angajat al firmei 'Becali sport' Gica Popescu si la trei ani de inchisoare cu suspendare a fostului actionar la Clubul de Fotbal Dinamo Gheorghe Netoiu.
Totodata, CAB a hotarat obligarea celor opt inculpati la plata unor despagubiri catre ANAF si catre cluburile sportive implicate, precum si instituirea sechestru asigurator pe averile acestora pentru recuperarea prejudiciului. Toti cei opt oameni din fotbal au declarat recurs.
Pe 2 octombrie 2008, DNA i-a trimis in judecata pe George Copos, presedinte si patron al Clubului de Fotbal Rapid Bucuresti, Mihai Stoica, fost director al Clubului de Fotbal Otelul Galati, Jean Padureanu, presedinte al Clubului de Fotbal Gloria Bistrita, Gheorghe Popescu.
Toti au fost acuzati de inselaciune, evaziune fiscala in forma continuata si spalare de bani.
In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata Gigi Netoiu, fost actionar la Clubul de Fotbal Dinamo, pentru inselaciune, evaziune fiscala si spalare de bani, Cristian Borcea si fratii Ioan si Victor Becali, impresari, toti acuzati de inselaciune, evaziune fiscala, spalare de bani in forma continuata si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.
DNA sustine ca faptele savarsite de cei opt inculpati au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari in dauna statului si de peste 10 milioane de dolari in dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obtinuti din transferuri fiind 'spalati' prin intermediul unor firme off-shore.
Rechizitoriul intocmit de procurori se refera la 12 transferuri ale unor fotbalisti romani efectuate de la Cluburile Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Gloria Bistrita si Otelul Galati catre cluburi din strainatate, in perioada 1999-2005.
Conform probatoriului administrat, intre Copos, Borcea, fratii Becali, Padureanu, Popescu si Netoiu ar fi avut loc transferuri bancare din sumele sustrase, banii fiind virati reciproc in conturile personale, fara justificare.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4505 zile
- 4308 zile
- 3974 zile
- 3888 zile
- 3888 zile
- 7826 zile
- 4499 zile
- 6065 zile
- 6640 zile
- 4052 zile
- 3904 zile
- 6491 zile
- 5844 zile
- 6449 zile
- 3946 zile
- 4511 zile
- 6184 zile
- 7018 zile
- 5588 zile
- 5515 zile
- 6570 zile
- 6543 zile
- 3600 zile
- 4751 zile
- 6544 zile
- 4003 zile
- 3819 zile
- 4813 zile
- 5617 zile
- 5631 zile
- 6451 zile
- 5612 zile
- 3896 zile
- 3863 zile
- 4736 zile
- 6254 zile
- 4776 zile
- 6037 zile
- 4329 zile
- 6383 zile
- 4890 zile
- 3826 zile
- 4049 zile
- 5161 zile
- 3839 zile
- 4085 zile
- 6901 zile
- 5809 zile
- 5098 zile